cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

..........

..........
foto:Ilinca Negreanu

duminică, 26 iulie 2015

Despre postul/înfrânarea de la bârfă

Mânia și bârfeala țin de ura față de aproapele; flecăreala, de lene; iar minciuna, când nu e bârfeală a altuia, e scuză a lenei proprii, sau laudă de sine, cum poate fi pe de altă parte flecăreala.(...)
,,Bârfeala este puiul urii. Ea fățărește iubirea. Am auzit pe unii bârfind și m-am uimit, căci acești lucrători ai răului spuneau, în apărarea faptei lor,  că fac aceasta din iubire și grijă pentru cel bârfit. De zici că-l iubești, roagă-te pentru el, uitând, nu-l săpa. Căci acesta este modul iubit de Domnul. Iuda a fost în ceata apostolilor,  iar tâlharul în ceata ucigașilor și într-o clipă și-au schimbat locurile. Nu te sfii de cel ce bârfește pe aproapele, ci mai degrabă zi: ,,Încetează, frate, eu în fiecare zi  păcătuiesc, deci cum îl voi judeca pe acela?” Precum e de străin focul de apă, așa e străin  gândul de a judeca, de cel ce vrea să se pocăiască. Chiar de vezi pe cineva păcătuind în ceasul morții, nu-l judeca. Căci judecata lui Dumnezeu nu e descoperită oamenilor. Unii au făcut păcate mari la arătare, dar au făcut lucruri și mai mari în ascuns.  Cu ce judecată veți judeca, cu aceeași veți fi judecați, adică în cele ce-l bârfim  pe aproapele, în acelea vom cădea... Contabili ageri și exacți ai greșelilor cad în aceeași patimă, fiindcă nu au avut în grijă și amintire deplină și stabilă greșalele lor.  Căci dacă cineva își privește amănunțit păcatele sale, sfâșiind vălul iubirii de sine, nu va mai avea grijă de nimic altceva în viață, socotind că nu-i va ajunge timpul nici pentru a-și plânge pe ale sale, chiar de ar trăi o sută de ani și chiar dacă  ar vedea pornind din ochii săi  Iordanul transformat în lacrimi.  Dracii sau ne îndeamnă să păcătuim, sau, nepăcătuind, să judecăm pe cei ce păcătuiesc, ca prin păcatul al doilea să ne spurce cu primul, ucigașii!  Precum părerea de sine, chiar fără altă patimă,  poate pierde pe om, tot așa judecarea acelora, în sine, chiar singură, ne poate pierde”. 
Pr. Dumitru Stăniloae în  ,,Ascetica și mistica ortodoxă” citându-l pe Sf. Ioan Scărarul

interior reconstituit din Casa Memorială ,,Pr. Dumitru Stăniloae"-Vlădeni
foto: Corina Negreanu

vineri, 17 iulie 2015

Subțirimi





Iar David a întrebat din nou pe Dumnezeu iar Dumnezeu i-a zis: ,,Nu te duce de-a dreptul asupra lor, ci abate-te de la ei și te du asupra lor pe la dumbrava duzilor; 
Şi când vei auzi zgomot ca de paşi prin vârful duzilor, atunci să intri în luptă, căci a ieşit Dumnezeu înaintea ta, ca să bată tabăra Filistenilor.
(I Paralipomena 14, 14-15)







În curând Revista ARTHOS Nr. !8













False metode de îmbisericire

Text: Corina Negreanu


Din dorinţa de a fi misionari foarte activi în vederea îmbisericirii sau reîmbisericirii a cât mai multor creştini și din vrerea de a anima spațiul eclesial în acord cu tendinţele timpurilor noastre superficiale se împrumută sau se practică tot mai des metode şi strategii „profane”. Duhul lumesc al acestora deraiază aşezarea noastră onestă şi corectă (smerită) în faţa Căii, Adevărului şi a Vieţii, a Jertfei Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Colportate în Biserică imprudent, dintr-o exaltare de zel, dar și din existența unei laxități ce duce spre adecvarea și alinierea cu orice preț în și spre duhul lumii, chiar dacă par motivaţionale, metodele date contribuie la căderea în capcana denaturării a însuşi mesajului Evangheliei lui Hristos. Se predică despre ce a făcut Hristos pentru noi, dar se practică cu totul altceva, mai ales în biserici.
De pildă, laudele exagerate, numirile și Laudatio-urile la ierurgii sau în predicile liturgice, în faţa tuturor celor prezenţi, a unor credincioşi donatori sau cu dare de mână, mulţumirile excesive, chiar dacă îndreptăţite, cinstirea şi căutarea la faţă a exponenţilor unor instituţii ce deţin puterea de influenţă sau a persoanelor cu un statut social important, premierea celor cu rezultate bune la învăţătură sau a elevilor ,,merituoşi”, așa cum anunță titlul unui articol, nu reprezintă altceva decât o parte din caii troieni ai secularismului aduşi în Biserică, ce vor dinamita mai devreme sau mai târziu orice coagulare serioasă dintr-o comunitate și vor șubrezi comuniunea hristică între semeni. Astfel, cu „cele mai bune intenţii” se ajunge să se strecoare mulţime de păcate care ispitesc inima oamenilor, a creștinilor simpli. În timp, se vor produce dezbinări, supărări, vor apărea bârfe, diferite complexe, pizme și dezgust. Unii nu vor fi în stare să își găsească locul într-o astfel de biserică, iar alții vor gusta mai degrabă din invidia cainiană. Mai grav este faptul că se va contura percepția și ideea falsă că Hristos îi alege pe unii, nedreptăţindu-i pe alţii, că Biserica Sa este o instituţie elitistă a talentaților, a inteligenţilor, a norocoşilor, a frumoşilor şi a celor de neam bun, a bogaţilor. Cum am mai putea primi atunci cuvântul Sfântului Apostol Pavel: Căci, priviţi chemarea voastră, fraţilor, că nu mulţi sunt înţelepţi după trup, nu mulţi sunt puternici, nu mulţi sunt de bun neam; Ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, Ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu (I Corinteni 1: 26-29)?
Nu mergem să căutăm în Biserică premii, onoruri sau laude. Chiar dacă uneori recunoştinţa faţă de anumiţi creştini e motivată, aceasta este o practică greşită, pentru că descoperă masca și trezeşte în adâncuri părerea de sine a fariseului şi nu a vameşului păcătos, conştient de păcătoşenia sa. În Biserică vrem să ne cufundăm şi să putem respira un altfel de aer, care nu are nimic de a face cu asfixierea şi cu oboseala lumii de afară ce aduce cu sine toate