cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

B.

B.

........

foto Corina Negreanu/Cicladică

vineri, 27 martie 2020

marți, 24 martie 2020



Lumi, potete piangere
Non riderete più
Il cor, che lieto fu
Nel duol si sente a frangere
Lumi, potete piangere











vineri, 20 martie 2020

foto: Cristina Nastase
Vânturi(2)



Saint John Perse



«O, voi pe care furtuna vă-mprospătează... Prospetime și garanție de prospețime...» Povestitorul urca pe metereze. și Vântul cu el. Ca un șaman sub brățările-i de fier:
Îmbrăcat pentru stropirea sângelui nou - haina grea, de un albastru de noapte, panglici de fai stacojiu, și mantia cu lungi pliuri, adusă în vârful degetelor.
El a mâncat din orezul morților; din giulgiul lor de bumbac și-a croit drept de folosință. Dar vorba îi este la cei vii; mâinile la fântânile viitorului.
si vorba-i ne este mai proaspătă ca apa noua. Prospețime și garanție de prospețime... «O, voi pe care furtuna vă-mprospătează..»
(și cine n-ar rupe, cu călcâiul n-ar rupe înlănțuirea cântului?) Să te grăbești, să te grăbești! Vorbă de muritor!
Povestitorul urca pe metereze în răcoarea ruinelor și molozului. Fata pictată pentru iubire ca la serbările vinului... «și aveți doar atât de puțin timp spre a vă naște-n această clipă!»
Odinioară, spiritul zeului se oglindea în ficații vulturului, despicați, ca-n lucrăturile de fier ale fierarului, și Tăria împresura din toate părțile zorii omului.
Prorocire prin măruntaie și suflare și prin zbaterea suflării! Prorocire prin apa cerului și ordalia fluviilor...
și astfel de rituri au fost prielnice. Le voi prelua. Mila zeului asupra poemului! Nu-i lipsească!
«Dăruit cu un vis prielnic» au fost cuvintele alese ca să exalte condiția înțeleptului. și poetul mai afla întărire-n poemul său,
Socotind un noroc această mantică a poemului, și tot ce un om aude-n apropierea serii;
Sau un om apropiindu-se de marile jertfelnice unde-i junghiat un cal negru. - «Vorbește ca stăpân, zice Ascultătorul.»

Traducere Aurel Rău

joi, 19 martie 2020

marți, 17 martie 2020

Maica Domnului, Maică  mijlocitoare și  rugătoare pentru liniștea  sufletelor pruncilor avortați
(icoane pe lemn 60x40 cm, tempera/ pictura C. Negreanu)





vineri, 13 martie 2020

Sugestie pentru măsurile contra epidemiei Coronavirus

Dacă Statul Român  pretinde că își protejează cetățenii, îl rog să asigure gratuit măștile de protecție și dezinfectanții!!!


De trei zile nu găsesc în magazine și în farmacii nici măști, nici dezinfectanți, nici alcool sanitar.
Peste tot te izbești de replica : nu avem!
Cum să te aperi, logistic vorbind, dacă nu ai aceste bazale instrumente de igienă asigurate?

Rugăciune specială pentru încetarea noii epidemii

Rugăciune specială pentru încetarea noii epidemii

Înainte de Otpustul Slujbei (Sfânta Liturghie sau Vecernie sau Pavecerniță), preotul rostește: Domnului să ne rugăm!
Credincioșii: Doamne, miluiește!
Preotul citește această rugăciune, pe solee, cu fața spre răsărit:
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ești bogat în milă și, cu purtarea Ta de grijă cea înțeleaptă, ocârmuiești viața noastră, ascultă rugăciunea noastră, primește pocăința noastră pentru păcate, oprește noua boală molipsitoare (noua epidemie), precum ai încetat pedepsirea poporului Tău în vremea regelui David. Cel ce ești Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, dăruiește însănătoșire celor cuprinși de boală, ridicându-i grabnic din patul durerii, ca să Te slăvească pe Tine, Mântuitorul cel Milostiv, iar pe cei sănătoși îi ocrotește de orice boală. Binecuvintează, întărește și păzește, Doamne, cu harul Tău, pe toți cei care, cu iubire de oameni și jertfelnicie, îi îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale. Îndepărtează toată boala și suferinţa din popor și ne învață să prețuim viața și sănătatea ca daruri ale Tale. Dăruiește-ne, Dumnezeule, pacea Ta şi umple inimile noastre de credință neclintită în ocrotirea Ta, de nădejde în ajutorul Tău și de dragoste față de Tine și de aproapele. Că al Tău este a ne milui și a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Credincioșii: Amin.
Urmează Otpustul Slujbei (Sfânta Liturghie sau Vecernie sau Pavecerniță).

joi, 12 martie 2020

Pagini de jurnal

Jurnal cu și despre Înaltul Bartolomeu Anania 1996, autoare Nicoleta Pălimaru, publicat în Revista Renașterea


10 iunie 1996
Am fost cu mama la IPS Bartolomeu. După ce am dezbătut problema falsului misticism, pornind de la articolul Părintelui Dumitru Stăniloae din Studii Teologice nr. 5-6, 1952, unde misticismul reprezenta „semnul ruşinos al unei stări religioase înapoiate sub raportul intelectual şi moral, mai bine zis tristul certificat al căderii de la însăşi starea de religiozitate, la aceea de magie”, iar IPS Bartolomeu accentua virtutea discernământului şi a trezviei, ritualul literar s-a desfăşurat în toată splendoarea lui. 
Am discutat despre relaţia poet-poezie-lector. Citisem bibliografia la teoria literaturii (curs predat de prof. Mircea Muthu) şi mi-am zis să mă delectez cu versurile părintelui Anania din poezia Echinox: „Poetul pleacă singur spre veşnica-i odihnă / Când cartea lui rămâne neodihnită-n veac”.
Îi vorbeam despre faptul că există puţine cărţi în spaţiul ortodox (mai multe sunt în cel catolic) care să analizeze poezia de inspiraţie religioasă, iar părintele Anania a făcut distincţie între poezia religioasă, de inspiraţie religioasă, şi cea mistică, al cărei vârf îl reprezintă în literatura română lirica lui Daniel Turcea. Apoi, m-a plimbat prin poezia română (M. Eminescu, T. Arghezi, L. Blaga, A. E. Baconsky) şi universală (poezia franceză şi americană) şi am avut sentimentul că asist la cel mai bun curs de teoria literaturii! Au fost aduşi în discuţie R. Barthes, Paul Valéry, care spunea că „versurile mele au sensul care li se dă în momentul lecturii”. 
Surpriza a constituit-o bogăţia poetică a Vechiului Testament, pe care îl diortoseşte părintele, în calitate de poet şi teolog. 
La plecare spunea că şi-a dorit toată viaţa să facă literatură, dar acum nu mai scrie şi nu mai are timp să citească toate cărţile primite, ci doar le răsfoieşte. Citeşte doar ceea ce-l interesează şi presa (teologică, culturală şi laică).
Revista „România literară” e aproape tot timpul pe birou. Mi-a dat bani să-i cumpăr nişte cărţi de istorie.

15 iunie 1996
Am fost la IPS Bartolomeu să-i duc cărţile cumpărate. Era pe bancă, picior peste picior, cu gândurile şi privirile departe. Mi-am spus că meditează. Mi-a fost jenă să-i întrerup dialogul interior. Simţeam că mă odihnesc şi eu în această tăcere. Mi-am amintit o remarcă a lui Constantin Noica: „Desculţii sunt dintre cei care fac cultură mare. Ceilalţi, bine-mbrăcaţii o pun doar în ordine”. Am transpus-o în plan duhovnicesc. IPS Bartolomeu amprentează profund locul încredinţat de Dumnezeu.
Când s-a ridicat de pe bancă, i-am dat cărţile într-o sacoşă de Humanitas şi restul, iar el m-a binecuvântat. Brusc l-am întrebat dacă s-a îndoit vreodată de Dumnezeu şi mi-a răspuns la fel de neaşteptat: „De Dumnezeu nu, de mine, da”.

*
Am meditat la cuvintele părintelui Anania din prefaţa la Patericul editat de Alba-Iulia din 1994: „Călugăria se învaţă. Şi nu odată pentru totdeauna, ci în continuu, fără încetare, până la moarte, cu trudă şi disperare, asemenea vieţii”. Ce mărturisire grea! Seamănă cu îndemnul primit de Sfântul Siluan Athonitul „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!”
*
Am fost la IPS Bartolomeu pentru binecuvântare. Va pleca la mănăstirea Rohia să lucreze la atelierul biblic. Mici discuţii despre anul universitar încheiat, despre lecturile de vacanţă şi, bineînţeles despre viaţa duhovnicească. Mi-a dat îndemnurile: „Orice faci, oriunde te mişti, ţinta ta să fie Hristos!”  şi „Fii optimistă!”.

15 iulie 1996
Sunt la mănăstirea Văratec pentru câteva zile. 
Am urcat la palat şi am fost surprinsă să văd că apartamentul părintelui Anania unde a început lucrul la Sfânta Scriptură a fost transformat în camere pentru oaspeţi. A rămas doar icoana Sfintei Paraschiva, ca martoră a gândurilor de taină ale părintelui şi a muncii la Biblie.
Am făcut câteva fotografii, apoi m-am plimbat, iar în chilia maicii Xenia am citit (din O. Clement, Biblia din 1914 – am consultat câteva pasaje –, Patericul din 1930) şi Cornelia Pillat, Eterna întoarcere, unde vorbeşte despre mănăstirea Văratec şi despre părintele Anania.


22 iulie 1996
Printr-o întâmplare fericită (mă aflu cu bunicul meu în Constanţa) am ajuns la mănăstirea Techirghiol la părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul părintelui Anania. Am simţit har şi bucurie în chilia părintelui, care mi-a dat şi un cuvânt de învăţătură: „Oriunde te afli să ştii că pacea e mai mare decât dreptatea”. L-am întrebat cu mare emoţie dacă are să-i transmită ceva Înaltului Bartolomeu. Am primit cu bucurie îndemnul pe care i-l adresa: „Să facă închinăciuni până la pământ! Eu fac pentru el metanii”. A fost cea mai înaltă axă a relaţiei duhovnic-ucenic.

9 august 1996
Părinţii l-au sunat pe părintele Anania, aflat la mănăstirea Rohia. Nu se simţea prea bine. Când am vorbit şi eu, i-am spus că am fost la mănăstirea Văratec, iar el mi-a povestit istoria iederei: „partea de jos e sălbatică, iar cea de sus e domestică. Aşa se întâmplă şi cu părţile omului: una e sălbatică, iar alta e domestică. Din când în când mai veneau caprele şi mâncau din partea de jos”. La părintele Anania  – am observat – totul trebuie interpretat în dublu registru: văzut şi nevăzut.

12 august 1996
M-a bucurat epistola primită de la Maria-Elena Ganciu şi ilustrata „dintr-o Germanie mult prea curată şi mult prea punctuală”, după cum mi-o descria. Este în căutarea unui dicţionar grec-german. Eu mi-am cumpărat unul grec-francez anul trecut din Paris (destul de scump, dar foarte elegant).
Când ne reîntâlnim la toamnă, ne aşternem pe greacă!

Adăugați o legendă

miercuri, 5 februarie 2020

,,Celălalt Jurnal al fericirii”-,,Floarea de Foc” de Alexandru Mironescu



Există deja o asfixiere a librăriilor ce abundă în scrieri teologice  și în general de cărți  pe teme spirituale, astfel încât  n-ai cum să mai faci față ca să fii updatat ofertei suprasaturate de noi și noi apariții sau reeditări, căci poate ne aflăm azi în punctul în care scriem și vorbim mai mult decât ne este credincioșia și trăirea personală.  Poate cel mai greu pentru un neinițiat este să facă alegeri ,,corecte” și ,,sănătoase". Să știe ce/cum să aleagă cu discernământ dintre titlurile incitante/sugestive/derutante de pe atractivele coperte, care, de cele mai multe ori, gonflează valoarea un plictisitor conținut scris fie într-o manieră subiectivă insupotabilă, fie mecanicistă  compilând sau speculând irevelator sau prea puțin revelator- fake, ideile altor cărți.
Am început anul cu o carte  smerită ca înfățișare dar cu un conținut de o maximă calitate a  sinapselor sintetizatoare și conexiunilor integratoare între concepția  de viață duhovnicească și transdisciplinaritate, de filosofie, de stiință, cultură, religie, artă, literatură universală, de viață  la propriu: ,,Floarea de Foc”, autor Alexandru Mironescu-membru ardent al Mișcării Rugului Aprins, Ed. Eikon, Buc. 2019. Este cu adevărat la măsura ,,Jurnalului Fericirii”(fericiri aflate și dobândite  în abisul grotesc al detenției regimului ideologiei totalitare din veacul XX) a lui Nicolae Steinhardt cum spune d-l Marius Vasileanu în nota introductivă, cel care de altfel s-a îngrijit  și  căruia i se datorează  reeditarea  și  apariția acestui volum-literatură de sertar- atît de prețioase dar prea puțin cunoscută. Precum fericirile steinhardtiene, fericirile mironesciene  reprezintă borne necesare  pe calea autenticei vieți întru Hristos. Trebuie să  recunosc,  cartea mi-a adus mai multă  bucurie decât jurnalul Alicei Voinescu deși ea îmi rămâne  un model valoros.
Multe putem dezbate despre ,,Floare de foc", nu mi-am propus  să fac o recenzie aici, poate doar după ce voi citi și ,,Jurnal 1968-1969. Admirabila tăcere” aparținând aceluiași autor. Este o carte densă, pe alocuri greoaie, deci nu se  parcurge în viteză,  implicând inerent pauze de meditație.

O recomand cu mare căldură celor obsedați  de răspunsuri la esențialele întrebări ale vieții/ale credinței și nu se mulțumesc  cu înțelegeri religioase plafonate la un nivel superficial al explicațiilor teologice( autosuficiente) de care din păcate ni se întâmplă să dăm în multe conferințe sau emisiuni în care apar unele fețe clericale  divagând sentimentaloid anapoda de îți vine să îți ascunzi urechile și vederea, cu răspunsuri categorice ,,că așa se face” și ,,așa este bine”, sau ,,așa este tradiția noastră străveche” ori prea puțin adecvate și precise, uneori foarte superficiale, plicticoase și inerte, învelite în fumul  superior al unei părute smerite-superiorități de ales, de propovăduitor-predicatorial investit.
Cartea oferă bucuria firească de a întâlni  și  cunoaște o credință trăită în filonul autentic- al jertfirii de sine- al firescului care poate coabita sănătos cu celelalte culturi, religii si știinte, și poate extrage ori valorifica tot ce poate veni bun din aceste domenii pentru un unghi cât mai rotunjit în orizontul  concepției  de viață(creștină). În fond și  pe scurt este vorba de un model de viață laică, viață asumată și conștientizată la un nivel foarte înalt și larg - aș  spune- o condiție esențială pentru trecerea sufletului omenesc în veșnicie. Altfel, doar trăind  în planul de suprafață condiționat de demonica rutină generală, clișeistic,  sau închipuită  devenire,   ajungem în pragul morții  fără  să ne fi cunoscut pe noi înșine  iar conștiința  ne va pune insuportabil de dureros în  fața unui alt ins atât  de străin nouă.

miercuri, 29 ianuarie 2020

Pagini din Jurnal  1996 despre și  cu Înaltul  Bartolomeu Anania scrise de dr. Nicoleta Pălimaru și  publicate în  Revista Renașterea

25 martie 1996

Astăzi, de praznicul Bunei Vestiri, în catedrală a fost un moment solemn. După Sfânta Liturghie, a vorbit mitropolitul Antonie Plămădeală, trei sferturi de oră, despre personalitatea IPS Bartolomeu, amintind printre altele, faptul că IPS Bartolomeu i-a descoperit unele aptitudini literare, pentru care îi este profund recunoscător.

Din cuvântul IPS Bartolomeu, am reținut: „Este pentru prima oară în viața mea când, la vârsta de 75 de ani, mă sărbătoresc și mă las sărbătorit. Am fost botezat în ziua de Buna Vestire.
Îi mulțumesc și astăzi lui Dumnezeu pentru darurile Sale! Să-mi dea Dumnezeu sănătate și
putere de muncă, să pot isprăvi ceea ce am început. Traducerea Sfintei Scripturi nu se poate face fără o permanentă stare de umilință. Ea nu e o operă literară”.

Mi-am amintit exprimarea retorică a IPS Bartolomeu dintr-un interviu: „Cine poate
garanta eternitatea unui scriitor?”, iar cu prilejul lansării cărții ,,Din spumele mării", se confesa:
„Cărțile mele au fost un exercițiu, un drum migălos, dar necesar pentru munca biblică”.

29 martie 1996


La Vecernie a slujit IPS Bartolomeu și a citit Acatistul Maicii Domnului. Constat că predicile sale conțin două elemente ce fac parte nu doar din vocabularul său poetic, ci și din experiența proprie: tristețea și singurătatea, chiar și atunci când se referă la Hristos-omul. Cele două stări sunt prinse admirabil în versurile părintelui Anania: „noblețea de-a fi singur și dreptul la tristețe”.

7 aprilie 1996

Astăzi am primit binecuvântare de la IPS Bartolomeu și m-a întrebat cum mi s-a părut interpretarea dată lacrimei lui Iisus la mormântul lui Lazăr. I-am răspuns că nu m-am gândit la interpretarea lui, ci la faptul că Iisus a lăcrimat știind că și El va învia. Interpretarea IPS Bartolomeu se situa în dimensiunea prezentă. „Iisus a lăcrimat pentru noi toți, și cei de acum”. Deci, lacrima de acum 2000 de ani este o prezență continuă. Simt ce paradoxală este credința în Hristos!

24 aprilie 1996

Am fost cu mama la IPS Bartolomeu. S-a discutat problema credinței. Ipostaza de mărturisitor al dreptei credințe m-a dus cu gândul la Părinții primelor veacuri creștine: „În multe probleme trebuie să fii rezolut. Să nu o scalzi”. IPS Bartolomeu povestea că în adolescență se interesa de spiritism, fără a-l practica. Mi-a venit în minte o apofegmă a Sfântului Nicodim Aghioritul: „Muștele care numai gustă mierea în treacăt, nu suferă nici o pagubă, dar cele care înoată în ea, se afundă și-și pierd viața”. Spunea că de trei săptămâni nu a mai lucrat la Biblie, și că uneori îl cuprinde un fel de disperare.
Au mai fost discuții literare, despre Ioana Postelnicu și perioada lui americană.

3 mai 1996

M-a chemat IPS Bartolomeu să-mi spună că are pentru mine o bursă în Elveția. Am refuzat, motivând că nu pot amâna sesiunea de la Litere, unde sunt examene grele.
M-am gândit la cuvântul lui N. Iorga: „Un om e mai important decât orice altceva pe lume”.

Mai 1996

La Biblioteca Academiei m-am întâlnit cu Cătalin Pălimaru. Îi admir hărnicia studențească. Săptămâna trecută m-am întâlnit cu el la cursurile de greacă de la Litere. Și el muncește mult.
Mi-am scos câteva cărți de critică pentru franceză: Jean Pierre Richard, Jean Ricardou și
Jean Rousset.

Mai 1996

Azi am avut o discuție mai lungă cu IPSBartolomeu despre căsătorie și călugărie. L-am întrebat care e cea mai importantă virtute a călugărului, iar părintele mi-a răspuns, raportându-se la propria persoană, că pe lângă răbdare trebuie să ai puterea de a nu invidia.
Mi-a vorbit despre nevoințele sale de la Polovragi. La întrebarea dacă s-a călugărit din
vocație, mi-a răspuns că s-a cam pripit, însă călugăria a fost o făgăduință. „Și dacă eram
căsătorit, tot aș fi scris, ca Arghezi”. Mi-a vorbit și de îndrăgostirile lui, și de faptul că nu mănăstirea are nevoie de tine, ci tu de ea.
„Trebuie întotdeauna să fii realist, nu idealist. Importantă nu-i căderea, ci întoarcerea”.

A accentuat pe ultima parte a rugăciunii Sfântului Efrem Sirul: „dă-mi să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu”.

Am observat că în asemenea subțirimi de gând, pentru părintele sunt esențiale libertatea și discernământul.


Fotografia: Nicoleta și  pr. Cătălin 


vineri, 24 ianuarie 2020

În cadrul unei rame

Meschin, perfid, insesizabil, se așează  peste lume. Again, versiune îmbunătățită. Totalitarismul.
Apoi, autoritarismul și puterea discreționară. Puterea de a avea la/în  mâna  destine de oameni e o voluptate. O voluptate luciferica. Cineva vrea să  știe totul despre noi, pașii se văd  din ce în  ce mai limpezi. Nu vă  panicati, doar ce-a fost, va mai fi. Retro în  vogă.
Sclavi fericiți vor bate din palme. Aceasta este ziua pe care o doresc. Fără  responsabilitate, cu false responsabilități.  Frica  și  teroarea vor domina conștiințele matizate, tot mai opace. Armata  psihologilor creați  va avea de lucru- The Frame. Obediența ambițioasă   va fi calea de succesului asigurat. Cine nu se aliniază,  va fi eliminat. Scenariile vieților par scrise deja, prinse în  cadrul unor rame, pas cu pas tot  mai înguste.

marți, 21 ianuarie 2020

Vânturi (3)
 autor Saint John Perse

Erau foarte mari forțe în creștere pe toate cărările acestei lumi, și care izvorau de mai presus de cântul nostru, în locuri de vrajbă și de ocară;
Care-și făceau de cap prin lume - o, lumea întreagă a lucrurilor - și trăiau pe la crestele viitorului ca pe râpele de lut ale olarului...
La cântul înaltelor povestiri ale largului, ele duceau gustul lor de mezat, de falimente, pregăteau, pe orice țărm, mari dezastre intelectuale,
și-n pașii grăbiți ai serii, printre cele mai rele vraiști ale minții, porneau un nou fel de măreție unde se înălțau faptele noastre de mâine;
Sau dezbătând, prin pierdute insule, rosturile cerului, ridicau pe înălțimi o gâlceavă de Esenieni unde noi nu aveam acces...
Prin ele prosperau eroarea și minunea, și lăcusta verde a sofismului: virulentele spiritului în margini de ocne și prospețimea erotismului la intrări de păduri;
Prin ele neliniștea la țărmuri înșelătoare ale mărilor moarte, pe culmile-mpestrițate de oi de Peru, și pe orișice lande de vraja unde se-adună eresurile și marile rătăciri ale veacului...
Ele-nțesau de idei noi lâna neagră a tifonilor, cerul jos unde cutreieră frumoasele edicte de surghiun,
și răspândind peste toate nisipurile gușterița dorinței, promiteau sămânța și seva de creștere ca un răsfăț de cuișoare și de piper,
Promiteau murmurare și cântec de oameni vii, nu murmurul acela de uscăciune, despre care am mai vorbit.
Sfârșește, Povestitorule!... Ele suflau la porțile Curiilor. Culcau zeii de piatră pe fețele lor, baptisterul în urzici, și sub junglă Bayonul,
Dezlegau izvorul din spini și din pavajul Regilor - în grădinile Curților de Conturi și în Sălile de Jocuri, în iatacurile pline de stampe, de incunabule și de scrisori de femei.
Îmbrățișau orice furie a pietrei și orice sfadă a flăcării; cu mulțimea se afundau în marile visuri benevole, și, până la Circurile din foburguri, pentru explozia celui mai înalt cort și despletirea-i de fată, de Menadă, într-o rotire de pânze și greement...
Se duceau unde merg bărbații fără familie și băieții fără majorat, cu fetele străzii și cu fiicele Bisericii, pe Marile catolice de culoarea căștilor, spadelor și vechilor racle cu moaște,
și în pas cu Păstorul, cu Poetul, pe drum, și-alăturau pescărușul violet al Mormonului, albina sălbatică a deșertului și migrările de insecte peste mări, ca fumuri de lucruri rătăcitoare împrumutând cozoroace și baldachine visării femeilor pe țărm.
*
Astfel crescând și șuierând la răscrucea vârstei noastre, coborau de pe înaltele trecători cu același șuier nou unde nimeni nu-și află rasă,
și risipind la sălașul popoarelor, ha! risipind - risipească! ziceam - ha! risipind
Balize și geamanduri, borne de coastă și stele votive, cazemate la graniți și lămpașe la recife; cazemate la graniți, scunde că niște cocini, și vămi și mai scunde la capătul pământului; baterii desuete sub palmieri, în insule de mărgean alb spurcate de orătănii; turele pe țărmuri și cruci în răscruci; catarge și posturi de pază, gabioane, hangare și barăci, paraclis în pădure și refugiu pe vârf de munte; locuri de afișaj și Calvarii printre gunoaie; tablele de orientare ale geografului și tabletă exploratorului; mormanul de pietre late al cartografului și-al nomadului; sau al catargiului și-al paznicului de lame? și spinii de fier de la marginea țarcurilor și forja sub cerul liber a celui înfierând vitele, piatră ridicată a sectantului și movilă moșierului, și voi, groase gratii de aur ale Industriașului, și canatul lucrat în vulturi al marilor firme de familie...
Ha! risipind - risipească! ziceam - tot ce-i piatră jubiliară și stela primitivă,
Ne-napoiau într-o seară fața scurtă a pământului, unde să stârnești o sută de fecioare și de zimbrii printre isop și gențiană.
Astfel crescând și șuierând, țineau acest cant foarte pur unde nimeni n-are știință.
și după ce despărțiră de cele moarte pe cele vii, și de mai-bun făr-de-prețul,
Iată ne-mprospătau cu un vis de făgăduinți, și trezeau pentru noi, în cuibul lor mătăsos,
Că preotese în somn și fecioare cu aripi în năpârlire, ah! că nimfe în nimfoză printre rituri de-albinărit - lenjerie de aripi în tocul lor și mănunchiuri de aripi în tolba lor -
Noile scrieri închise în marile șisturi ce au să vină...
O, prospețime în noapte când fecioara cu aripi se făcu aurora: la cea mai înalta culme a primejdiei, la cea mai înaltă frunte
De frunze și ferigi... «Mă încântă, făgăduință, până la stingerea visului de a mă fi născut...»
și asemeni celui ce-a dojenit pe Regi, voi asculta urcând în mine stăpânirea visului.
Beat, spuneai, mai beat, de a renega beția... Beat, spuneai, mai beat, de a locui
Neînțelegerea.

Traducere Aurel Rău


(foto Corina Negreanu)

duminică, 19 ianuarie 2020


Hafiz-poet persan🌿
 Schiller