cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

B.

B.

........

Foto credit Romina Sopoian

joi, 31 octombrie 2019

Despre realitatea icoanelor făcătoare de minuni



Mă bucur că am descoperit acest text despre recunoașterea și încercarea de a explica icoanele înzestrate cu harisma specială a facerii de minuni. Părintele arhimandrit Epifanie Theodoropoulos pledează pentru recunoașterea fără dar și poate a unei diferențieri ,,calitative” în facerea de icoane strâns legată de viața și firescul duhovnicesc/nefirescul lumesc ale iconarului. Un pic în defavoarea  celor ce susțin teza potrivit căreia toate icoanele sunt făcătoare de minuni(sau că nu există exclusiv unele icoane făcătoare de minuni) și conțin această ,,calitate” condiționată eminamente de gradul/intensitatea credinței celui ce se roagă în fața lor.
Redau un fragment din  ce spune:


,,Cât despre faptul dacă există sau nu icoane făcătoare de minuni, mulți susțin, judecând raționalist, că minunea o face credința, nu icoana, fiindcă credinciosul în fața unei icoane, despre care a auzit mai înainte că e făcătoare de minuni, se roagă cu mai multă credință, evlavie și dăruire, iar însăși această credință este aceea care face minunea. Nimeni, firește nu se va îndoi, nici nu va putea aduce o obiecție cum că nu credința este ceea ce face minunea. Domnul a spus că dacă aveți credință cât un bob de muștar și veți spune muntelui acestuia ,,Ridică-te și mută-te”(Mt. 21, 21) de aici, așa va fi. Negreșit, credința face minuni, fie că te rogi în fața unei icoane, fie în aer liber, fără nici o icoană în fața ta, fie într-o peșteră, fie pe o corabie, fie pe o barcă, cu care a ieșit la pescuit, și,  din pricina furtunii iscate, riști să te îneci: de acolo, din barcă, strigi și  Dumnezeu aude și te miluiește-dacă asta socotește Dumnezeu că trebuie să facă. Credința și rugăciunea fac minuni, indiferent dacă ne rugăm în fața icoanelor. Și în imnul închinat credinței în Epistola către Evrei ce spune? ,,Prin credință au biruit împărații”(Evrei 11, 33). Nenumărate și mari sunt faptele credinței. ,,Mari sunt minunile credinței”,  după cum spune un tropar (troparul  Sf. Teodor Tiron). Credința săvârșește minuni. Dar asta nu înseamnă să excludem harisma  facerii de minuni a  icoanelor sfinte- a unei icoane. Domnul a dat unor oameni harisma facerii de minuni: Sfinților Apostoli, de pildă. Însă vedem că harisma vindecărilor nu o aveau doar Sfinții Apostoli ca persoane,  ci și obiectele de care se atingeau trupurile  Sfinților Apostoli. În Faptele Apostolilor citim că nu numai Apostolii săvârșeau minuni, ci până și umbrele lor. Ni se spune că erau aduși bolnavii în piețe și pe drumuri pentru ca să cadă asupra lor umbra lui Petru și să-i vindece., și ei se vindecau(F. A. 5,15-16). Șorțurile și ștergarele și mahramele  Apostolilor erau așezate peste morți, și aceștia înviau- aceasta fiind răsplata(dăruită de Dumnezeu) Apostolilor înșiși. Harisma,  dată de Domnul Apostolilor, se transmitea și asupra obiectelor, cu care ei intrau în contact. Dacă Dumnezeu a dat acest dar Apostolilor, de ce să nu-l dea și sfinților Săi?