cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

B.

B.

...........

Noiembrie/Corina Negreanu

luni, 25 decembrie 2017

joi, 21 decembrie 2017

Paris/5 decembrie 2017/ Comemorarea a 30 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Leonid Uspensky


Leonid Uspensky (1902-1987), un mare convertit la Ortodoxie, este celebrul autodidact iconar  și în același timp,  alături de V. Lossky,  un erudit cercetător  autodidact care a pus bazele teoretice  și teologice ale iconografiei și iconologiei în lumea  și arta sec. XX.
În memoria sa, pe 5 decembrie la Paris s-a deschis o expoziție deosebită și complexă cu lucrări numeroase ce definesc arta sa  înnoitoare în traiectoria conservatoare-tradiționalistă.
Artist și teolog,  a repus/readus icoana în atenția cuvenită după secole de uitare și marginalizare.
Veșnica lui pomenire!





Sursa
Sursa:  http://iconophile-orthodoxe.blogspot.ro/


marți, 19 decembrie 2017

Cuvântul nostru - cel mai curat?

Schimonah Irineu/vol. ,,Te rog, nu intra în biserică la fel ca în muzeu”


Ce bine ar fi să folosim tonul compătimitor
și toată vorba noastră să fie cântare ori șoaptă în grădină,
dar lucrul acesta nu e ușor,
că omul, de fapt, nici nu îmbină
nicicând în sine plăcutul cu utililul întru mângâiere cuiva...
De aceea și insist: cât mai multe cuvinte frumoase,
ca și cum toți oriunde s-ar salva,
ar trăi în chilii, nu în case...
Dar asta cine o vrea?

Aruncă toate cuvintele care ne produc durere.
Trist, foarte trist e timpul când cineva pentru prima oară(de ce?) le-a rostit.
Aș vrea toți oamenii doar ca merii
să se clatine -să fie primit
la Domnul mersul omului cu abateri, de fericiri împovărat,
paharul să nu-l clatine pe nimeni, mărul-da! și floarea
cu miros și mai tare pronunțat
cucerească și omul zarea...
Cuvântul e împărat.


Miniatură preluată de pe Pinterest



Moștenitoarea Tronului, Margareta

Un răspuns  celor ce m-au întrebat dacă promovez în continuare  ideea de monarhie ,,expirată” în republica noastră democratizată atât de ,,original”

Stricta și personala mea opinie(cât de puțin importă ea). Nu privesc deloc cu fatalitate  destinul Casei Regale după moartea Regelui Mihai Întâiul. Dar, e cu neputință să omiți realitatea româneacă   ajunsă la un nivel general atât de jos și de nesuportat, ce nu face bine nimănui, cu atât mai mult copiilor noștri. Omul de rând în România nu mai are nici o valoare, e doar un număr admis sau șters. Dreptul la viață, viața nu e respectată nici în cele mai mici sau vitale amănunte. Țara se transformă pe zi ce trece într-un lagăr masiv de exterminare.  Toate însă cu concursul semenilor noștri. De la un colet a cărui expediere ai plătit-o dar tot nu ajunge la destinație din varii blocaje și-ți macină timpul cu absurdul, la drumurile promise în campanii electorale dar care nu apar și mănîncă energie, stres, nervi și viață (cum e exemplul Cluj-Florești-Cluj), servicii medicale proaste și plătite gras la cabinete private, nu mai vorbesc de sistemul de sănătate de stat unde e lumea lui ,,Doamne ferește” dacă nu ai cunoștințe, învățământ gonflat dar fără educație reală, dispreț pentru munca de jos, funcționalitatea familiei strivită din toate părțile de atâtea presiuni, hrană de proastă calitate etc., etc. În România se moare masiv, lent și urâțit. Se trăiește prost, nevrotic și se pierde timpul cu mizerii. 
Nu se poate conduce serios o țară cu pancarde fluturate prin Parlament și cu un discurs atât de jos. Ceartă politică remunerată și nimic altceva constructiv. Dacă parlamentarii nu se respectă ei între ei chiar dacă sunt de culori doctrinare diferite și au opinii separate, ce să aștepți de la cetățeni? Deschizi televizorul și ți se acrește, ți se face silă de această perpetuă telenovelă politicianistă. E o crimă masivă această stare de anomie care s-a instalat deja ca efect și consecință.
Principesa Margareta e frumoasă din toate punctele de vedere și e atât de bine construită ca om și caracter. Îmi place foarte mult. Dar dacă cel cu simțul datoriei,  marele Rege Carol I, bărbat de stat asumat,  schița cu tristețe mare într-o scrisoare către sora sa, Maria de Flandra: ,,Țara este tot mai greu de guvernat, căci sunt prea multe interese în joc și multe facțiuni”, ce să mai spunem de fresca politică a țării de azi?  O posibilă regină ar fi... devorată. Nu-i poți pune în cârcă toate paradoxurile acumulate și cumulate. Nu poate fi ignorat și aspectul flagelului misogin variat, instalat adânc în toată fibra structurală a societății românești. În sensul acesta, mai de plîns este să vezi cum însăși femeile întrețin implicit sau explicit  această stare/patologie firește incorectă spiritual, ontologic; mediul bisericesc- cu puține excepții, preoți, duhovnici, ierarhi;  în  cultură de muuulți intelectuali ,,rafinați”. Dar iată că și la acest aspect Regele Mihai a dat o lecție și a avut o ,,așezare” rațională sănătoasă. S-a lăsat înconjurat, a avut în proximitatea sa două femei adevărate și de ispravă al căror sfat și suținere jertfelnică permanentă a contat atât de frumos în rodirea vieții și angajamentului lui: Regina-mamă Elena și Regina neîncoronată Ana.  Să nu omitem aportul de start al Reginei Maria-bunica Regelui Mihai, suportul mătușii sale, Principesa Ileana devenită monahie și, de ce nu, al Margaretei(în care Regele a investit încredere), moștenitoarea tronului, dar... și a destinului tragic  al Neamului românesc.

P.S. Zilele acestea am înțeles mai bine de ce președintele țării a trebuit să fie domnul Iohannis...; e lesne, a știut cel mai bine cum să se comporte practic și să respecte un rege memorabil dintre toți președinții vehiculați până acum de la Revoluția din 89. În fond, a respectat un popor.

Dumnezeu să ne ajute!

Scrisoare de mulțumire adresată românilor
preluată de pe site-ul Casei Regale a României



duminică, 17 decembrie 2017

,,Elegie”




Regele Mihai nu a spus nimănui despre iscusința și plăcerea de a cânta la pian. Le-a considerat, probabil, așa cum a făcut-o în cazul tuturor preocupărilor sale private(fotografie, mașini, avioane, motoare), o chestiune ce îl privea doar pe el. Poate că, învățat de mic să-și ascundă simțământele, uneori chiar și în fața celor apropiați, Majestatea Sa s-a condus mereu după principiul discreției și al măsurii ca armă de apărare. Așa se face că, în anii 3o și 40, când era copil și adolescent, studierea pianului a rămas un amănunt cunoscut doar de mama sa și de o mică parte a celor ce le stăteau alături în viața de zi cu zi.
Mai târziu, în anul 1948, mai precis în luna iunie, când Regele Mihai și Regina Ana se aflau în luna de miere la Palatul Tatoi de lângă Atena, ca musafiri ai Regelui Pavlos, numărul celor ,,inițiați” în misterul cântatului la pian al Regelui avea să crească, puțin, dar semnificativ, cu o persoană. Regina Ana se afla  în grădina palatului și culegea fructe. Prin ferestrele larg deschise ale salonului de la parter, a auzit o frumoasă melodie interpretată generos la pian. Mare i-a fost mirarea, știind prea bine că în palat nu se aflau decât ea și soțul ei. A alergat spre clădire, s-a apropiat, s-a uitat pe fereastră și... l-a văzut pe Rege cântând la pian. A plecat în grădină, a terminat de cules fructele, apoi la cină i-a spus:,, Nu știam că știi să cânți la pian atât de frumos.” Iar Regele i-a răspuns: ,,Da.” Regina care nu s-a dat niciodată bătută, a continuat: ,,Cine a scris muzica pe care o cântai?” ,,Eu”, i-a răspuns, din nou monosilabic, Regele. Regina își aducea aminte cu multă tandrețe de acel moment în care cuvintele contau mai puțin. ,,Unde a rămas partitura?”, a întrebat Regina. Cred că pe pian, la Foișor”, a răspuns Majestatea Sa, punând punct subiectului pentru 51 de ani.
(...) Principele a întrebat-o: ,,Regele nu a mai cântat niciodată la pian de atunci?” ,,Niciodată”, a răspuns Regina. ,,De ce?”, a continuat Principele. ,,Nu  l-am întrebat niciodată”, a spus Majestatea Sa, zâmbind. ,,Și 51 de ani nu ați spus nimănui, nici principeselor, despre faptul că tatăl lor cântă la pian?” ,,Nu. Nu  s-a ivit ocazia”, a încheiat Regina, punând punctul și zilei de lucru la carte în acel moment.
În toamna anului 2013, directorul Casei Majestății Sale a venit mândru la Principele Radu în birou, spunând: ,,Am găsit lucrarea muzicală compusă de Majestatea Sa, cea uitată pe pian la Foișor”. Un muzician militar a dat de ea într-o arhivă. Astfel a ieșit la iveală că lucrarea se numea ,,Elegie”, că fusese compusă în anul 1941 și că orchestrația ei fusese semnată de compozitorul I. D. Kirescu.
(fragmente din cartea Crăciunul Regal, p.109-111)

sâmbătă, 16 decembrie 2017

16 decembrie 2017-final trist


 Un popor fără rege, fie el  și departe  de țară, nu era atât de singur.
Era. Avea.

Iată-l, rămas singur... Cine să-l mai oblojească, să-l reprezinte , să-i fie pur și simplu?
Drumuri piezișe pornesc precum săbii încep să geamă.

Drum bun, Majestate, drum lin!...
Spre lumină și adevăr.




REGELE MIHAI I(n. 25 oct. 1921- d. 5 dec. 2017) A FOST CHIPUL NEAMULUI NOSTRU ROMÂNESC ÎNTORS SPRE DUMNEZEU. ODATĂ CU MAJESTATEA SA S-A STINS LUMINA UNOR GENERAȚII ÎNTREGI MODELATE DE DEMNITATE, ONOARE, MODESTIE, NOBLEȚE FIREASCĂ ȘI CUVÂNTUL DE CUVÂNT. S-A STINS UN MARE ROMÂN CĂRUIA I-A FOST INTERZISĂ ROMÂNIA. CEL MAI TRIST REGE, ÎN AGONIA EXILULUI SĂU DE PESTE 60 ANI. SPER CA ÎNDURERATUL NOSTRU REGE MIHAI I SĂ NE IERTE ȘI SĂ NE VEGHEZE DE LÂNGĂ TRONUL STĂPÂNULUI RĂSTIGNIT DE OM. CONDOLEANȚE SINCERE FAMILIEI REGALE ÎNDURERATE.

Ziua funeraliilor Majestății Sale, Regele Mihai I,
o zi în care s-a înnobilat chipul poporului român cinstindu-și Regele
imagine preluată de pe Libertatea.ro