cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

marți, 8 aprilie 2014

Expoziție de icoane deschisă în seara premergătoare praznicului Învierii lui Lazăr



Vineri, 11 aprilie 2014, vă invităm la o seară deosebită în care rugăciunea se va împleti cu arta icoanei.  La ora 19, la catacomba  bisericii  va avea loc vernisajul  expoziţiei de icoane realizate de pictori din comunitatea Bisericii Studenţilor. Ne vom bucura de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei Andreicuţ încă de la vecernie. La deschidere va fi prezentă și iconograf dr. Teodora Roșca.  Vom avea şi un moment muzical cu   Alecu Ciapi - tânar talentat interpret de chitară clasică precum şi corul Sfântul Lavrentie  condus de Doina Costin.
Expoziţia va fi deschisă între 11 aprilie – 6 mai 2014.

Pelerinaj la Nicula(I)

Un pelerinaj nu este o simplă deplasare geografică/fizică din punctul A în punctul B. Paradoxal, călătoria are loc pe alt tărâm, cel al inimii. Al autocunoașterii și al descoperirii lăuntrice,  a lui Hristos cel din inima noastră dar și a neputințelor noastre.  Efortul fizic își are el rostul lui. Cu cât e mai jertfelnic, cu atât mai mare bucuria, lărgimea interioară descoperită. Îți verifici limitele răbdării  și ale  îndurării, mai ales dacă credeai că le ai deja dobândite... Sigur, asta pentru cine poate și vrea.
5 aprilie 2014.  O dimineață de primăvară cu cer înnorat. Ne strângem în fața Catedralei  ortodoxe clujene. Ne recunoaștem unii pe alții sau, nu... Unii simt nevoia să-și asorteze călătoriei costumul popular românesc. Mi se pare un efort și o grijă suplimentară, oarecum inconfortabilă față de alții echipați mult mai lejer. Admir puterea acestor nevoitori! Oricum, suntem diverși, și nu doar tineri!... Intrăm în Catedrală. Așteptăm sub presiunea orei de plecare a trenului. În sfârșit, se oficiază o slujbă-rugăciune de călătorie. Înalt Prea Sfințitul Andrei ne acordă binecuvântarea care și-a  avut rostul ei sublim și i-am simțit  ,,efectul” pe parcursul întregii noastre călătorii pedestre. Ne pornim la pas, foarte grăbit, și traversăm orașul spre gară atât de repede încât abia observ cum unii oameni de pe margine ne privesc mirați. Poliția și Jandarmeria ne ajută, flanchează cortegiul extins, ne protejează și ne asigură calea impecabil, așa cum a făcut-o pe parcursul întregii noastre călătorii. Urcăm în tren. Ne așezăm și la foarte puțin timp trenul alunecă. Se oprește. O familie întârziată face semne disperate să fie luată. Au și copilașii cu ei! Reușesc să urce.Pornim de data aceasta. Sunt în compartiment cu prietene basarabence, un ardelean, o moldoveancă, dar și o pereche, el și ea, mai rezervați și tăcuți.  Spre stația Iclod am înțeles că erau studenți filologi. Mă simt atât de bine cu toți! Pe fereastră văd în mers imagini asemenea celor din  filmul lui A. Tarkovski, Călăuza, urmele și marcajele unei civilizații degradante care sufocă natura verde de la periferia marilor orașe. Parcă sunt un țipăt vizual disperat  copacii înfloriți între  gunoaie și deșeuri metalice sau ziduri neîngrijite.Mă doare frumusețea lor în constrast cu urâciunea făcută de om! paradoxul vizibil dintre înnoire/prospețime și uzură/alterare. Ne îndepărtăm tot mai mult... Apar satele cu grădini și acareturi mai mult sau mai puțin plăcute vederii estetice.
În fine, coborâm la Iclod. Ne organizăm. Prezența Prea Sfințitului Vasile e atât de percutantă și ne dă o mare siguranță, plinătate și curaj să purcedem.  Alături, câțiva preoți, Pr. Ciprian Negreanu, Pr. Cătălin Ghiț, Pr. diacon Claudiu Ursu cu copiii săi, Pr. ierom. Natanael Zamfirache, pe parcurs  s-a alăturat  Pr. Călin Popovici și alți câțiva pe care îi cunosc din vedere sau deloc.
Mă bucur pentru început de însoțirea la pas a Mariei și Dorinei,  dar trebuie mereu să-mi adecvez pasul  după șirul de seminariști  în spatele cărora ne aflăm.  Încerc să găsesc subiecte comune cu ei, dar, nu prea am șanse. Constat că nu reușesc să văd natura cum mi-aș fi dorit,  pentru că  trebuie să fiu mereu atentă să nu calc pe cineva din fața mea sau să  creez probleme de ritm pentru cel din spatele meu. Cu toate astea, e imposibil să nu  remarc din mers ramurile înflorite ale pomilor  întinse ca niște brațe deschise  pe-o parte și alta a drumului. Ilinca m-atenționează să văd primele berze! Purpura lalelelor și galbenul curat al narciselor de prin grădini. Verdele mijit peste tot și mirosul de reavăn. Mă emoționează peste poate familiile ieșite la porți, privindu-ne, de la mic la mare.  Pe alături câte-o bătrânică discretă, la o căscioară, ascunsă după un trunchi de copac, privindu-ne îndelung și însemnându-și o cruce în sân, cu buzele  fremătând o scurtă rugăciune și  cu privirea-i rămasă prelungă. Prea Sfințitul Vasile îi salută pe toți, înclinând capul. E o odihnă în această spontană comunicare  tacită, instantanee,  de la inimă la inimă! Amân să mă uit în spate, de emoție și imposibilitate. Se întâmplă cumva, în mers,  la un moment dat. Mă înfior. Suntem mulți...



















foto : Tatiana Onilov

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Iiana

primit și dat/recomandat mai departe...




http://www.iiana.ro/index.php?route=common/home

IA ROMANEASCA

Vrem sa ducem mai departe traditia romaneasca si portul popular romanesc. Ne dorim ca orice romanca din lume sa poata purta o ie romaneascalucrata manual in Romania.

IIANA apreciaza materialele naturale de calitate superioara si lucratura atenta a motivelor traditionale, aducand ia romaneasca autentica100% handmade, in garderoba ta moderna.

ie romaneasca este mai mult decat un obiect vestimentar, ia romaneasca ne reprezinta si ne da putere. Impreuna putem sa facem cunoscuta ia romaneasca in lume.

marți, 1 aprilie 2014

Revista ARTHOS nr. 3



 

 







Nu intenționez să fac Laudatio, spun doar că ARTHOS 3 a.c. e unul dintre cele mai reușite numere ale revistei comunității Bisericii Studențești, cu articole diverse ce gravitează în jurul tematicii dedicate Sfântului Munte Athos realizate de echipa de tineri voluntari și inimoși. Directorul și coordonatorul revistei, Bogdan Herțeg,  a adus interviuri de substanță cu marii părinți duhovnicești  în de curânda sa călătorie și căutare sufletească împărtășită nouă la Muntele Sfânt. 
Merită achiziționată și citită! Ca o pregătire de marele eveniment al creștinătății de care ne apropiem.

duminică, 30 martie 2014

Pelerinaj închinat Maicii lui Dumnezeu la finalul săptămânii a cincea din Postul Mare

 Update 31 martie a.c.,
afiș recorectat:


Cum a intrat în obicei, la finalul săptămânii a cincea din Postul Mare se organizează un pelerinaj pedestru de la Cluj Napoca la Sf. Mănăstire Nicula, unde se află binecunoscuta icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Detalii despre pelerinaj se găsesc pe site-ul Ascor-Cluj.

Vă mărturisesc că n-am participat niciodată, căci nu mai sunt așa tânără,  de fiecare dată mi-am cântărit limitele trupești pentru a face față unui astfel de efort, și, de multe ori au intervenit și rațiunile pragmatice ori alte diverse motivări(familie, casă, ,,plug” etc...). Mă voi strădui de data ceasta să mă alătur cât îmi va sta în măsură(nădăjduiesc până la capăt), chiar dacă timpul îmi ,,urlă” alte priorități... Și vă spun de ce.
Anul trecut, dragul nostru Prea Sfințit Vasile Someșanul, într-o manieră absolut ascetică dar caldă și absolut părintească, a fost, la pas, alături de tineri. Nu i-a fost ușor, mai ales că la poarta Mănăstirii Sfinția Sa a leșinat. Toată lumea ,,raționalistă” a spus că a greșit și s-a hazardat să parcurgă pe picioare atâția kilometri, la vârta sa și sănătatea-i vulnerabilă. Anul acesta am aflat că va repeta ,,nebunie” și va participa din nou. Am fost ,,scandalizată”. Și cum am prins momentul să-l întîlnesc la înmormântarea tatălui unui prieten de-al nostru, m-am dus să-i cer binecuvântare și să-l implor, să-l rog să  nu participe, să se cruțe. Să se gândească bine... Dar, răspunsul. Răspunsul. A fost unul categoric, ferm și plin de duh, așa cum se cade omului lui Dumnezeu. M-a redus subit la tăcere, ca un adevărat monah:.,,Corina, trebuie încercat!...” Cred că îmi suna mie.
Se știe puterea tainică a Prea Sfințitului Vasile de a se jertfi pentru alții. Scriu asta pentru că știu că nu se va uita pe blogul meu niciodată. Uneori e bine să facem gesturi aparent fără nici un rost, aberante în ochii rațiunii care pare a nu mai accepta azi  actele simbolice  fără un rezultat palpabil, doar la nivelul speculațiilor cognitive, plasându-le altor timpuri. Ce rost are să mai mergi pe jos, azi, până la o mănăstire, când ai putea-o face cu mijloacele ajutătoare pe care civilizația secolului XXI le pune la dispoziție? Când ai putea face alte fapte bune? Ce câștigi altceva decât o oboseală cumplită și fără rost? Și totuși, la câte păcate, tulburări și neliniști se adună în viața noastră... 
Dar poate că un asemenea gest simbolic ,,nebunesc” e cea mai concretă renunțare la sinele nostru, ,,irațional” precum gestul Mariei când varsă mirul scump ,,aiurea”(în ochii știm noi cui) pe capul Mântuitorului... Bine primit.Căci pe săraci îi avem tot timpul...Nu ne strică un grad de nebunie în Hristos.
 Măcar așa, îndurând un pic de Golgotă, participând la ea cât o picătură,  altfel vom putea cere Maicii Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos ajutor pentru bolnavii din familiile noastre și pentru cei care ne sunt prieteni bolnavi, sau în necaz, pentru pacea lumii, sau pentru atâtea alte nevoi nesfârșite pe care le înfățișăm pururi lui Dumnezeu.
 Săptămâna a cincea din Post e una solicitantă dar foarte frumoasă, având în centrul ei Canonul Sfântului Andrei Criteanul și Denia Acatistului Buneivestiri, cu exemplul minunat și oblăduirea  Sfintei Maria Egipteanca. O sfântă care merită toată cinstea noastră!
Dumnezeu să ne ajute!




Din învățămintele de anul trecut ale Ilincăi.Cinci reguli pentru  rezistență la mers pe jos:
1. Să nu luați multe cu voi, genți, plase, haine; doar esențialul.
2. Îmbrăcămintea și încălțămintea să fie lejeră. Foarte lejeră! Nu bocanci!
3. Nu beți multă apă înainte de drum. Știți de ce...
4. Nu e rău să se folosească antiperspirantul sau deodorantul...Umbrela, ceva pentru a avea capul acoperit.
5. Pauzele multe intervenite pe parcurs aduc mai multă oboseală.



joi, 27 martie 2014

poetul...

DANIEL TURCEA   ( 22 iulie1945- 28 martie1979)



 PUTEREA DE A FI DIN NOU APROAPE

I. Orb
Sămânţă e văzduhul ce vine către tine
aşa ţi-e zămislirea, să poţi trăi văzând
tăcerea care arde, a vieţii subţirime
când simţi apropierea
te naşti
ca şi cum cerul
întunecat al vieţii, o carceră omizii
ca pântecul te poartă şi fără glas
privind
ce n-are încă nume şi nu-i decât o ceaţă
ce naşte (şi grăirea atât ţi-e de străină
de nume şi cuvinte) – te naşte prin durere
în ziua negândită, cum nu ştiai afară
aşa e ce nu credem şi nu ştim
şi e rostul
ascuns al firii noastre şi firea ne-nconjoară
Aşa te naşti şi moarte îţi sunt, ca răstignite
gândurile şi patima vâscoasă
ca sufletul să fie
iar şi iar
un foc adânc, ascuns privirii, menţii
ci numai ca o rază când încă dormi,
pe pleoape,
un foc adânc începe să crească pretutindeni
fiinţei tale spală şi vindecă, arzând
răcoritor, puterea de-a fi…
din nou aproape.

II. Vederea
murind cruzimii, spaimei
murind vâscoasei patimi
şi risipirii, cu toţii am trăit
şi ne-amintim

e ca şi cum, în viaţa ce-nfloreşte lemnul
piroanele ard în mâini, ca pentru-mbrăţişare
deschise larg şi fruntea ce sângeră, lumina
se odihneşte
în ziua ce se frânge
şi numai ea e viaţă şi numai ea va fi
şi-n jur, tot ce-o priveşte murind, cu bucurie
e-nfrânt şi-n întuneric şi-n searbădă beţie
o, de-ar cunoaşte cineva într-adevăr
Cerul şi pământul, ca să putem
Cele Trei, ale Iubirii
de o Fiinţei Feţe, să vedem

III. Sete
Deasupra oricărui gând
deasupra tăcerii
înconjurat de glasurile
ce-l împresoară de pretutindeni
nevăzut de cuvintele
ce-i sânt vase şi se văd
ca sălciile-n apa-n sine
deasupra oricărui „nu”
şi-a oricărui „da”
acolo
începi Tu
cu adevărat
şi neiubind nu ne putem apropia
nici de urma paşilor Tăi
nici de strălucirea veşmântului
nici setea
aceasta
mistuitoare
nu poate naşte în fântânile ei
par, iată
se apropie 
se arată
ca un grâu sfărâmat între pietrele morii 
ca un strugure în teasc




 De nasc în om înţelesuri

De nasc în om înţelesuri
spre o mai mare străfulgerare şi umilinţă
căci nu despre necuprindere
ci despre îngereasca petrecere

nu este departe
nici înafară
ci înăuntru.

– Iar de nu, nu ai nimic.
De părăseşti mrejele,
primeşti cheile bolţii –

Veniţi să stăm în chip netrupesc
în cetatea vieţii!
Toate
întrec frumuseţi cu neputinţă de ajuns

şi lacrimi izvorăsc în chip nesilit




foto: Olga Bersan

miercuri, 26 martie 2014

"Bartolomeu-omul fără vicleșug"