(...) Ceva asemănător se întâmplă și cu sfintele icoane. de multe ori oamenii care pictau aceste icoane erau oameni sfinți. Zugrăveau sfintele icoane nu așa cum fac unii pictorii de azstăz, care apucă pensula și se dau la pictat icoane,  cu trabucul sau țigara în gură, ,,tămâind” icoanele cu fumul de țigară sau stând picior peste picior, sau  cine mai știe, după niște stări păcătoase. Dacă unii sunt în stare să se folosească de o icoană, fără să fie taumaturgică, prin vreo șarlatanie,  asta nu schimbă cu nimic lucrurile. Cum am spus, faptul că există monede false nu anulează existența celor autentice. Și, dacă sunt icoane care sunt puse în comerț într-un mod necuvenit, asta nu înseamnă că nu există icoane  care într-adevăr săvârșesc minuni.
În vremurile de demult,  au existat oameni sfințiți, care zugrăveau icoane cu mult post și rugăciune. De ce să ne mire că Dumnezeu răsplătește sfințenia acestor oameni, dând harismă lucrurilor mâinilor lor, acestor lucruri pe care ei le fac, adică sfintelor icoane?
Ce e de mirare, așadar, dacă harisma taumaturgică prin harul și mila Domnului s-a revărsat și asupra lucrurilor mâinilor lor? asupra unei icoane? și icoana în sine, are acum de la Dumnezeu harisma de a săvârși minuni? Fie pentru că omul care a  alcătuit-o  a fost sfânt, a avut harisma facerii de minuni ce s-a revărsat asupra ei,  fie pentru că virtutea sa, nevoința, postul au făcut să se coboare Harul lui Dumnezeu asupra ei. Știți cum zugrăveau icoane cei de odinioară?(...) Iconarii de demult, înainte de a lua pensula și a o începe să o zugrșvească pe Preasfânta  sau pe Domnul sau oricie altceva, posteau, se rugau, stând în genunchi ceasuri sau zile întregi.  De ce să ne mire dacă Dumnezeu, răsplătind o astfel de stare a omului, rugăciunea, postul, smerenia, dăruia lucrurilor mâinilor sale harisma taumaturgică?
S-ar putea transmite această harismă  și asupra celui ce se va folosi de ea. Se poate ca icoana să fi fost făcută de cineva la întâmplare, dar cel care a luat-o, un ascet, un sfânt, a udat-o cu lacrimile sale; mii de mătănii în fața ei, privegheri, rugăciuni nesfârșite. Se poate și pentru el Dumnezeu să dea harisma facerii de minuni și după generații icoana aceasta să facă o minune. Să fi primit harisma, fie de la cel ce a zugrăvit-o, fie de la cel ce a folosit-o. Judecățile lui Dumnezeu sunt nemărginite.  Există, așadar, icoane care prin ele însele au  harisma taumaturgică. Și un credincios invocând darul acestei icoane, în care sălășluiește harisma facerii de minuni,  pentru că așa a voit Dumnezeu,  Cel Care nu judecă după măsura gândirii noastre mărginite, poate să primească vindecarea sau să înțeleagă că o altă minune a fost săvârșită  de icoana aceasta.”
Arhimandrit Epifanie Theodoropoulos ,,Convorbiri după liturghie”, Ed. Sophia, Buc., 2019, p.224-227



