cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

icoană Corina Negreanu

icoană Corina Negreanu

..........

Paul Klee- imagine preluată de pe internet

luni, 16 mai 2011

Incursiune în istorie cu Iulian Capsali






Despre aromânii din Albania, Iulian Capsali în dialog cu tinerii de la Biserica Studenţilor





Ce ştim şi ce nu cunoaştem despre aromâni? Aceasta este o întrebare la care mulţi tineri din comunitatea Bisericii Studenţilor nu s-ar fi gândit poate niciodată sau poate doar ocazional, într-o anumită conjunctură, dacă nu ar fi avut ocazia să îl aibă invitat pe regizorul, jurnalistul şi pictorul Iulian Capsali care să le prezinte un film documentar despre aromânii din Albania, intitulat „În spatele istoriei”.

Evenimentul a avut loc în deja binecunoscuta locaţie – demisolul Bisericii Studenţilor, marți 10 mai anul curent. După vizionarea filmului, regizorul şi jurnalistul Iulian Capsali, el însuşi având rădăcini aromâne, a răspuns înrebărilor şi a oferit informaţii captivante despre peliculă şi despre soarta acestui neam dispersat de-a lungul istoriei în diferite regiuni geografice, astăzi putând fi întâlnit în aproape toate statele din arealul balcanic, dăinuind ca aromâni prin intermediul tradiţiilor şi culturii, dar mai ales prin credinţă. „În spatele istoriei” a fost proiectat într-o zi simbolică, 10 mai, Ziua Naţională a României între anii 1866-1948. De altfel, perioada înfloritoare a României din timpul instaurării monarhiei s-a dovedit a fi una prosperă şi pentru aromânii din Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia. Regele Carol I a fost cel care s-a preocupat de deschiderea şcolilor şi a bisericilor în limba română pentru această poulaţie cu sânge daco-roman. Au fost anii de glorie culturală, educaţională şi de apropiere cu românii din România.

O incursiune în istorie utilă şi care ne face conştienţi de puţinătatea cunoaşterii adevăratei istorii. De ce am avea nevoie să ştim mai multe despre aromâni? Pentru că, aşa cum reiese din mesajul filmului, aromânii, mai ales cei din Albania, au fost şi mai continuă să fie, foarte firav, este adevărat, ataşaţi de România. Pentru că aromânii sunt fraţi cu românii, având aceleaşi rădăcini latine, fiind mai exact o ramură a latinităţii răsăritene, alături de dacoromâni, meglenoromâni şi istroromâni. De-a lungul veacurilor, ei au avut o istorie zbuciumată, una care i-a adunat, apoi i-a dispersat, un parcurs istoric tumultuos ce nu le-a permis să formeze un stat modern definit în termenii acutali; dar aromânii au rezistat cu tenacitate şi au refuzat să fie asimilaţi de populaţia băştinaşă majoritară a ţărilor unde mai sunt întâlniţi în prezent. Întâlnirea cu aromânii ar fi interesantă şi pentru exemplul lor de dârzenie, tenacitate şi bărbăţie istorică.

„În spatele istoriei” este un documentar sensibil construit în jurul unor poveşti de viaţă ale aromânilor din diferite localităţi ale Albaniei. Primele secvenţe fac referire la băştinaşii din Corcea, un sat albanez în care aromânii încă mai vorbesc româneşte, unde slujbele răsună în grai românesc, iar bătrânii îşi amintesc cu nostalgie de anii când în Corcea exista o şcoală românească, una dintre cele mai bune instituţii educaţionale ale timpului. Fascinaţia povestirii orale, aşa cum probabil s-a şi transmis istoria aromânilor, este extrem de bine surprinsă în film prin relatările pline de viaţă, presărate cu un umor sănătos, ale contemporanilor evenimentelor din timpul Preotului Haralambie Balamace – PapaLambru, personalitate emblematică pentru Corcea. În afară de moartea martirică a lui PapaLambru pentru apărarea aromânilor fărşeroţi în faţa influenţei grecoamnilor, bătrânii povestesc despre rolul important pe care l-a jucat această personalitate marcantă în fondarea şcolii şi a bisericii din localitate, dar şi despre avântul cultural ce a luat naştere datorită preotului martir. Poezia tesatmentară semnată de Haralambie Balamace este edificatoare în acest sens.

Călătoria documentară continuă cu prezentarea ruinelor din oraşul Moscopole, odată leagănul aromânilor, vatră culturală şi religioasă care putea concura doar cu oraşul Constantinopol. Odinioară, aici erau cele mai impunătoare biserici din Balcani, cu o pictură şi arhitectură de o rară frumuseţe. Aşa cum atestă datele istorice, în secolul al XVIII-lea, în Moscopole existau în jur de 70 de biserici, bănci, o tipografie – unica din tot Imperiul Otoman şi Universitatea „Noua Academie”. Astăzi, aşa precum spune şi filmul, „doar legendele şi ruinile bisericilor – punţi atât de necesare unei memorii atât de fisurate” au mai rămas dintr-o metropolă de altădată. Ceea ce ar putea prezenta importanţă pentru români este faptul că personalităţi ca Mitropolitul Andrei Şaguna şi luptătorul pentru drepturile românilor din Transilvania, Emanuil Gojdu, sunt aromâni originari din Moscopole.