o remarcă
M-am bucurat foarte mult de apariția acestui film,  mai ales că port mai mult decât o pură simpatie celor care s-au ocupat de imagine și montaj, fraților Mădălin și Paul Butiurcă.  Apreciez foarte mult lucrările lor media, cu precădere documentarul despre Pr. Arsenie Boca. 
  ,,Bartolomeu. Omul fără viclenșug”  am reușit să-l văd de două ori. Rezonez cu mărturiile oneste,  calde și pătrunse ale Înaltului Andrei Andreicuț, PS. Vasile Someșanul, P.S. Florentin Crihălmeanu și ale altor câțiva distinși intervievați.  Nu pot să nu-mi exprim uimirea că în acest film nu există  prezența și mărturia vreunei femei... Ar fi întregit cu mult portretul Înaltului Bartolomeu, care, nu ar fi părut astfel un personaj închis într-o lume spirituală masculină și masculinizată spiritual. Nu știu din ce motiv, dar, sigur nu poate fi unul din pură ignoranță. Ceea ce știrbește/micșorează  complexitatea profilului și adevăratului chip spiritual și uman al  Înaltului Bartolomeu.
Înaltul Bartolomeu fost unul dintre clericii lipsiți de orice umbră de misoginism( o subtilă de milenii erezie!),  care a pledat pentru restaurarea  demnității, pentru definirea corectă a rolului și rostului femeii;  a respectat cum se cuvine prezența și poziția femeii în Biserica Ortodoxă,  fie ea  o simplă credincioasă sau  femeie cu vocație intelectuală.  A știut să vadă în ,,chemarea” femeii mult mai mult decât împlinirea docilă a unui rol maternal, fără al disprețui ori că ar fi insuficient mântuirii. A iubit-o foarte mult pe mama sa, pe sora sa Milica, a vorbit cu foarte multă emoție și sensibilitate de ele în repetate rânduri. A iubit-o și i-a purtat recunoștință Maicii Olga  pe care a  întâlnit-o la Mănăstirea Pătrunsa. În Memorii  o numește chiar ,,Mama Olga” ceea ce-i vădește atașamentul față de ea. Maica Olga este un personaj viu, bogat,  marcant(crucial) în viața sa. Apoi,   sunt și alte dinstinse doamne care ar fi putut aduce un aport bogat calitativ,  semnificativ, și,  ar dat  rotunjire portretului eroului acestui film. Mă gândesc la prezențele feminine din cercul /cenaclul literar de la Mănăstirea Văratec. Să nu uităm că a fost prieten cu Anca Manolache, Mama Sica(Anastasia Popescu), Maica Benedicta(Zoe Dumitrescu-Bușulenga), doamnele Pillat etc.
Cred că ar fi fost mai mult decât un gest cavaleresc, mai degrabă  unul plinitor și de întregire mărturisitoare, acela de a le fi fost alăturate intervievaților din film  Maica Galineea, care i-a fost alături și i-a slujit Înaltului  mai mult de două decenii,  și Nicoleta Pălimaru, ucenica până la capăt, discretă și fidelă, cum îmi place mie să-i spun.  Nicoleta  l-a cunoscut foarte bine încă din copilărie când,  alături de tatăl său, pr. Oancea de la Piatra Neamț, frecventau cercul literar de la Văratec. Înaltul Bartolomeu Anania era apropiat de familia pr. Oancea, iar pe Nicoleta o alinta până târziu ,,Lușa”. Este și o foarte bună cunoscătoare operei literare integrale a Înaltului  Bartolomeu,  teza ei  de doctorat  fiind  Valeriu Anania. Opera literară.

Înaltul Bartolomeu și femeia, cerebralitate delicată și protector discret
 S-a purtat cu multă noblețe, cavalerește cu femeile, însă și cerea foarte mult de la ele. Ca de la orice om, însă fără diferență. Femeia nu era din perspectiva sa nici jucăria sau obiectul care-ți înfrumusețează viața, nici sluga de casă care deretică, muza ori toposul seducției masculine fie ea și spirituală(faustiană). A văzut în femeie dincolo de vocația maternală, deplina ei egalitate cu bărbatul în vocația cultural-spiritual-duhovnicească. Femeia nu era un om de mâna a doua în viziunea sa și a respectat-o ca om deplin, cu toate capacitățile și potențialitățile pe care le-a pus Dumnezeu în om, fie el bărbat sau femeie. Ceea ce este foarte rar de găsit în arealul monahal de unde sunt recrutați ierarhii. Chiar și printre intelectualii creștini de rasă.  De fapt, aceasta este învățătura curată, nerăstălmăcită a Evangheliei lui Hristos.
Crezul
În scrierile sale dar și în viața-i reală  chiar și-a cultivat o raportare corectă însă mai mult decât empatică(ex. poziția de a-i acoperi  cu înțelegerea-i slăbiciunile/acuzele aduse  Eugeniei Mureșan-,,antimuza” în relația  zbuciumată cu Lucian Blaga în Rotonda Plopilor Aprinși, altfel, o femeie damnată de mulți):
"Cred în scânteia divină a omului şi în capacitatea lui de a înfrânge răul din lume, cred în frumuseţea, bunătatea şi adevărul său, în putinţa lui de a se depăşi până la jertfă şi sfinţenie, cred în libertatea, în forţa creatoare, în iubirea, lacrima şi bucuriile lui.
Cred în vigoarea şi trăinicia neamului meu, în ascendentul său spiritual asupra istoriei, cred într-o pace finală a omenirii. Mai cred în omenia lui Dumnezeu şi în talentul greierilor de a-mi inspira duioşii natale."