duminică, 20 aprilie 2014

Praznicul Învierii Domnului Iisus Hristos, A. D. 2014


,,uimire numim acum
adevăratul chip
al firii
şi minunea e o uşă
în plinătatea razelor deschisă
dar razele sunt numai
urmele
şi urma

şi slava-i lumina faţa - şi nici un om
nu-l putea privi - asemenea
unui mort înviat - bucuria

cu faţa descoperită

nu cu aripi trupeşti, ca o pasăre
ci ale Duhului, prea uşor
răpindu-se”(D.Turcea, despre neînserata iubire)

Doresc tuturor cititorilor acestui blog ca marele praznic al Învierii Domnului să ne fie prilejul binecuvântat de a avea parte  de toată frumusețea și splendoarea pusă de Dumnezeu în făptură.
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!




Premergătoare: Joia cea Mare, Vinerea cea Mare
























foto: Cristina Rădulescu

Pastorală la Învierea Domnului: Între lumină şi întuneric, între Hristos şi diavolul


Icoana Pogorârii la iad, sursa aici
Iubiţi fraţi şi surori
Chemarea solemnă de la începutul celei mai importante celebrări de peste an este: Veniţi de primiţi lumină![1], iar slujba se sfârşeşte cu cântarea: Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm: Să zicem: fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi: să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le [2].
Lumina inefabilă ce învăluie sărbătoarea Paştilor izvorăşte din Hristos Cel înviat din morţi. De aceea, Sfântul Ioan Damaschin ne îndeamnă să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii [3]. Evanghelia din duminica Paştilor, vorbind despre Hristos Cel înviat, ne spune că El este Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume (Ioan 1, 9).
Însuşi Mântuitorul Hristos le-a spus fariseilor: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii (Ioan 8,12). Iar la Slujba Învierii cântăm: Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele de dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea Lui Hristos, întru care s-a întărit [4].
Un poet creştin, cu talentu-i primit de la Dumnezeu, ni-L prezintă pe Hristos înviat răspândind lumină: Iar în faţa tuturora… ce luceafăr glorios/ Umple cerul de lumină şi de Har victorios? E Iisus! … purtând pe frunte diadema de lumini/ Cu aceeaşi simplitate, cum purtase crengi de spini/… Până-n bolţi un glas răsună, larg ca bubuitul lavei./ Sus acum, voi, porţi eterne! Iată, Împăratul slavei!/ Cine-i Împăratul slavei? Domnul tare şi viteaz,/ Care-a biruit în luptă cel mai fioros grumaz![5]
Sfântul Ioan Teologul, fiind răpit în Rai, L-a văzut pe Hristos Cel înviat din morţi: El era îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur. Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lâna albă şi ca zăpada, şi ochii Lui, ca para focului. Picioarele Lui erau asemenea aramei arse în cuptor, iar glasul Lui era ca un vuiet de ape multe; În mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în puterea lui (Apocalipsa 1, 13-16).
Domnul Hristos, prin Învierea Lui, nu numai că a biruit iadul şi moartea dăruindu-ne viaţă veşnică fericită, ci este şi un izvor de viaţă dumnezeiască pentru noi în viaţa pământească, un izvor de putere şi de curăţie [6]. Din trupul Lui iradiază putere şi slavă care se revarsă asupra noastră. Căci a înviat Hristos, călcând moartea, ca şi pe noi să ne izbăvească de stricăciune şi, oprind tânguirea din pricina ei, să ne încredinţeze să strigăm plini de bucurie: Ai întors plânsul meu în bucurie, ai rupt sacul meu şi m-ai îmbrăcat în veselie [7].
Prin Sfintele Taine ne unim în chip minunat cu Hristos. Prin lucrarea Sfintelor Taine Soarele Dreptăţii intră, ca printr-o mare deschizătură a firii, în această lume întunecată şi omoară tot ce-i pieritor în ea, împrăştiind peste tot duh de viaţă nemuritoare, căci Lumina lumii biruieşte lumea [8].