presiunile-i coercitive și înrobitoare prin cultivarea dorinţei de a plăcea mai mult celorlalţi şi prin ahtierea de a câştiga respectul uman. Nu. Nu spirit de competiţie, legalism sau contractualism, nu criterii şi evaluări omeneşti căutăm în Biserică odată ce ştim că Hristos ne iubeşte pe toţi la fel şi în mod desăvârşit, din moment ce descoperim că ne preţuieşte pe toţi la fel, având totuși o iubire unică pentru fiecare. Căci fiecare dintre noi suntem preferaţii Lui. El e Judecătorul şi Evaluatorul absolut. Aceasta este şi vestea cea bună pe care o aflăm în Evanghelii: că da, chiar dacă suntem mai puţin frumoşi, mai puţin inteligenţi sau isteţi, mai puţin atrăgători sau sensibili, mai mediocri, mai timizi, mai defecţi moral, mai săraci, chiar dacă ne știm șchiopi, orbi sau ciungi, Hristos ne iubeşte pe toţi aşa cum nimeni nu a mai făcut-o niciodată cu noi. Nu ne caută la faţă, ci, nedispreţuindu-ne, neumilindu-ne, Îşi potriveşte lucrarea iubirii Sale cu noi la măsura fiecăruia, ca să ne elibereze de moarte şi de vraja lumii, de falsitatea şi de minciuna în care ne-a adâncit seducător diavolul. Constatăm (scandalos?) din Evanghelii că a stat mai mult în mijlocul păcătoşilor, vagabonzilor, desfrânatelor sau al celor fără căpătâi, şi mai puţin cu virtuoşii. Pentru că i-a iubit (şi) pe oamenii de rând cu o raţiune peste raţiunea umană. De aceea, e greşit să spui ca preot copiilor: „Dumnezeu vă iubeşte pentru că sunteţi cuminţi şi deştepţi” , în acest mod livrând imaginea unui Dumnezeu contractualist.
Clerul şi slujitorii bisericeşti se cade să facă transparentă această iubire necondiţionată şi necăutătoare la faţă a lui Hristos, acolo, în Biserică, unde este locul întâlnirii tuturor cu Dumnezeu. Iar acest lucru se cuvine să se petreacă și să se exprime în mod delicat, după modelul lui Hristos, nerănindu-i pe cei mai mulţi, mai ,,mici” şi mai ,,slabi”. Mădulare fiind ale aceluiași trup, trupul Bisericii, depindem unii de alţii, aşa cum spunea Sfântul Ciprian de Cartagina: extra Ecclesiam nulla salus (în afara Bisericii nu există mântuire). Dincolo de predicile duioase şi de cuvintele înţelepte, de conferinţele şi prelegerile exegetice înalte sau, mai grav, dincolo de ideile pur individuale, care sunt în dezacord cu ansamblul solidar al succesiunilor apostolice, să învăţăm să simţim corect şi în mod drept iubirea. Acea iubire care ne leagă pe toţi de toţi în cuget şi în simţiri, în koinonia Liturghiei; căci în rugăciunile liturgice ne aflăm prezenţi toţi în duh, viii şi adormiţii din neamurile noastre, la un loc. Suntem împreună și cu cei de aproape, şi cu cei de departe, și cu cei care nu mai sunt. Acolo, în Biserică, rupţi de cele de afară ce ne despart, putem regăsi armonia, unitatea pe care o vom trăi mai adevărat şi mai deplin în Împărăţia Cerurilor.
În Biserică e loc ales pentru toţi cei ce cred în Iisus Hristos dobândit nu prin virtuţi, talente sau criterii de departajare şi evaluare omeneşti, ci prin gratuitatea Jertfei lui Hristos. Osteneala noastră rămâne să ne deschidem acestei Jertfe şi să o primim/cuprindem din toată inima.

