cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........

luni, 24 februarie 2014


Am scris odată un text, sub inspirația celor trei mai minunați ai mei: tatăl meu, soțul meu și Sf. martir Pavel Florenski. Îl reiau azi cu mici adăugiri, pentru  a mea Rara Avis, la aniversară...

cedrii Libanului

De ce iubim bărbații?


Pentru că, bărbații, devin interesanți abia atunci cînd își depășesc stadiul virilității, al masculinității barbare, sau,  mai subtil, când nu mai sunt tributarii prejudecăților mentalităților masculinizate*, căci dacă bărbații sunt și rămân doar bărbați-cum spunea Pr. Alexander Schmemann- sunt pur și simplu generatori de plictiseală greu de suportat. 

Îi iubim pentru că, ei știu că nu este suficient să fie curajoși, demni, bravi, decenți,  plin de principii, raționali și raționaliști, pricepuți, calmi, ascultători, sensibili, generoși, virtuoși, cu spirit critic, polemici,  cu umor, plin de norme și reguli mai mult sau mai puțin bigote.Nu se amestecă în mărunțisuri.

Îi iubim pentru că nu se lamentează, nu sunt agresivi verbal/fizic/psihic/spiritual(persuasivi),  nu sunt meschini, egoiști și egolatri, posesivi, suspicioși, nevrozați, grobieni, răzbunători, hachițoși, pălăvrăgioși,  clevetitori, auto-suficienți ori ultrastructuraliști, plini de sine, dornici doar de  propria lor afirmare, capricioși, incoerenți, orbiți, disperați sau orgolioși, comozi,  taxând mereu stângăciile și incongruențele femeilor cu acel raționalist  vanitos deja clișeu:,,Eh... așa-s femeile!...La ce bun  să te aștepți de la ele!..."

Îi iubim pentru că ne pregătesc cafea, ne prepară și ne așează  masa, spală vase, măcar ca  excepție de la regulă, ne  trag scaunul pentru a ne așeza la masă și ne așează haina în cuier; ne oferă din când în când daruri.

Îi iubim pentru felul cum își poartă cămașa albă, feciorelnică, duminica și în sărbători, desprinsă ca o prelungire din pânza Mahramei dusă regelui Abgar.

Dar mai ales îi iubim pentru că sunt domni. Da, da..., ,,domni", dar de altă  semantică decât cea referitoare la numirea unei autorități pământești sau neapărat de spiță nobiliară, ci  aceea   provenită  din numirea și recunoașterea lui Hristos ca Domn  al nostru. Căci bărbatul -cap al femeii(și nu simbolic) - cum îl numește Sf. Ap. Pavel, trebuie să fie cinstit si iubit de femeie,  capul acestuia fiind însuși Hristos( nu simbolic ci ca  praxis-model). Adică îi iubim și mai mult când sunt  realmente ,,imitatio Christi” la modul cel mai profund, cel mai înalt, și paradoxal, cel mai banal cu putință. Când devin atenți și delicați cu femeile în toate; nu  osândesc niciodată, nici pe ele, nici pe Dumnezeu(vezi scuza și acuza adamică, scrupul acoperirii de conștiință: ,,...femeia pe care mi-ai dat-o, ea m-a facut să cad în păcat...”).

În Evanghelie,  Hristos se poartă ireproșabil cu toate femeile, nici măcar nu le ceartă  așa cum face cu fariseii, cu Apostolii, Iuda, Petru ..., cu bărbații. Nu face morală, nu le disprețuiește pe  niciuna. Nici  nu e cinic, ironic, caustic, sarcastic, nu le apostrofează.  Fie că e samariteancă, ori desfrânată, ori puțin credincioasă. Le înțelege la toate ne-voile. Când le privește în ochi, vede dincolo, așa, ca și cum ar fi desăvârșite, cu ochii care văd frumusețea firii dorită și gândită omului din veșnicie de Dumnezeu Tatăl.  E Domn, e maximal gentil, protector, ocrotitor. Le convinge  nu învinge să se redobândească pe ele, ca femei.   E uimitor și uluitor. 

Și astfel, 
îi iubim pe bărbați, căci însoțindu-ne cu ei, ne descoperim libertatea firească a spiritului și duhului.  Suntem vii.
Suntem viață.






*sfinții sunt cei care au depășit asta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu