cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

B.

B.

...........

Îngerul lui Dumnezeu strângând sulul Timpului/preluare de pe FB

joi, 31 ianuarie 2019

In meroriam: Inaltul Mitropolit Bartolomeu Anania

fotografie preluată de pe internet




Note din "Jurnalul" Nicoletei Pălimaru- text integral apărut în ultimul număr al Revistei Renasterea. Nicoleta Pălimaru este filolog și teolog la bază, cu teza de doctorat dedicată operei literare a scriitorului Valeriu Anania, și, poate cel mai important lucru ce se poate spune pe scurt despre ea este acela de a-i fi fost o ucenică iubită și dedicată, de o modestie și o cumpătare ce-mi servește mereu ca model, care s-a format în spiritul bunului nostru părinte și ierarh de care..., ne este foarte dor...
Multumesc Nicoletei pentru că mi-a dat voie să fac mai departe cunoscut articolul său.
,, La împlinirea a opt ani de la trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Bartolomeu, aduc un omagiu personalităţii sale luminoase, care mi-a fost îndrumător pe calea culturii şi credinţei, prin publicarea acestor însemnări dintr-o perioadă de căutări, la vârsta de 17-18 ani.
2 aprilie 1992, Văratec
Cu părinţii la Văratec, la părintele Anania. Are un oaspete: pe doamna Adriana Zeck de la Bucureşti. După plecarea ei, părinţii îi dau daruri, iar el ne serveşte cu cafea. Eu primesc o ceşcuţă mică, elegantă. Discuţii despre atelierul biblic (părintele ne citeşte pagini din Noul Testament), despre olimpiadele de română şi filozofie. Părintele ne vorbeşte cu dragoste şi admiraţie despre Mihai Eminescu. Ne face atenţi că în versul „Noi nu avem nici timp, nici loc”, pronumele noi este pluralul comuniunii, nu al majestăţii. Mă urc pe un scaun şi răscolesc biblioteca părintelui din prima cameră; în a doua este instalat atelierul biblic. Îmi spune că trebuie să mai sosească cărţi de la Bucureşti.E multă literatură. În rândul din față re incă era Mihai Şora,   Sarea pământului, Ioana Postelnicu, cele 22 de volume din Mihail Sadoveanu (despre care aflu că-l citeşte vara, iar pe Bacovia toamna) şi, de asemenea, mai multe volume din Feodor M. Dostoievski. Zăresc şi o poză de tinereţe a Părintelui. Îmi împrumută piesa Mioriţa, scrisă de el, şi volumul de versuri Geneze. Mă opresc la versul „Nimeni nu mă poate iubi fără să păcătuiască”. Meditez asupra lui. Voi încerca să scriu câteva rânduri în Credinţa neamului. Îmi vine ideea: poetul care se jertfeşte pe altarul cuvintelor. Îl întreb de ce nu figurează cu poezie sau proză în manualul de română (e amintită în treacăt Mioriţa lui Valeriu Anania), iar el îmi răspunde cu smerenie: „Nu e treaba mea”.
4 aprilie 1992
De la biblioteca judeţeană, împrumut romanul lui V. Anania Străinii din Kipukua, şi de la nişte prieteni ai părinţilor volumul de memorii Rotonda plopilor aprinşi. Citesc şi fac fişe. Îmi vine brusc gândul că poate într-o zi voi scrie despre opera părintelui Anania.
5 aprilie 1992
Părintele Anania e la noi în vizită. Mama aşază masa în birou. A pregătit mâncare delicioasă şi tort cu mere. Părintele mănâncă atent şi măsurat. Observ că nu îşi pune în farfurie mai mult decât poate mânca. Port discuţii despre literatură, apoi mă retrag, iar părinţii continuă până târziu. Reţin termenul sinergie: conlucrarea dintre Dumnezeu şi om.
23 mai 1992
Cu părinţii la Văratec.
Privesc palatul în faptul serii, care adăposteşte, ca într-o cochilie, munca părintelui Anania la Biblie. Părintele ne citeşte pagini diortosite din Noul Testament. Încerc să învăţ simţul limbii de la părintele Anania; e foarte atent când introduce un cuvânt sau o sintagmă. Cumpăneşte mult. Curge liniştit muzică de Bach, Air.
6 iunie 1992, Văratec
Cu părinţii la Văratec. Părintele Anania ne face cunoştinţă cu pictorul Horea Bernea. Mă impresionează. Ne vorbeşte despre poarta mănăstirii şi despre picturile de aici, de la Văratec. Câtă naturaleţe!
Iedera plantată de părintele Anania lângă palat îmi aminteşte de aforismul lui Lucian Blaga: „Numai târându-te te poţi înălţa!”. Mă gândesc la perioada lui de închisoare.
2 iulie 1992
Părintele Anania a venit la noi la cină. E şi Luc, prietena noastră comună, cu familia. Mama a pregătit aperitive şi friptură. Discuţii despre Caragiale şi părintele Cleopa. Îl conducem pe părintele cu maşina la Văratec. Vorbim despre literatură. E o seară bogată în stele.
7 iulie 1992
Cu mama la Bălţăteşti, unde părintele Anania face tratament. I-am adus de la Iaşi cartea părintelui Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi. Hârtia şi coperta nu sunt de calitate. Avem discuţii despre literatură, scriitori români, despre Al. Ciorănescu, pe care-l citesc acum.
30 iulie 1992
Vizita părintelui Anania care soseşte de la Bucureşti. Cărţi şi ciocolată. La masă părintele deapănă amintiri din America. Discuţii cu tata despre teologie, viaţă bisericească, apoi cu mine despre literatură şi romanul Străinii din Kipukua, personajele şi mitologia hawaiiană. Fascinant! Reţin ideea părintelui: „Omul are o singură putere: aceea de a se ruga”.
7 august 1992, Văratec
Cu părinţii la Văratec. Ducem daruri părintelui, alese cu grijă de mama. Părintele, ca de obicei, ne serveşte cu cafea. Eu primesc ceşcuţa mică... Poveştile tihnite şi ritualul cafelei mă duc cu gândul la paginile din literatura română unde anumite personaje păstrează cu eleganţă acest ceremonial. Discuţii de teologie şi literatură pe acorduri de muzică clasică. Ne spune că îi place mult povestirea Albumiţa din volumul Amintirile peregrinului apter. Îl apreciază pe părintele Mircea Păcurariu pentru volumele de Istoria Bisericii Ortodoxe Române.
13 august 1992
A sosit la noi părintele Anania. Servim masa împreună. Amintiri despre T. Arghezi. Discuţii pe marginea lecturilor mele din Mircea Eliade, Eugen Ionescu (i-a fost profesor la seminarul din Bucureşti), Jeni Acterian, Alice Voinescu, pr. Dumitru Stăniloae şi Emil Cioran.„Pe Cioran să-l citeşti, dar să nu-l iei în serios!”, îmi spune părintele.
19 august 1992
Cu mama la Văratec la părintele Anania. Ne arată ce a lucrat pe textul asupra Concordatului. Primeşte o scrisoare de la Teodor Baconsky, în care îi scrie că părintele este ciclotimic. Acasă mă uit în dicţionar şi concluzionez că starea de ciclotimie poate să-i vină părintelui de la scindarea eurilor (pentru că este şi scriitor şi poet şi călugăr), dar şi de la perioada închisorii pe care a traversat-o şi despre care vorbeşte prudent, pentru a nu ne înfricoşa noi de torturile îndurat. Părintele ne-a dăruit un exemplar din cartea prof. Ion Bria Iisus Hristos, cu dedicaţie. Am citit-o din scoarţă în scoarţă. Icoana Mântuitorului din interior este de la mănăstirea Văratec, din sec. 16.
22 septembrie 1992
Am plecat spre Văratec la pr. Anania să-i spun că am picat examenul de filozofie în Bucureşti. Nu m-am descurcat pe un text din Russell. Eram într-o stare de gol lăuntric. Părintele mă linişteşte, spunându-mi: „Ai să scrii o carte”. Discutăm despre scris şi literatură, Shakespeare, un geniu pe care-l avea la inimă şi a cărui integrală o deţinea în original. Plec întrebată. Pe drum, citesc din cartea de versuri a Anei Blandiana şi din Octavian Paler. Cred că nu a fost bine să părăsesc gândul de a urma teologia. Părintele mi-a lăsat libertatea să aleg.
18 octombrie 1992
Părintele Anania a sosit de la Bucureşti. Va înnopta la noi. Mi-a adus cartea Cearta cu filosofia a lui G. Liiceanu, citită în tren, cu însemnările lui. Este însemnat de el următorul pasaj, cu pix negru, fin: „Însă paradoxul acestei filosofii, care s-a născut în spărtura arbitrară dintre Seele şi Geist (ca şi cum sufletul ar ţine de resortul hulitei psihologii, iar spiritul ar cădea, suveran, în lotul filosofiei), este acela de a fi pus în mişcare toate strategiile unei écriture care se adresează, precumpănitor, sufletului” (p. 10). Simt că îi lipseşte ceva acestui filozof. Îmi place cum scrie, cum se exprimă, gândirea limpede şi scrisul lui, şi al lui C. Noica, şi al lui Andrei Pleşu, şi al celor din gruparea de la Păltiniş. Poate trebuie o ancorare mai adâncă în Dumnezeu. Cochetarea mea cu filosofia e lipsa acestei ancorări. Îmi vine în minte stihul din Acatistul Mântuitorului: „Hristoase, lumina minţii mele”.
19 octombrie 1992
Îl ducem pe părintele Anania cu maşina la Văratec. Ne răsfaţă cu muzică clasică şi cafea. Are corespondenţă pe birou.
14 noiembrie 1992
De lăsata secului, părintele Anania e la noi. Va dormi în sufragerie, ca de obicei, lângă cactus. Servim masa în birou. Mama a pregătit pui cu smântână, aperitive şi dulciuri. A devenit un ritual să mâncăm şi să povestim. Părintele ne vorbeşte despre viaţa bisericească şi literatură.Se mândreşte cu doi ucenici, Teodor Baconsky şi Radu Preda.
22 decembrie 1992
Părintele Anania e la noi. S-a întors de la București. Mâncăm de post. Ne povesteşte ce a făcut la Bucureşti, că l-a vizitat pe părintele Dumitru Stăniloae care era suferind. Are un mare dar de povestitor (povesteşte cu căldură şi corect gramatical). Mi-a adus de la Bucureşti, de Moş Crăciun, Pro Memoria şi cartea lui Radu Preda Jurnal cu Petre Ţuţea. Purtăm discuţii mai lungi, cu intermitenţe. Despre raportul ucenic-maestru. Terminasem de citit cartea lui M. Eliade Yoga şi găsisem următoarea idee: „În India, ucenicul se pierde la picioarele învăţătorului”. Mă gândeam la relația creştină duhovnic-ucenic, dar şi la cea culturală Noica-Liiceanu. Părintele spune: „Liiceanu trebuie să-l depăşească pe Noica”. Îl întreb dacă este mulţumit de discipolii lui, iar el răspunde:„Cum să nu! Păi, Teodor Baconsky, cu doctorat la Sorbona, iar Radu Preda, cu cartea la Humanitas, şi în final ambii la Teologie”.Diferenţa dintre filosof şi omul religios: „Filosoful – a afirmat el – este orgolios iar omul religios se dăruieşte necontenit până la identificarea cu divinul”. „Între păcat şi pedeapsă există iertarea”, a spus la un moment dat părintele.„Dogma – susţine părintele – îţi dă o anumită libertate, pe când conceptul, fiind chiar el singular, te singularizează”.
Despre iraţionalism, misticism, despre sfânt şi erou. Despre diavol: „Diavolul face parte din sfera sacrului”, accentuează părintele. Mi se pare că se apropie de gândirea lui M. Eliade.
23 decembrie 1992
Părintele Anania serveşte micul dejun la noi. Poartă un tricou maro. Discutăm literatură, viaţa scriitorilor români: I. M. Sadoveanu (care-şi scria ideile pe şerveţele de restaurant), V. Voiculescu („Era un hieratic în literatura română”), Ioana Postelnicu, Blaga, N. Stănescu, M.Preda…"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.