duminică, 5 iulie 2015

sâmbătă, 4 iulie 2015

Sf. Andrei Rubliov-4 iulie



Emisiune dedicată iconarului fără egal, Andrei Rubliov, realizată de Pr. Cătălin Pălimaru

http://radiorenasterea.ro/sfantul-andrei-rubliov-si-arta-sa/








miercuri, 1 iulie 2015

Făt Frumos




Un articol pe Cultura Vieții:
http://www.culturavietii.ro/2015/06/30/lui-peter-singer-i-s-a-retras-invitatia-de-la-un-festival-de-filozofie-de-la-koln/

Scurtul meu comentariu:

Dacă anticii l-au pus pe om la coada zeilor, darwiniștii postmoderniști  pun  omul la coada animalelor: În logica cinică a profesorului doctor Peter Singer, într-o bună zi cu sau fără soare, vom putea clama  un guvern mondial de babuini, delfini și alte specii de regn mai mult sau mai puțin vertebrat.

luni, 29 iunie 2015

Flying over Greece

primit și dat mai departe...

Un survol peste frumoasa și mult râvnita Grecie,,,


Grecia este și rămâne dragostea mea solară și inefabilă. Învăluită în azurul mării care poartă vie memoria  călătoriilor Apostolilor  lui Hristos, cu locurile-i sfinte și sfințite unde au adăstat și au împrăștiat sămânța cuvântul lor,  cu munți-i sălbatici de-o frumusețe hieratică mereu învăluită în mister, cu puzderia-i  seducătoare de insule fiecare cu specific aparte de uimire( dodecaneze, sporadele, cicladele, ionicele). Grecia, atât de bogată în spiritualitate, cultură și arte culminând cu Muntele Sfânt al Maicii lui Dumnezeu, marcată de viața și trăirea unor sfinți deosebiți, cu micile-i biserici din piatră fiecare cu odiseea sau epopeea ei. Grecia tragică, a durerii și luptei cu sau fără izbândă sute de ani, sau a robiei dureroase sub imperii. Grecia nesfârșitelor taverne pitoresți și  a căsuțelor albe simple dar maiestoase cu cât sunt parcă așezate în trepte pe sprânceanea muntelui, cu livezile-i fără număr de măslini, leagăn care-ți odihnesc subconștientul dacă te pierzi prin ele. Grecia oamenilor calzi și generoși dar fermi, Grecia unei muzici fermecătoare. Grecia miresmelor tămăduitoare  de smirnă sau plante mediteraneene și a tot felul de arome. Grecia leandrilor ce flanchează șoselele, a chiparoșilor și citricelor. Grecia antică, Grecia mitică...Grecia copleșitoare a răsăriturilor și apusurilor marine...
Grecia, pământ iubit de Dumnezeu!...






duminică, 28 iunie 2015

sâmbătă, 27 iunie 2015

foto: Ilinca Negreanu




Contemplare

Crestăturile de pe scoarța copacului
Îmi vorbesc despre uragane,
Iar eu, în vălmășagul de nenorociri
Neașteptate și rătăciri neîntrerupte,
Singur, fără prieten și fără soră,
N-am putere să ascult
Comunicările lor ciudate.

Intemperiile irump prin crânguri,
Prin garduri și clădiri,
Și iar natura nu mai are vârstă,
Nici zilele, nici lucrurile casei,
Nici spațiul îndepărtat, ca și versul psalmului.

Cât de mărunte sunt disputele noastre cu vârsta,
Cât de neînsemnat tot ce ne stă împotrivă.
Dacă ne-am fi lăsat în voia
Stihiei.ce-și caută libertate,
Cum de-am fi crescut însutit.

Tot ce învingem sunt nimicuri,
Succesele noastre ne înjosesc.
Neobișnuitul, imposibilul
Cheamă luptători de alt soi.

Așa, îngerul din Vechiul Testament
Își găsi un rival pe potrivă
Ca pe-o harpă el îl strângea pe luptător,
Ca orice vină din corpul său
Să-i fie câte-o strună,
Iar încăierarea să se nalțe ca un imn.


Acela pe care îngerul l-a învins,
Fără să se mândrească, părăsește lupta
În deplinătatea forței și conștiinței.
El nu se va apuca să caute victorii.
Ci așteaptă ca Izvorul suprem
Să-l învingă cât mai des,
Iar el să-i mulțumească crescând mereu.


R. M. Rilke-varianta tradusă via B. Pasternak  în românește de Mihai Novicov






,,Sunt creștinii persecutați?" documentar BBC [2010] (subtitrat română)


 Un documentar care surprinde un mic vârf de iceberg:
ideologia secularistă și promovarea drepturilor omului fără dreptul de a se cunoaște pe sine însuși întru chip și asemănare; drepturi care promovează și stabilesc anarhia universală a valorilor morale și spirituale. ,,drepturi” care, în fond, condamnă omul la izolare. Suntem și ne aflăm într-o profundă schimbare de civilizație. Renunțând la idealurile celei mai înalte morale,  morala creștină, omenirea se bestializează,  se autocondamnă la degenerare și alterare masivă. O sinucidere asistată sau o eutanasiere a istoriei spirituale și umane  pare a dori cu zel  acest balaur din adâncuri. Dar Hristos este și va fi mai presus decât tot  efemerul.



joi, 18 iunie 2015

Mormântul maicii Teosemni de la mănăstirea Hrisopighi/Chania sub umbra unei chiparoase








Despre maica Teosemni  am scris la http://corinanegreanu.blogspot.ro/2014/07/fericita-maica-teosemni.html