Maica Domnului ,,Portărița”de la  mănăstirea Iviron din Sf. Munte
o icoană venită pe ape despre care cei care au văzut-o au dat mărturie despre harul/puterea  ei specială pe care o emană

duminică, 27 octombrie 2019

Frescă



Frescă

Ghiorghios Manousakis


Mi-aduc aminte, cândva
toate se deosebeau:
Ochii stăruitori, gura severă,
mâna  ridicată  în  rugă.
Acum nu vezi  decât  culori șterse
și  contururi întrerupte.
Să  fie oare o deteriorare a timpului?
A peretelui?
Sau a văzului?

 Frescă din Paros
foto credit Corina Negreanu

sâmbătă, 26 octombrie 2019

Crâmpeie

 Câteva  imagini dintr-o frumoasă expoziție pe care am apucat să  o văd  azi intitulată  SPAȚII ICONICE aparținând  domnului prof. DAN MOHANU. Între 24 octombrie – 14 noiembrie 2019  la Cluj Napoca poate fi vizitată la Muzeul de Artă din Piața Unirii, 30.


Must be seen!










miercuri, 23 octombrie 2019

In memoriam Tamara Buciuceanu-Botez


Cuibul de viespi, o tragi-comedie-satiră regizată de Horea Popescu (1987), după piesa de teatru „Gaițele” de Alexandru Kirițescu.
 E rolul meu preferat în care regretata actriță  Tamara Buciuceanu-Botez s-a întrecut pe sine. Un rol de coloratură jucat impecabil. De altfel, toți  actorii au jucat perfect și  s-au pus în valoare unii pe ceilalți  cu  interpretarea prestată de  fiecare în parte. De aceea  filmul ,,drenează” fără cusur povestea  și tabloul  epocii cu mentalitățile unei familii(extinse) ticsite de vanități, prejudecăți, rigidități, meschinării moralizatoare și credințe superstițioase, cu intrigile ei ce întrețin la foc cald un mediu otrăvit și fatal pentru cine  nu s-a ,,acomodat” stilului vituper.
 Cum se naște și manipulează cu ,,mâinile curate” o crimă doar prin gradul de toxicitate a proximităților constante sau pasagere, cu bucățelele individuale de adevăruri și îndreptățiri personale. E un film bun din toate perspectivele(inclusiv psihanalitică).





luni, 21 octombrie 2019

File de jurnal 1995(cu și despre Înaltul Bartolomeu Anania)/ dr. Nicoleta Pălimaru





statuia Înaltului Mitropolit Bartolomeu Anania
aflată în fața Catedralei mitropolitane din Cluj Napoca
fotografia Corina Negreanu



8 februarie 1995

Am fost la IPS Bartolomeu, împreună cu Ciprian Negreanu, fiu de preot şi preşedintele ASCOR-ului, pentru a discuta structura foii Filocalia, supliment al revistei Renaşterea. Ne-a povestit cum se ocupa el singur de foaia Noi în America. „Să căutaţi să faceţi ceea ce-i plăcut şi semenilor voştri. Să existe conştiinţa unei chemări”, au fost sfaturile IPS Bartolomeu. Ne-a sugerat ca articolele să fie scurte, variate şi scrise bine.

Seara, am reflectat la faptul că noi, ASCOR-ul, suntem primul nucleu de tineri studenţi, care se formează în duhul IPS Bartolomeu – duhovnicie şi cultură. Experienţa de viaţă, îndemnurile, predicile, conferinţele, înţelegerea arătată, însăşi prezenţa lui fac cât o Academie.

13 februarie 1995

După-amiază, am fost cu mama la IPS Bartolomeu. Am servit masa împreună. Maica Galineea a pregătit supă de pui cu tăiţei şi friptură.Remarc din nou echilibrul Înaltpreasfinţitului. Pe un fundal de muzică
clasică, am purtat discuţii despre:

1. Daniel Turcea, un mare poet creştin. Era o fire foarte blândă, firavă, semn că trăia în Duh. Poeziile sale, spunea Înaltul „sunt tăişuri de sabie ale Duhului Sfânt”. Datorită lui, Marin Preda a publicat la Cartea Românească poeziile mistice ale lui Daniel Turcea.

2. Părintele Arsenie Boca. Am fost cu ASCOR-ul la Prislop.

3. Duhovnic. Fiecare şi-l alege potrivit sufletului său.

4. Cartea lui de versuri inedite.

5. Tipurile de iubire în creştinism. Pregătesc o recenzie pentru Renaşterea la cartea lui P. Evdochimov, Taina iubirii. Înaltpreasfintitul spunea că valorile creştinului sunt dragostea pentru Dumnezeu şi jertfirea pentru semeni.

6. Părintele Cleopa. „Era rigorist. Mă spovedeam la el, plimbându-ne pe alee”.

7. Părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul lui, care a făcut, şi el, ani grei de închisoare, şi care „este mai cu libertate”.

8. Teodor Baconsky, aflat la Paris şi căruia îi poartă de grijă, chiar de la distanţă.

6 martie 1995

În audienţă la IPS Bartolomeu. Era prins cu tot felul de probleme administrative, la care se adaugă munca matinală la atelierul biblic. L-am întrebat dacă ar trebui să urmez în paralel cu facultatea de Teologie–litere şi Filosofia. Mi-a răspuns pe un ton foarte părintesc. „Mergi la cursuri la Filosofie. Părintele Ică junior ţine acolo cursuri. E un teolog tânăr, cu o vastă cultură şi cu deschidere spre Filosofia. Din moment ce ai Teologia, ce-ţi mai lipseşte?”.

A pomenit de Teodor Baconsky, care avea acelaşi gând cu Filosofia.

3 martie 1995

Pelerinaj cu ASCOR-ul la Bucureşti. La Cernica ne oprim la mormintele Părintelui Stăniloae şi Daniel Turcea. Vizităm Muzeul Ţăranului Român, creat de pictorul Horia Bernea. Un muzeu cu stil. Totul emană bucurie, bun gust, o mireasmă arhaică, împletită cu una modernă. Şi lumina care învăluie într-un mod special obiectele. La întoarcere, în tren, discuţii cu Maria Ganciu şi Grigore Dinu Moş despre poezie. Dinu Moş trăieşte poezia, e un spirit profund, pe linia lui Daniel Turcea şi Horia Stamatu, deşi e student la Drept. 

17 martie 1995

Ziua de naştere a IPS Bartolomeu. Se perindă multă lume, din toate categoriile sociale. Îi place să stea lângă cei necăjiţi, mi-a spus. Când era la Văratec, călătorea cu marfarul la Bucureşti „pentru a-i cunoaşte pe oameni”. 

20 martie 1995

Conferinţa lui Radu Preda, „Despre reprezentarea nereprezentatului: sufleţelul”. El va fi noul redactor-şef al revistei Renaşterea şi va ţine seminarii de Patrologie.

29 martie 1995

În audienţă la IPS Bartolomeu. Discuţii sumare despre cărţi, P. Evdokimov.
Înaltul era tulburat din cauza unor probleme administrative. „Ai venit să avem o conversaţie ziditoare, dar eu nu sunt în stare”. Mi-a plăcut această sinceritate. Nu am zăbovit. M-a binecuvântat şi am plecat cu gândul că sunt
martora acestor stări. Cred că nu-i este uşor să păstorească o eparhie, aici în inima Ardealului, mai ales că are o mare aplecare spre universul uman, văzut şi nevăzut.

25 aprilie 1995

Am fost de la 16-18 la seminarul de patrologie al lui Radu Preda, îndemnată de IPS Bartolomeu. Discurs, discursivitate, memorie erau termenii cel mai des folosiţi. Vorbea despre „boala textului”. O expunere clară, precisă, cu tendinţă spre literaturizare.

26 aprilie 1995

Seara, întâlnire la sediul ASCOR. Curge muzică bizantină, maicile de la mânăstirea Ormilia, Grecia. Discutăm despre cărţile de la editura Deisis, traduse de pr. Ică junior, despre Rubliov, Teofan Grecul, viitoarele examene.

Zilele trecute, am avut un seminar de literatură franceză la Litere. S-a discutat despre singurătate şi însingurare. M-am referit la cartea lui Eugen Ionescu, Însinguratul. Au luat cuvântul Florin-Cătălin Ghiţ, şi el fiu de preot,
bine pregătit, şi Nicu Turcan, cu idei originale şi o gândire filosofică.

18 mai 1995

Cu Corina Ciumaş, Cătălin Pălimaru, Ciprian Negreanu şi Florin-Cătălin Ghiţ, am audiat cursul de Patristică al părintelui Ică junior la Facultatea de Filosofie. Cursul a durat 3 ore, cu tot cu întrebări, preponderent filosofice, şi am stat pe scări, pentru că era multă lume. Nu doar studenţi, ci şi adulţi. Un curs concis, cu incursiuni în teologie şi filosofice. A avut dreptate IPS Bartolomeu cu privire la pregatirea pr. Ică  Junior.

 Autoarea
în  redacția ,,Revista Renașterea” 

23 mai 1995

Azi am avut o întrevedere de mai bine de o oră cu IPS Bartolomeu. Discuţii culturale şi teologice: 1.despre Nicolae Balotă. Merg la cele două cursuri de literatură comparată de la Litere, „Turnul Babel” şi „Demonie răsăriteană şi demonie apuseană”. Este un critic apreciat şi care a cunoscut, la rândul lui, închisorile comuniste. Lucrările sale Lupta cu absurdul şi Labirint-eseuri critice, mi-au fost lecturi de căpătâi în liceu. 2.despre cursurile părintelui profesor Ică junior de la Filosofie, „Metafzică şi patrologie”.Bibliografie temeinică, discurs concis, expunere clară a învăţăturilor dogmatice. Şi IPS Bartolomeu se minunează de pregătirea pr. Ică junior şi de ancorarea în dreapta credinţă. Îl fericeşte pe tatăl lui, părintele profesor Ică senior, iar prin el, Biserica ortodoxă. Aducem în discuţie cele două conferinţe susţinute în luna aprilie, „Pocăinţă şi înviere” de părintele profesor Ică senior şi „Ortodoxismul ieri şi azi” a părintelui Ică junior, cu limpeziri la nivel terminologic şi cu bogate perspective duhovniceşti.(„înviere neprimejduită”; Hristos, Paştele nostru; dubla împărtăşanie: sacramentală „cu Sângele şi Trupul lui Hristos” şi cea duhovnicească „prin ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu”, au fost câteva sintagme folosite de părintele Ică senior. Observ din atitudinea IPS Bartolomeu un lucru esenţial:darul de a-şi apropia oameni valoroşi, de tineri sau vârstnici, teologi, literaţi sau artişti. Îl asemăn cu un rege francez sau un împărat bizantin,care aduceau la curţile lor minţi luminate, înduhovnicite, ştiind că doar în acest mod sporea regatul, iar conducătorul nu devenea un „despot”. 3. la plecare m-a întrebat ce mai citesc. I-am răspuns că-l citesc pe M.Eliade cu Memoriile sale (chiar şi pe troleibuz) și recitesc unele romane, centrate pe o cunoaştere intermediată de trup. Mi-a povestit cum l-a cunoscut pe acest mare istoric al religiilor şi că e o personalitate aparte a culturii româneşti şi universale.

22 iunie 1995

Cu Maria Ganciu la Sibiu, la părintele profesor Ică senior, unde am stat cam o oră și jumătate. Au fost discuţii şi multe sfaturi. La întrebarea ce poate face o femeie în Teologie, părintele profesor a răspuns că poate traduce, după ce a aprofundat limbile clasice şi moderne. Ne-a arătat Matericonul în limba greacă. Dorinţa Mariei şi a mea de a învăţa greaca s-a intensificat.Ne propunem să studiem de pe manualul Feliciei Ştef. La plecare ne însoţeşte un apus de soare ameţitor. Matericonul va fi dorul nostru lăuntric…

14 iulie 1995

Ieri, de ziua Franţei, am fost la mănăstirea Văratic cu părinţii. După ce ne-am închinat în biserică, am urcat până la palatul unde a locuit părintele Anania. Urma duhului părintelui se simte nu doar în palat, ci şi în natură…

20 iulie 1995

Sfântul Proroc IlieLa mănăstirea Vorona, părintele Doroftei îmi vorbeşte la superlativ despre cultura şi smerenia părintelui Anania. A slujit la Văratic timp de şapte ani alături de el, şi l-a putut urmări în cele mai mici detalii. Cea mai mare virtute pe care a remarcat-o la părintele Anania era smerenia.

27 iulie 1995, Sfântul Pantelimon

Azi, părinţii mei au avut o convorbire telefonică destul de lungă cu părintele Anania, aflat la mănăstirea Rohia, unde şi-a mutat atelierul biblic. A analizat introducerile la cărţile Pentateuhului, care vor apărea anul acesta la Editura Institutului Biblic. La întrebarea ce fac eu, i-am răspuns că mă căznesc cu greaca, citesc în franceză şi câteva cărţi semnate de D.Ţepeneag, G. Adameşteanu, Dimineaţa pierdută, Andrei Pleşu şi H.-R.Patapievici, Zbor în bătaia săgeții.I-am relatat discuţia purtată cu un francez copt despre ortodoxia coptă, pentru că urmează să plec luna viitoare la Paris, de unde sper să-mi cumpăr Dicţionarul grec-francez Bailly, plus câteva cărţi de literatură şi teologie în franceză. Părintele m-a îndemnat să nu mă las păcălită, să am discernământ. Sesizez din nou grija părintelui de a păstra Ortodoxia cât mai curată de orice fel de amestec. La acest francez am văzut o reprezentare a Maicii Domnului în viziune coptă – chipul şi veşmintele erau complet negre.Îi spun părintelui Anania că el m-a învăţat să-mi fac singurătatea lucrătoare, iar după câteva secunde îmi reaminteşte de smerenie.

August 1995

Vizita în Franţa m-a ajutat enorm, nu doar pentru secţia de franceză, pentru limbă, pentru teologii ortodocşi francezi, pentru librăria La Procure, pentru muzee, biserici şi monumente, ci şi pentru aerul de libertate bine construită pe care-l degajă francezii. M-am bucurat că m-am putut împărtăși într-o biserică ortodoxă.

Octombrie 1995

Un nou an universitar. Muncă şi rugăciune…

Noiembrie 1995

Sfătuită de IPS Bartolomeu, i-am luat un interviu domnului Teodor Baconsky în biroul părintelui Ştefan Iloaie. M-am documentat cât de bine am putut.Am găsit într-un număr din revista SOP date despre teza lui de doctorat, Homo ridens…Am fost stăpânită de o îndoită emoţie. Mai întâi, că mă aflu în faţa ucenicului IPS Bartolomeu, apoi că discut cu o persoană împlinită academic, iar întrebările mele ar putea fi stângace. I-am admirat ţinuta demnă, felul cum manevra pipa dăruită de părintele Anania, fermitatea vocii, claritatea ideilor. Mi se părea că avea ceva din H. Ibsen. Am fost frapată să aud acest răspuns la una din întrebări: „De femeie va depinde viitorul societăţii noastre”. După interviu, i-am mulţumit pentru amabilitate, iar el a mai rămas să povestească cu pr. Ştefan Iloaie.


duminică, 20 octombrie 2019

eMAG - Mihai Șora: Libertate în fiecare zi





La o primă vedere, chiar mi-a plăcut această  video-poveste-reclamă. E șarmant filmul cu eroul ei.
Are o construcție emoțională ce se dorește discursivă.  Oricât aș dori o anticritică adusă unei persoane ajunsă la o impresionantă etate cum este Mihai Șora- un exercițiu de admirație- nu reușesc. Ba chiar mă mâhnește că s-a lăsat manipulat de o manevră publicitară care aduce bani versus consumerism asociată cu memoria libertății câștigate cu preț de sânge. Tânăr!
Etatea e de respectat dar ea în sine nu conferă o garanție de credibilitate totală a deținerii unor adevăruri. Așa cum nici măgulirea entuziasmului  tinereții  pentru că ea e încă crudă și încă nealterată de adevăruri care expiră repede nu-mi pare o alegere corectă, ci tot cameleonică. Sub vremi!
Nu e nimic de  condamnat personal ca fapt de adaptare în/la acel context istoric-doctrinar la care  face referire domnul Șora, ci doar de cântărit/măsurat cu argumente corecte.
Cine manipulează pe cine? Cine vânează libertatea sau oare libertatea ne vânează pe noi?
Putem a fi și victime și beneficiari pretinși ,,cinstiți” concomitent ai aceluiași sistemul ideologic și doctrinar comunist?

 Mă gândesc la cazul I.D. Sârbu. În cazul lui, da! 
Acolo, da! Putem disocia adevărul de  compromis. Un intelectual  autentic care nu a semnat- nici forțat- un pact cu Puterea. Nici nu l-a trădat pe L. Blaga. E drept că a suportat consecințele  umilinței maxime și de îngropare în anonimat...Nu s-a adaptat, nu s-a acomodat  vremurilor... nu a găsit motive să o facă. (Ce ar fi fost dacă toți intelectualii nu s-ar fi lasat corupți de sistem și ar fi fost o voce comună?)
Dar poate azi filosoful  I. D. Sârbu, ar fi putut vorbi credibil și garantat despre prețul libertății și  sărbătorirea ei...

Cu cât mă uit la reclama aceasta îmi pare o comedie cu accente grotești.

Mircea Vulcănescu...
Și mai sunt încă repere de asumare....


sâmbătă, 19 octombrie 2019

Regina Mamă-Elena, acasă!



19 octombrie 2019 la Curtea de Argeș-  reînhumarea unei regine în pământ românesc- pământul de acasă, după aproape 30 de ani de la Revoluția din 1989. Ar fi trebuit ca  acest lucru să se întâmple atunci, imediat în anii aceia de redobândire și reconstruire ,,sănătoasă” a democrației adevărate. Dar așa se reconstituie memoria noastră onorantă cum se cuvine.
Au trebuit să mai treacă 30 de ani... după alți 45 de prigoniri...

Bine ai venit acasă, Majestate, Regina -Mamă  Elena!
Odihnă veșnică!






Iată ce însemnări apreciative(în plin context de parvenitism feminin până la vârf instalat) a notat Regina Maria  a României despre nora sa, Regina Elena, probabil după o ultimă întâlnire dintre ele:

Marți, 13 aprilie 1938 Merano

,,Nu am avut timp să scriu, așa că jurnalul meu a avut de suferit. Azi am avut emoția de a o vedea pe Sitta din nou, după aproape 7 ani.
 Am avut amândouă lacrimi în ochi, am trecut  prin așa de multe lucruri de când ne-am despărțit. Ea arată îngrozitor de bine,  mai admirabil ca niciodată, îmbrăcată cu o simplitate costisitoare, dar de un bun gust absolut perfect. Este incredibil de subțire, te întrebi unde îi încap organele interne.
Și-a comandat o pereche de ochelari care i se potrivesc și îi acoperă ochii, așa că acum vede foarte bine și din acest motiv are o privire mai puțin vagă, ceea ce îi dă un plus de șarm înfățișării ei. A fost mai mult decât dulce și ne-am  întâlnit cu atâta sinceră plăcere că n-a fost nici urmă de stânjeneală. Am stat de vorbă și am avut nenumărate lucruri pe care ni le-am împărtășit reciproc-fiecare având partea ei de bucurie și de durere, din păcate.
Îl așteaptă pe Mihai de Paști, dar desigur  el va trebui să se întoarcă pentru 10 Mai. 
Ceea ce te frapează la Sitta când o întâlnești din nou sunt manierele desăvârșite și firea ei, în care se vădește buna-creștere. Cred că arată mai bine ca oricând. Elle  est femme la plus soignee que je connaisse(Este femeia cea mai bine îngrijită din câte cunosc).”


Regina Maria. Însemnări din ultima parte a vieții, Ed. Corint Books, 2018, p.204-205



imagini preluate de pe internet