Ne luminăm la Botez prin apă şi prin Duh, ne îmbrăcăm în Hristos: Câţi în Hristos v-aţi botezat, În Hristos v-aţi îmbrăcat (Galateni 3, 27), zice Sfântul Pavel. Această haină luminoasă nu rămâne numai la suprafaţa pielii, ci se imprimă în fiinţa noastră întreagă. Iar când ne pregătim pentru Sfânta Împărtăşanie, îi cerem lui Dumnezeu: ca focul şi ca lumina să-mi fie mie Trupul şi Sângele Tău cel scump, Mântuitorul meu, arzând materia păcatului şi mistuind spinii patimilor şi luminându-mă tot pe mine ca să închin Dumnezeirii Tale[9]. În spiritul acestei afirmaţii Sfântul Sinod a dedicat anul 2014 Sfintei Spovedanii şi Sfintei Împărtăşanii.
Încă din lumea aceasta, cei ce s-au curăţit de păcate văd slava lui Hristos Cel Înviat. Pe Tabor cei trei ucenici L-au văzut îmbrăcat în lumină. Tot aşa L-au văzut Apostolii după Înviere. Iar Sfântul Grigorie Palama ne spune că atunci când vom deveni nestricăcioşi şi nemuritori şi vom ajunge la starea cea preafericită şi în chipul lui Hristos, atunci vom fi totdeauna cu Hristos, plini de arătarea Lui prin vederi preacurate: căci arătarea Lui ne va scălda în fulgerări prealuminoase [10].
Citim în Pateric că a fost un om care se numea Avva Pamvo şi despre acesta se povesteşte că trei ani a petrecut rugându-se lui Dumnezeu şi zicând: să nu mă slăveşti pe pământ! Şi atât l-a slăvit Dumnezeu încât nu putea cineva să se uite la faţa lui, de slava care o avea … Faţa lui Avva Pamvo ca fulgerul strălucea şi era ca un împărat şezând pe tron [11].
În cetatea Noului Ierusalim nu va mai fi trebuinţă de soare, nici de lună ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul. Şi neamurile vor umbla în lumina ei, iar împăraţii pământului vor aduce la ea mărirea lor (Apocalipsă 21,23-24). Soarele unic ce o va lumina este Hristos Cel Înviat din morţi. Cei ce au o viaţă curată vor putea ajunge acolo. De aceea, Slujba Învierii ne îndeamnă să ne curăţim simţurile şi să vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiată lumină a Învierii. Şi cântându-I cântare de biruinţă, luminat să-L auzim zicând: Bucuraţi-vă![12]
Iubiţi credincioşi,
Dacă Hristos este lumină şi izvor de lumină pentru toţi, diavolul este întuneric şi sursă de tenebre pentru mulţi. În fruntea diavolilor stă satana. Diavolii erau la început îngeri, dar, având voie liberă, cauza căderii lor a fost decizia de a se despărţi de Dumnezeu, iar motivul căderii a fost mândria.
Dacă dorim să ne explicăm răul, acesta constă în voinţa unor spirite create, inferioare lui Dumnezeu, de a se ridica peste această condiţie a lor, deci într-o tendinţă a lor de a fi prin esenţă mai mult decât sunt[13].
Proorocul Isaia, privind cu tristeţe prăbuşirea îngerilor răi, exclamă: Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ tu, biruitor de neamuri, care ziceai în cugetul tău: Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu (Isaia 14, 12-13).
Aşadar diavolul este fiinţă spirituală pervertită, duh rău şi trufaş. Termenul grecesc diavolos se traduce prin calomniator, pârâtor, clevetitor şi uneltitor. În ebraică se numeşte satan şi înseamnă potrivnic şi vrăjmaş. Sfântul Ioan Teologul ne spune că a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înșală toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el (Apocalipsa 12, 9).
Fiind la început îngeri luminaţi au devenit diavoli întunecaţi. Ei sunt vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi apoi ai oamenilor. Cei ce se lasă ispitiţi cad în mrejele lor. Diavolul a fost dintru început ucigaş de oameni şi tatăl minciunii (Ioan 8, 44). În final, însă, va fi aruncat în iezerul cu foc şi pucioasă, cu fiara şi proorocul mincinos de care s-a servit (Apocalipsa 20, 10-14).
Din nefericire pentru lumea modernă, cum spune Baudelaire, cea mai faimoasă şiretenie a diavolului constă în a ne convinge că el nu există[14]. Şi, convingându-ne, poate lucra clandestin. Nu mai credem în rău. De aceea lucrurile merg tot mai prost în lume pentru că ne este frică să privim în faţă adevăratele cauze ale răului. Credem în nenumărate mici rele, ne e teamă de nenumărate primejdii, dar am încetat să mai credem în rău şi să ne fie frică de adevărata primejdie[15]. Or, Sfântul Petru ne spune: Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (1 Petru 5,8).
Diavolul este întunecat, şiret şi rece. El a fost condamnat să se târască în gânduri şi simţăminte exclusiv trupeşti şi materiale. Incapabil de a se înălţa de la pământ, el nu se poate ridica înspre cele duhovniceşti[16].
Sugerându-ne gândurile rele, împreună cu ele, intră în noi puterea lui. Sufletul se întunecă şi gândurile rele ne chinuie. Simţim atunci pierzania şi vedem că, lipsiţi de harul lui Dumnezeu, nu suntem decât pământ şi păcat[17]. Şi dacă ne târâm şi noi pe pământ, aşa cum se târăşte el, complăcându-ne în fapte josnice, avem toate şansele să fim muşcaţi mortal de către el.
Dreptmăritorilor creştini,
La Paşti prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice[18]. Sfântul Ioan Gură de Aur exclamă triumfal: Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă[19].
Noi, cei ce oscilăm între Lumină şi întuneric, între Hristos şi diavolul, trebuie să ne hotărâm pentru Hristos. Pentru că ontologic am fost făcuţi să iubim Lumina şi instinctiv ne este teamă de întuneric. Şi totuşi, de ce preferăm uneori întunericul? Ne spune Mântuitorul: Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească (Ioan 3,19-20).
Multă lume este indiferentă la cele spirituale şi cu preocupări de altă natură. Preferă un mediu tenebros, care nu are exigenţe de factură duhovnicească şi nu le provoacă nelinişti metafizice. Lumina i-ar stânjeni, scoţând în evidenţă patimile ce-i subjugă. Întunericul, însă, le prieşte pentru că nu-i tulbură nimeni în preocupările lor.
Dar această stare de lucruri se sfârşeşte cu moartea şi întunericul devine veşnic. Însă Dumnezeu ne-a creat pentru altă viaţă. De aceea, la Paşti cântăm: Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice; Şi săltând, lăudăm pe Pricinuitorul, Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri, şi preaslăvit.
Această viaţă plină de lumină, care va fi nesfârşită în veacul viitor, o experimentează încă de pe pământ oamenii care au o viaţă curată. Iată cum îl descrie Sfântul Isaac Sirul pe un asemenea om: faţa se face ca de foc şi plină de farmec şi trupul lui se încălzeşte. Frica şi temerea se îndepărtează de la el şi intră în extaz… Moartea înfricoşătoare o socoteşte bucurie şi niciodată vederea minţii lui nu află vreo întrerupere în înţelegerea tainelor cereşti[21].
Sursa de lumină este Hristos, de care nu trebuie să ne îndepărtăm, ne spune Sfântul Simeon Noul Teolog: Precum fierul ars de foc se împărtăşeşte de lumina lui şi leapădă îndată negreala sa, dar, depărtându-se de foc, se face şi se vede iar rece şi negru, aşa şi trupurile sfinţilor, împărtăşindu-se de harul unit cu sufletul lor sau cu focul dumnezeiesc, se sfinţesc şi arzând se fac şi ele străvezii şi luminoase[22].
Starea lor sufletească, ne spune acelaşi sfânt, este una deosebită: Mai întâi ei sunt umpluţi de o bucurie negrăită pentru că au dobândit în ei înşişi nu lumea, nici cele din lume, ci pe Făcătorul şi Domnul şi Stăpânul a toate. Apoi se îmbracă cu tot trupul şi în întregime în lumina care este Însuşi Hristos Dumnezeu, şi se văd pe ei înşişi împodobiţi cu o slavă negrăită şi cu un veşmânt dumnezeiesc strălucitor[23].
Iubiţi fraţi şi surori,
În această stare de spirit doreşte să ne transpună Slujba Învierii, iar creştinii extaziaţi exclamă: Cât este de sfântă, cu adevărat, şi întru totul prăznuită această noapte de mântuire şi strălucită, mai înainte vestitoare fiind zilei celei purtătoare de lumină, a Învierii, în care Lumina cea fără de ani din mormânt cu trupul tuturor a strălucit[24].
Aceste cuvinte de Înviere vi le vestim şi noi, dorind să Vă facem mângâiere, dumneavoastră şi la toţi cei dragi, rugându-L pe Dumnezeu să vă dăruiască sărbători cu pace şi spunându-vă din tot sufletul: Hristos a Înviat!
†Andrei
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului



[1]Slujba Învierii, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 18.
[2]Ibidem, p. 44.
[3]Ibidem, p. 26.
[4]Ibidem, p.27.
[5]Costache Ioanid, Taine, Editura Stephanus, Bucureşti, 1994, p. 143.
[6]Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă 2, EIBMBOR, Bucureşti, 1978, p. 169.
[7]Ibidem.
[8]Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii şi Despre viaţa în Hristos, Bucureşti, 1989, p. 137.
[9]Liturghier, EIBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 340.
[10]Despre Sfânta LuminăFilocalia 7, Bucureşti, 1977, p. 293.
[11]Pateric,Alba Iulia, 1990, p. 190.
[12]Slujba Învierii, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 26.
[13]Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă 1, EIBMBOR, Bucureşti, 1978, p. 456.
[14]Denis de Rougemont, Partea diavolului, Anastasia, 1994, p. 11
[15]Ibidem, p. 7.
[16]Ignatie Briancianinov, Fărâmiturile Ospăţului, Alba Iulia, 1996, p. 205.
[17]Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Deisis, Alba Iulia, 1994, p. 200.
[18]Slujba Invierii, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 37.
[19]Ibidem, p. 46.
[20]Ibidem, p. 37.
[21]Cuvinte despre sfintele nevoinţeFilocalia 10, EIBMBOR, Bucureşti, 1981, p. 137.
[22]Întâia cuvântare moralăFilocalia 6, Bucureşti,1977, p. 134.
[23]Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuriteologice şi etice– Scrieri I, Deisis, Sibiu, 2001, p. 215.
[24]Slujba Învierii, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 37.

marți, 8 aprilie 2014

Expoziție de icoane deschisă în seara premergătoare praznicului Învierii lui Lazăr



Vineri, 11 aprilie 2014, vă invităm la o seară deosebită în care rugăciunea se va împleti cu arta icoanei.  La ora 19, la catacomba  bisericii  va avea loc vernisajul  expoziţiei de icoane realizate de pictori din comunitatea Bisericii Studenţilor. Ne vom bucura de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei Andreicuţ încă de la vecernie. La deschidere va fi prezentă și iconograf dr. Teodora Roșca.  Vom avea şi un moment muzical cu   Alecu Ciapi - tânar talentat interpret de chitară clasică precum şi corul Sfântul Lavrentie  condus de Doina Costin.
Expoziţia va fi deschisă între 11 aprilie – 6 mai 2014.

Pelerinaj la Nicula(I)

Un pelerinaj nu este o simplă deplasare geografică/fizică din punctul A în punctul B. Paradoxal, călătoria are loc pe alt tărâm, cel al inimii. Al autocunoașterii și al descoperirii lăuntrice,  a lui Hristos cel din inima noastră dar și a neputințelor noastre.  Efortul fizic își are el rostul lui. Cu cât e mai jertfelnic, cu atât mai mare bucuria, lărgimea interioară descoperită. Îți verifici limitele răbdării  și ale  îndurării, mai ales dacă credeai că le ai deja dobândite... Sigur, asta pentru cine poate și vrea.
5 aprilie 2014.  O dimineață de primăvară cu cer înnorat. Ne strângem în fața Catedralei  ortodoxe clujene. Ne recunoaștem unii pe alții sau, nu... Unii simt nevoia să-și asorteze călătoriei costumul popular românesc. Mi se pare un efort și o grijă suplimentară, oarecum inconfortabilă față de alții echipați mult mai lejer. Admir puterea acestor nevoitori! Oricum, suntem diverși, și nu doar tineri!... Intrăm în Catedrală. Așteptăm sub presiunea orei de plecare a trenului. În sfârșit, se oficiază o slujbă-rugăciune de călătorie. Înalt Prea Sfințitul Andrei ne acordă binecuvântarea care și-a  avut rostul ei sublim și i-am simțit  ,,efectul” pe parcursul întregii noastre călătorii pedestre. Ne pornim la pas, foarte grăbit, și traversăm orașul spre gară atât de repede încât abia observ cum unii oameni de pe margine ne privesc mirați. Poliția și Jandarmeria ne ajută, flanchează cortegiul extins, ne protejează și ne asigură calea impecabil, așa cum a făcut-o pe parcursul întregii noastre călătorii. Urcăm în tren. Ne așezăm și la foarte puțin timp trenul alunecă. Se oprește. O familie întârziată face semne disperate să fie luată. Au și copilașii cu ei! Reușesc să urce.Pornim de data aceasta. Sunt în compartiment cu prietene basarabence, un ardelean, o moldoveancă, dar și o pereche, el și ea, mai rezervați și tăcuți.  Spre stația Iclod am înțeles că erau studenți filologi. Mă simt atât de bine cu toți! Pe fereastră văd în mers imagini asemenea celor din  filmul lui A. Tarkovski, Călăuza, urmele și marcajele unei civilizații degradante care sufocă natura verde de la periferia marilor orașe. Parcă sunt un țipăt vizual disperat  copacii înfloriți între  gunoaie și deșeuri metalice sau ziduri neîngrijite.Mă doare frumusețea lor în constrast cu urâciunea făcută de om! paradoxul vizibil dintre înnoire/prospețime și uzură/alterare. Ne îndepărtăm tot mai mult... Apar satele cu grădini și acareturi mai mult sau mai puțin plăcute vederii estetice.
În fine, coborâm la Iclod. Ne organizăm. Prezența Prea Sfințitului Vasile e atât de percutantă și ne dă o mare siguranță, plinătate și curaj să purcedem.  Alături, câțiva preoți, Pr. Ciprian Negreanu, Pr. Cătălin Ghiț, Pr. diacon Claudiu Ursu cu copiii săi, Pr. ierom. Natanael Zamfirache, pe parcurs  s-a alăturat  Pr. Călin Popovici și alți câțiva pe care îi cunosc din vedere sau deloc.
Mă bucur pentru început de însoțirea la pas a Mariei și Dorinei,  dar trebuie mereu să-mi adecvez pasul  după șirul de seminariști  în spatele cărora ne aflăm.  Încerc să găsesc subiecte comune cu ei, dar, nu prea am șanse. Constat că nu reușesc să văd natura cum mi-aș fi dorit,  pentru că  trebuie să fiu mereu atentă să nu calc pe cineva din fața mea sau să  creez probleme de ritm pentru cel din spatele meu. Cu toate astea, e imposibil să nu  remarc din mers ramurile înflorite ale pomilor  întinse ca niște brațe deschise  pe-o parte și alta a drumului. Ilinca m-atenționează să văd primele berze! Purpura lalelelor și galbenul curat al narciselor de prin grădini. Verdele mijit peste tot și mirosul de reavăn. Mă emoționează peste poate familiile ieșite la porți, privindu-ne, de la mic la mare.  Pe alături câte-o bătrânică discretă, la o căscioară, ascunsă după un trunchi de copac, privindu-ne îndelung și însemnându-și o cruce în sân, cu buzele  fremătând o scurtă rugăciune și  cu privirea-i rămasă prelungă. Prea Sfințitul Vasile îi salută pe toți, înclinând capul. E o odihnă în această spontană comunicare  tacită, instantanee,  de la inimă la inimă! Amân să mă uit în spate, de emoție și imposibilitate. Se întâmplă cumva, în mers,  la un moment dat. Mă înfior. Suntem mulți...



















foto : Tatiana Onilov

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Iiana

primit și dat/recomandat mai departe...




http://www.iiana.ro/index.php?route=common/home

IA ROMANEASCA

Vrem sa ducem mai departe traditia romaneasca si portul popular romanesc. Ne dorim ca orice romanca din lume sa poata purta o ie romaneascalucrata manual in Romania.

IIANA apreciaza materialele naturale de calitate superioara si lucratura atenta a motivelor traditionale, aducand ia romaneasca autentica100% handmade, in garderoba ta moderna.

ie romaneasca este mai mult decat un obiect vestimentar, ia romaneasca ne reprezinta si ne da putere. Impreuna putem sa facem cunoscuta ia romaneasca in lume.

marți, 1 aprilie 2014

Revista ARTHOS nr. 3



 

 







Nu intenționez să fac Laudatio, spun doar că ARTHOS 3 a.c. e unul dintre cele mai reușite numere ale revistei comunității Bisericii Studențești, cu articole diverse ce gravitează în jurul tematicii dedicate Sfântului Munte Athos realizate de echipa de tineri voluntari și inimoși. Directorul și coordonatorul revistei, Bogdan Herțeg,  a adus interviuri de substanță cu marii părinți duhovnicești  în de curânda sa călătorie și căutare sufletească împărtășită nouă la Muntele Sfânt. 
Merită achiziționată și citită! Ca o pregătire de marele eveniment al creștinătății de care ne apropiem.