Aducând în prim-plan imagini ale unor Biserici părăsite, precum ar fi cea din localitatea Şipsca, regizorul filmului nu ar fi putut creiona un cadru complet dacă nu ar fi vorbit despre instaurarea regimului comunist în Albania, perioadă cumplită pentru întreaga populaţie a acestei ţări, inclusiv pentru aromâni. Albania a fost declarată primul stat ateu, ceea ce a însemnat distrugerea în totalitate a bisericilor şi înverşunarea de a stârpi sentimentul de religiozitate. Urmările regimului atroce nu s-au lăsat aşteptate, oamenii fiind prigoniţi şi închişi, lăcaşurile sfinte nimicite, iar tot ce amintea de credinţă scos în afara legalităţii. Dar aşa cum s-a adeverit, comunismul nu a putut nimici firescul din firea umană – credinţa şi încrederea în Dumnezeu, iar filmul, printr-o măiestrie regizorală, scoate în evidenţă importanţa religiozităţii în păstrarea valorilor şi în perpetuarea unui neam, aromânii fiind un exemplu grăitor în acest sens.

De la credinţă spre cultură, dinspre cultură către Dumnezeu, pe tot parcursul documentarului camera este centrată pe chipurile celor în ale căror vine mai curge sânge de aromân şi care „nu cer decât să nu piară foarte repede”. Spre final, privitorului i se oferă posibilitatea să descopere extraordinara tradiţie a cântecelor polifonice, tehnică de interpretare plurivocală unică păstrată de aromâni. Aceasta reprezintă un dialog muzical viu care constă în cântarea unor poveşti de viaţă. Chiar dacă versurile nu pot fi înţelese, interpretarea, implicarea şi dibăcia artistică naturală este atât de impresionantă, încât nu numai urechea, ci şi ochiul este atras de această structură culturală oarecum arahaică, dar atât de emotivă.

Simbolic, epilogul filmului îi readuce în faţa camerei pe bătrânii melancolici care îşi aduc aminte de vremurile când în localitatea Corcea din Albania, în incinta şcolii româneşti, se preda despre Carol I, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu... Planşetele cu personalităţile istorice, păstrate cu sfinţenie în casa care a fost Consulatul României în Corcea, demonstrează afinitatea aromânilor cu românii, dorinţa lor de a nu fi uitaţi şi, mai presus de toate, de a nu dispărea ca şi neam.

redactor ,,Foaia Filocalia” Tatiana Onilov


Secvență din filmul documentar ,,În spatele istoriei” regizat de Iulian Capsali



In anul 1900 un englez, (C.N.E. Eliot) spunea ca poti trai si calatori in
Balcani fara sa-i vezi pe aromani sau fara sa auzi vorbindu-se de ei. Odata
ce i-ai descoperit insa, risti sa cazi in cealalta extrema si sa-i vezi
peste tot. Titlul filmului regizat de Iulian Capsali - In spatele istoriei -
poarta in el aceeasi ambiguitate. Poate fi inteles si ca o referire la
istoria lor ocultata (de ei sau de catre ceilalti), subterana (istoria
aromanilor este in primul rand orala). Dar poate fi si o referire la faptul
ca, de multe ori, aromanii sunt cei care fac istoria (referinta clasica
fiind aceea de "popor ferment").

Filmul In spatele istoriei este o colectie de povesti despre aromanii dinAlbania: povestea scolii si bisericii romanesti din Corcea precum si pe cea
a fondatorului acestor doua institutii, Preotul Haralambie Balamace - PapaLambru, cum a ramas el in constiinta populara. Moartea sa martirica (a fost ucis de antartii greci), putin cunoscuta chiar si in Albania, a lasat in urma un cintec. Drama lui sta ca un lintoliu peste un neam care "nu cere decat sa nu piara foarte repede" dupa cum se exprima Pandi Bello, unul dintre intelectualii aromani importanti ai Albaniei. O poezie inedita, testamentara, a parintelui Balamace, face pandant cu un cantec in prima auditie al farserotilor din Andon Poçi, cei ce ilustreaza fascinanta muzica plurivocala a aromanilor din Albania. Din acest documentar nu ar fi putut lipsi Moscopole, orasul legendar al aromanilor din care au mai ramas bisericile sale remarcabile, scapate ca prin minune de frenezia distrugatoare a lui Enver Hodja, cel care a proclamat Albania ca fiind primul stat ateu al lumii.

Cum au supravietuit, cum se raporteaza aromanii la ei insisi, cum isi gestioneaza libertatea castigata intr-un stat care nu ii recunoaste ca minoritate, sunt cateva aspecte la care filmul incearca sa raspunda prin vocea protagonistilor sai. Un film in care muzica si naratiunea sunt intrepatrunse de umor si melancolie.

Documentarul este inchinat memoriei Irinei Nicolau, cea care iubea atat de
mult povestile si ne invata ca in ele poti regasi tot ce este important in
aceasta lume.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu