sâmbătă, 27 februarie 2016

Vernisajul expozitiei de fotografie "Avva" | George Crasnean | Universul...

,,Să  fie ceva pentru care merită totuși să suferi și să mori: o comuniune între oameni, un pact între învinși. Un singur turn, da,  dar scânteietor și indestructibil.
 În vremuri obscure ne ajută cei care au știut să meargă prin întuneric.  Citiți scrisorile pe care Miquel Hernandez le-a  trimis din închisoarea unde  și-a găsit în final moartea:


Să închinăm pentru tot ceea ce se pierde și se regăsește: libertatea, legăturile, bucuria și acea mângâiere neștiută care ne duce la propria  căutare prin lume.



Să vă gândiți la noblețea acestor oameni care  răscumpără omenirea. Prin moartea lor, ei ne dăruiesc valoarea supremă a vieții, demonstrându-ne că obstacolul nu împiedică istoria și amintindu-ne că numai omul poate cădea în utopie.

Numai cine va fi capabil să încarneze utopia va fi apt de lupta decisivă, aceea de a recupera partea de umanitate pe care am pierdut-o.”(Ernesto Sabato)

Nota mea: Înțeleg prin utopie  Sf. Evanghelie; Decalogul.

Interviu cu Parintele Petru Moga





Lecţia de frumos


- Părintele Arsenie Boca era un om frumos, nu numai sufleteşte, ci şi fizic. Impresiona prin chipul şi alura sa. Era, de asemenea, un iubitor de frumos: picta, se îmbrăca în rasă albă, încinsă cu o curea lată de piele... Pe de altă parte, toţi cei care l-au cu­noscut ni-l descriu ca pe un duhovnic aspru, cu o ex­primare aproape brutală pe alocuri. Dacă este adevărat, cum transmitea el frumosul celor care îl căutau?
- Părintele Arsenie era un preot dur, fără îndoială, dar asta numai pentru a grăbi îndreptarea celor care îi cereau ajutorul şi pentru a pune o distanţă între el şi cei care năvăleau asupră-i. Prezenţa lui era copleşi­toare, şi oamenii care intrau în contact cu el i se supu­neau imediat. Ce relaţie poţi stabili cu oamenii care se agaţă de tine? Dacă îi laşi, se fac ciorchine pe tine şi nu mai poţi avea niciun dialog şi să faci nicio miş­care. Şi-atunci, impunea un spaţiu între el şi cei­lalţi, care să îi oblige pe credincioşi să exprime rapid ce vor şi să-l asculte cu luare aminte. Cu alte cuvinte: nu te lipi de mine ca să încerci să iei, în mod magic, din puterea mea. Ascultă-mă şi vei găsi puterea în tine. De pildă, te întreba, pe un ton ferm, poate chiar răstit: "De ce-ai venit?". E o întrebare care, pusă aşa, pe unii îi intimida, dar pe alţii îi forţa să fie concişi, clari, la obiect, să-şi spună păsul şi să primească povaţa repede. Era o bună metodă, şi pentru că nu s-ar fi putut lungi toată ziua, cu 50-60 de inşi, câţi veneau odată la el. Vedeţi, oamenii, când merg la duhovnic, merg ca la cineva căruia să-i plângă pe umeri, fără să conştien­tizeze că asta nu-i va ajuta prea mult. Or, Părintele Arsenie avea leacul şi te provoca să-i spui ce te doare, numai ca să conştientizezi şi tu unde eşti şi să te hotă­răşti ce vrei. Nu însemna că rămânea la tonul iniţial. Eu cred că felul în care proceda ţinea de o extra­ordinară pedagogie.Odată, m-am dus la Drăgănescu şi sfinţia sa picta la scena "Biserica şi lumea". Era singur şi m-a chemat pe bancă lângă el şi m-a între­bat: "Ştii ce-s alea glan­de endocrine?". Pornind de aici, mi-a făcut o exce­lentă lec­ţie de fiziologie şi, de fapt, o educaţie se­xua­lă, aşa-zicând, poate nu cu un termen foarte potrivit, ca să înţeleg de ce excesele trupeşti provoacă neajunsuri creierului. Am insistat pe acest subiect al durităţii Părin­telui, ca să fie percepută corect. Acum, re­venind la întrebare, Părintele Arsenie trans­mitea frumosul în mod practic, prin muncă fizică, dimpreună cu credincioşii. Veneau oamenii la mânăstire şi el îi pu­nea la treabă, iar rezultatul era mereu un lucru frumos. De exemplu, la Mânăstirea Sâm­băta a muncit cu oamenii ca să amenajeze peisajul. Lacu­rile de acolo le-a săpat cu credincioşii, mai ales cu studenţi. Ţăranii din zonă i-au adus, cu carul cu boi, de la distanţe des­tul de mari, cum era satul Cincu, de pildă, bolo­vani uriaşi, care aveau forme speciale, pen­tru a înfrumu­seţa curtea mânăstirii. Deci, oamenii vedeau cum se naş­te frumosul, firesc, trăiau în ambianţa aceea şi căpătau gust pentru frumos. Cât despre rasa albă pe care o purta, să ştiţi că a fost un mod propriu părin­telui de a re­zolva o problemă. Avea nevoie de stra­ie călugăreşti, dar nu avea nici stofa nece­sară şi nici vreun atelier specia­lizat prin zonă, şi-atunci, a pus de i-a croit cineva o rasă din pânză de in şi de cânepă, care, natural, era albă. Eu am găsit şi la Părin­tele Serafim Po­pescu, cel care i-a fost coleg la Mânăs­tirea Sâmbăta, şi la Părintele Teofil Părăian, în chi­lie, rase albe. Le purtau şi ei odinioară, ca le­gă­tură directă cu tradiţia locului. Erau făcute din pânză ţărănească, aflată la îndemână.

Pr_Petru_Moga3                                                Pr. Petru Moga, sursa foto: Ziarullumina.ro

                                              
- Mare parte din viaţa sfinţiei voastre, dacă nu cumva toată formarea dvs. spiri­tua­lă, a stat sub pecetea personalităţii Părintelui Arsenie Boca...
- Da, cum a fost atunci când m-am dus să-i cer sfatul, dacă să dau examen la Faculta­tea de Teologie. Şi mi-a zis: "Nu, să nu te duci!". Iar după o scurtă pauză, a adăugat: "Ce crezi că vei găsi acolo, jucă­rele? La Teologie intri credin­cios şi ieşi ateu". Nu mi-a explicat nimic mai mult. Şi m-a frământat tare ce mi-a spus. Bine, eram hotărât să fac Teologia, deci nu l-am ascultat, dar m-am gân­dit ce a vrut să spună, de fapt. Târziu, după ce am fă­cut experienţa facultăţii, am înţeles că a încerca să-l predai pe Dumnezeu după metode ştiinţifice este o mare primejdie. Îţi taie orice fel de elan, acolo nu mai încape credinţa. Acu­mulezi cunoştinţe, dar îţi pierzi tot focul. Trebuie să fii tare în credinţă ca să rezişti.
- A fost, prin urmare, un avertisment al Părin­telui Arsenie.
- Da. Poate a vrut să spună că nu sunt pregătit, poate a dorit să mă încerce. Şi de-aici se vede că, pe lângă toate celelalte calităţi ale sale, cultură teologică înaltă, dar oratoric, exce­lent spirit de observaţie psiho­logică, experienţă du­hovnicească, Părintele Arsenie era şi văzător cu duhul. Pentru că eu am mers la el cu o atitudine trufaşă, de om care aşteap­tă să fie lăudat. Şi el mi-a dat peste nas. În timpul comunismului, nu oricine se ducea la Teologie, căci erau multe bariere şi era o dovadă de curaj, pentru care aşteptai aplauze. Poa­te că Părintele a vrut să-mi spună: nu mergi la Teo­logie ca să te obişnuieşti să fii apreciat; drumul preo­ţiei este greu, iar pe el apar încercări mari, când nu te gândeşti. Părintele m-a văzut cât eram de naiv şi cu ce superficialitate copi­lărească porneam la drumul acesta, în care mă anga­jam, de fapt, pentru jertfă.
Un hohot de plâns
- După cum ştim, Părintele Arsenie Boca a fost scos din mânăstire, de la Prislop, în 1959. Atunci i s-a interzis să mai poarte rasă călugărească şi să slujească şi a ajuns pictor la Patriarhie, în Bucu­reşti. A fost urmărit şi şicanat de Securitate, până la capătul vieţii. L-aţi simţit hăituit?
- Nu, dar cu siguranţă îşi lua măsuri de precauţie. Vorbea cu cei care mergeau la el, pe când picta bise­rica Drăgănescu, dar mereu de faţă cu toţi ceilalţi. Omul îşi spunea public necazul, neliniştea sau nedu­merirea, şi părintele îi răspundea tot public. Era destul de greu pentru mulţi, dar în felul acesta îi forţa pe credincioşi să fie precişi şi să re­nun­ţe la detalii lip­site de importanţă. În plus, se foloseau toţi de răspun­su­rile lui, pentru că subiectele sunt ine­vitabil cam ace­leaşi. De ase­me­nea, dăduse con­semn ucenici­lor mai apro­piaţi, să nu arate în lume că îl cunosc. Mie nu mi-a spus asta, pentru că ve­neam mai rar la sfin­ţia sa, dar fratelui meu mai mare îi zisese şi am reţinut de la el. Aşa că, la un moment dat, când l-am întâlnit în tren pe Părin­tele, m-am prefăcut că nu-l cunosc. Mergeam de la mun­te spre Bucureşti. Era seară, iar părintele era însoţit de maica Zamfira Constantinescu, fosta stareţă de la Mânăstirea Prislop. Am stat lângă el tot drumul şi nu am spus nimic. Pentru mine, era destul şi numai prezenţa Părintelui. "L-am văzut!" - asta era totul. După o vreme, a ieşit pe hol la fereastră şi, deodată, a spus celui de lângă el, ingnorându-mă: "Aşa-i şi-n cosmos, întunericul e negru ca cerneala". (Râde) Nu era vreun mesaj criptat, ci pesemne că a vrut să-mi mai risipească stânjeneala, fără să mi se adreseze di­rect, căci evident ştia cine sunt. Pe lângă această dis­creţie a Părintelui Arsenie, a mai existat şi protecţia de care s-a bucurat din partea maicilor, mai ales în ultima parte a vieţii, când s-a mutat la Sinaia. A fost în aşa fel ferit de oameni, încât a devenit extrem de greu de văzut. De exemplu, eu eram preot la Mânăstirea Sinaia, prin 1988, iar măicuţele, care mă cunoşteau, m-au chemat să le împărtăşesc pe nişte surori de-ale lor bolnave, dintre care una era pe moarte. Am fost de vreo două, trei ori, dar nu m-au lăsat să-l văd pe Părin­tele Arsenie, deşi poate că el era dincolo de peretele camerei în care le făceam slujba de dezlegare. Acest mod de a-l apăra s-a perpetuat şi după 1990, când memoria sa a devenit un bun al numai câtorva oameni, care i-au fost foarte apropiaţi. Cred că acum, toate acestea se răzbună prin cultul acesta kitsch care i se face Părintelui Arsenie, un cult primitiv, fără legătură cu nobleţea ştiinţei sale teo­logice, a slujirii sale deose­bite şi cu înălţi­mea lui duhovnicească. Părintele e mai mult al lumii decât s-ar cuveni. Dar e obli­gatoriu să fie apărat împotriva acestui cult, care îi face şi ne face mult rău. Cei care l-am cu­noscut, ca şi cei care, fără să-l cu­noas­că direct, şi l-au luat drept model, avem cea mai mare obligaţie în acest sens.
- Mai simţiţi şi acum puterea Părin­telui Arsenie asupra sfinţiei voastre?
- Părintele Arsenie m-a format, a fost pentru mine duhovnicul prin excelenţă, şi ştiu că frumosul pe care l-am realizat aici, la Câmpina, este după formula lui. În sensul că am lucrat cu enoriaşii pentru a înfru­museţa natura, cum făcea şi el, căci, pentru echilibrul sufletesc, munca fizică este foarte importantă. Asta e o lecţie pe care am adul­mecat-o de la Părintele Arse­nie. Chiar dacă nu am educaţia estetică pe care o avea el, sfătuit de oameni pricepuţi, cred că am reuşit. Asta e puterea Părintelui asupra mea. Dar nu am avut vreo experienţă mistică, vreo vedenie după moartea lui sau altceva.

Totuşi, acum câţiva ani, când am fost ultima oară la Prislop, mi s-a întâmplat un fapt inexplicabil. Am pornit într-acolo foarte lejer, fără griji, să-i duc pe cre­dincioşii din parohie la mormântul Părin­telui Arse­nie. După cum v-am spus, am avut mereu o atitudine dezinvoltă faţă de Părintele, pe care mi-am păstrat-o până azi. Ajunşi la mor­mântul său, ne-am închinat cu toţii. Când mi-a venit rândul în faţa crucii sale, m-a podidit plânsul, fără niciun motiv. Nu venisem cu nicio problemă, cu nicio frământare spe­cială, ba, cum vă spun, eram foarte degajat, că îi duceam pe alţii, după ce eu fusesem de nenu­mărate ori. Atât de tare mi-a izbucnit plânsul, că n-am ştiut cum să mă ascund mai repede în pădure, să nu mă vadă oamenii. A venit dinlăuntrul meu un icnet de plâns care nu era al meu. A fost o zguduire sufletească teribilă. Ca şi când aş fi călcat pe un fir de înaltă tensiune şi nu aveam decât să mă elec­trocutez.

Acesta este fragmentul final de interviu. Articolul integral îl găsiți pe site-ul Fundației Creștine Arsenie Boca 

joi, 25 februarie 2016

Despre noua reformă a învătământului românesc

...... Articolul integral de Adrian Lemeni aici:

http://ziarullumina.ro/disolutia-memoriei-identitatii-ca-program-educational-109686.html



,,Experţii consemnează: „Lectura este o chestiune de opţiune personală. Fiecare elev alege să citească ce‑l interesează, ce‑l pasionează, ce răspunde structurii personalităţii sale… înţelegerea şi explicare unor texte, literare şi nonliterare, trebuie să fie preocuparea de bază a curriculei de la această disciplină. De asemenea, redactarea unor documente oficiale, cereri, CV‑uri, scrisori de intenţie, memorii de activitate şi multe altele. Toate acestea sunt infinit mai importante decât cunoaşterea unui număr impresionant de lucrări din istoria literaturii române”. Eliminarea limbii latine (o prezenţă care indică un anumit tip de identitate culturală şi istorică) contribuie la completarea unei abordări prin care se încearcă resetarea memoriei elevului (pentru a folosi un limbaj informatic, agreat de experţi).”




,,Mircea Platon arată că „...toată această combinație de pragmatism financiar și joc/distracție nu duce decât la consumerism civic. Un sistem de educaţie nu poate exista fără structură, fără disciplina pe care o antrenează nişte obiecte de studiu bine definite. Răciturile pedagogice - bucăţile de matematică în gelatină de silicon informatizat - şi ghiveciurile în care o istorie dezosată e tocată mărunt şi amestecată cu barabulele ideologice curente nu vor da naştere la cetăţeni responsabili, ci la sclavi dezorientaţi, învăţaţi să gândească în clişeele stăpânilor zilei. Digitalizarea curriculei nu va face decât să‑i arunce pe copii şi mai mult în direcţia noianului de informaţii şi de impulsuri care le macină capacitatea de concentrare şi le tocesc discernământul. Omul liber nu se naşte la capătul unui terminal de calculator. Şi nici nu se naşte ignorându‑şi istoria - literară, socială, culturală, politică, diplomatică, economică. Doar sclavii nu îşi cunosc istoria, oamenii liberi au rădăcini”.







De 25 de ani numai experimente se fac și costă și vor costa foarte mult omul și societatea. Dar actuala reformă școlară  întrece orice măsură, mai ales de umanitate. Oricum manualele actuale prezintă o răvășeală de informații care nu se pot  cristaliza într-un for personal de cunoaștere. Se pare că ghiveciul culturii generale e menit să se facă  un terci...
Să luăm, de pildă, propunerea unui tânăr deputat, aceea de a decide copilul de 14 ani dacă să opteze pentru ora religie sau nu. Întreb și eu, experții, ca mamă de adolescentă de 15 ani, ce structură clară și solidă de ,,personalitate” are un copil de 14 ani, ca să decidă el însuși ce vrea sau ce nu vrea să învețe,  sau ce îi este mai potrivit pentru viața lui viitoare. Cum poate el să se autocunoască la această vârstă? E culmea  absurdului. Este absolut cinic și traumatic să ceri unui copil să se maturizeze forțat prin clamarea deciziei lui personale,  când știm că acest proces de dezvoltare a caracterului și a personalității  necesită  arderea inerentă de etape consecutive, ,,pas cu pas”, într-un mod individual. Un suport amplu. Nu poți unui mugure să-i ceri înflorirea, polenizarea, rodirea în concomitență! Eventual îi dai lumină, căldură, vânt, apă, timp...Și nu tai ramura de arbore!!! Întrebați un copil de 14 ani ce opțiuni are în materie de scoală și lucrurile sunt foarte previzibile per ansamblu, în actualul peisaj școlar. Va dori pub, club, mall, party și alte distracții în loc de școală. Normal că nu va cere matematică, limba maternă, literatură, istorie, latină, religie. Pe moment! Dar mai târziu? Poate va regreta amarnic. Cine își asumă nefericirea aceasta? Nu toată lumea de mâine va avea inteligența  și înțelepciunea să-și rezolve angoasele  și răspunsurile la întrebările de-o viață precum Amos Oz, care a copilărit și a trăit  zeci de ani într-un chibuț.  Viața de chibuț  i-a lăsat majore sechele. Întrebări precum ,,Cine sunt eu?”,,Cine e mama?”, ,,...tata?”, ,,...bunicii?”, ,,Fiica mea?...””, ,,Soția mea?...”, sau ,,Cui aparțin?”,,De ce fac ce fac?,” ,,De ce trăiesc?”, rătăcind în neștire, demască atâtea și atâtea alte complexe psihice care se propagă în relațiile umane, amputaje sufletești și de conștiință teribile. Plus o viziune despre lume și viață sfertodoctă și săracă. Sunt multe de spus despre unidirecționalitatea aceasta de ,,specializare” timpurie, căci omul integru nu reprezintă doar profesia pentru care pare a fi clădit în termeni de eficiență și politică corectă. Dar,  se pare, fără nostalgii spirituale, că țeserea ,,omului nou” râvnit de învățământul în proiect este  ,,omul fără conștiință”,  ori maimuța informaticeană. Jungla instinctuală.


Artă rupestră 2005/ autor Banksy/preluare de pe internet
(un posibil sfârșit de civilizație)


Seară de teatru, întălniri și împreună pe-trecere



Sâmbătă, 27 februarie 2016, Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj organizează o nouă seară de tineret cu slujba vecerniei, teatru și agapă.

Slujba vecerniei va avea loc de la ora 18 la Biserica Studenților, iar de la ora 19, ne vom continua seara de teatru în sala C4 a Cantinei Studențești din Hasdeu. 

La această seară de teatru, vom avea ca invitați speciali trupa de teatru creștin a Colegiului Național ”Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureș care vor pune în scenă o piesă de teatru inspirată din viața sfinților Timotei și Mavra.

Seara se va termina cu o agapă frățească și socializare. Cine dorește, poate să contribuie la agapă cu fructe, dulciuri, prăjituri, suc.

Vă așteptăm cu drag!

miercuri, 24 februarie 2016

Who is Banksy?

Revista Arthos -Criza cuvântului


În curând apare numărul 21 al Revistei Arthos având ca  dosar tematic ,,CRIZA CUVÂNTULUI”. Amintesc că este o revistă ce se autosusține și a cărei apariție se datorează numai din grija, munca și dragostea comunității Bisericii Studenților din Hasdeu, cu darul lui Dumnezeu și, al comunității sfinților Săi. Din păcate fără un suport publicitar binevoitor cum s-ar cădea, măcar de dragul tinerilor. Îl recomand cu toată căldura mai ales pentru interviurile deosebite, imagini... pentru tot.








                                             








duminică, 14 februarie 2016




fotografie: Ilinca Negreanu

Va veni o asemenea zi


Nu contează cum e astăzi, și-o să vedeți
Că va veni o zi
Când cosmosul își va dezvălui chipul,
Și se va petrece o schimbare uluitoare!
Văzduhul va fi străluminat de o lumină albă,
Întunericul nu va mai avea unde să se ascundă
Iar omul,
Omul va purta aripi și va zbura ca-n vis
Întrecându-se cu porumbeii pe apele vântului
iar pacea va fi aclamată pretutindeni,
Urâtul și răul își vor pierde forma
Iar frumosul se va speria că nu-și mai găsește umbra.
Numai că deocamdată mă socotiți prost,
Râdeți de mine ca de un nebun
Care ar spune: ,,Soarele răsare la apus
Iar Fluviul Galben este albastru”.

Cum aș putea să vă conving?
Pe pământul de un cer mohorât
Umbra nu se vede:
Sub aripile-ntinse ale nopții
Se-ascunde dimineața plină de lumină.


Spovedanie


Sunt un om ca oricare altul.
Inima îmi va înflori etern pe pământ,
Respingând tot ce e vis absurd.
În secolul acesta
Dracii au ros, lăsând fără chip adevărul,
Dându-i în schimb atâtea denumiri.
Gândiri- busolă străvezie
Înaintez și nu întorc capul,
Asemenea vulturului în văzduh
Stârnind un fel de suier sub imense aripi.
Oasele-mi sunt turnate din  oțel-armat,
Prea dure și tăioase;
Nu-mi frâng grumajii să capăt mita vieții,
Tumultul fluviilor mari este chiar viața mea
Gândești că vântul poate clinti fruntea copacului de fier,
Ar trebui să te încrezi mai mult
În inima asta a mea!
(Carnea îmi poate fi sfâșiată de tăișul de spadă și întoarsă
                                                                                țărânei,
Dar oasele- ele îmi vor aparține veșnic!)
În vremurile acestea mincinoase,
Păstrez pentru-omenire un fir de adevăr.
Entuziast,
Cu-o lingură de apă clocotită
Vreau să dezgheț întregul Univers!
Teroarea- un potop dezlănțuit de iunie-
Știu sigur câte zile numărate are.
Privește înainte,  să nu fii timid.
(Milioane de inimi bat în inima mea).
Voi trâmbița cu capul sus dreptatea,
Eu nu sunt sturz,
Eu sunt cocoșul cerului.

autor Zang Kejia-poezie chineză

fotografie: Ilinca Negreanu

Noi construim Catedrala!


de Clara Râpan
Mesajul tendentios al mass mediei din ultimi ani, si-a atins de curand, un scop precis: oprirea alocarii de fonduri de la bugetul de stat pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului.
Sigur ca parerile pe acest subiect sunt diferite si auzim des in mass media sume care par extrem de mari legate de costurile constructiei catedralei: 100 mil Euro…
Totusi, catedrala aceasta in care tot lovesc unii, nu este mai scumpa decat, spre exemplu, marele Stadion National „Lia Manoliu” (care a costat peste 200 mil Euro): un loc in care eu si probabil multi dintre romani nu vom ajunge niciodata, pentru ca nu ne intereseaza in mod deosebit ceea ce se intampla acolo. Si chiar daca ne-am dori sa vizitam astazi aceast stadion „mai scump decat catedrala”, este inchis…de ISU. Sportul are promotorii si sustinatorii lui, foarte iubiti de mass media, ceea ce a facut ca o astfel de investitie sa fie laudata si promovata ca fiind necesara si binevenita. Sustinatorii constructiei Catedralei se aud foarte rar in mass media si doar in situatia in care e necesara batjocurirea publica a celor care indraznesc sa spuna ceva „de bine” despre acest proiect.
Dar ce inseamna 100 milione euro pentru  Romania ? Din sumele vehiculate de presa, am aflat cu totii ca totalul spagilor din dosarul „Microsoft” au fost… cam cat o catedrala! Sunt publice sumele care reprezinta profit pentru mari companii care se imbogatesc din banutii nostri si din resursele Romaniei: OMV Petrom (petrolul Romaniei), E-on (distributia de gaz si energie electrica), Holzindustrie Schweighofer (prelucratorul lemnului din padurile Romaniei) sau BCR (cea mai profitabila banca din Romania). Oricare dintre aceste mari companii ar putea construi din profitul obtinut in Romania cate o catedrala in fiecare an si tot le-ar mai ramane bani suficienti pentru constructia palatelor actionarilor lor din Germania sau Austria. Si asta inseamna ca nu sunt bani in  Romania  pentru o singura catedrala? Ati auzit vreo mare companie straina dintre cele care fac mari profituri in  Romania  ca sustine macar la modul declarativ constructia catedralei, ca doneaza 1 E pentru activitatile sociale ale bisericii? Toate companiile au dreptul de a redirectiona 20% din profitul urias catre ONG-uri sau activitati sociale, dar sumele acestea raman de obicei tot „in curtea lor” caci isi infiinteaza propriile fundatii ca sa cheltuie banii …eficient (va sunt cunoscute cutiutele de langa casele de marcat de la Lidl sau la Mc Donalds care va indeamna sa faceti o fapta buna prin intermediul fundatiei lor si mai nou, am aflat cu totii ca banii adunati de unele televiziuni pentru victimele da la Colectiv…n-au prea ajuns la victime).
Si daca tot vorbim de „lupul moralist” al zilelor nostre – televiziunile care critica biserica si au mereu cate un subiect „incendiar” despre „afacerile bisericii”- stiti ca cifra de afaceri a ProTV-ului pe 2014 a fost …ceva mai mare decat bugetul pentru catedrala? Stiti ca televiziunile mari din  Romania  au afaceri care insumeaza peste 200 mil euro anual? Sunt cifre publice. Sigur ca profitul lor este ceva mai mic: 3-7 milioane de Euro anual (adica, au un rofit mare si dupa ce au scazut salariile si indemnizatiile foarte mari ale crainicilor si moderatorilor care comenteaza veniturile modeste ale Bisericii). Si televiziunile au, binenteles, fundatiile lor prin care realizeaza …o fapta buna pe an sau diverse campanii prin care strang bani de la altii pentru o cauza nobila si …pentru o buna publicitate, tot dupa regulile economiei de piata. Iar la evenimentele caritabile, dupa un discurs care emotioneaza privitorul pana la lacrimi, orice moderatoare „celebra” se va afisa la luxoasa petrecere mondena – pentru care se cheltuie o buna parte din banii adunati din donatii – purtand o geanta „de firma” care costa cat masa pe 1 saptamana pentru 300 de copii la Valea Plopului si cat vreo 10-20 de mantii arhieresti despre care tocmai a comentat „moralizator” in vreo emisiune de „stiri”.
Daca sunt atatia bani in  tara  asta pentru afaceri extrem de profitabile, pentru pensii speciale foarte mari, chiar nu sunt bani pentru ca noi, ortodocsii platitori de impozite, sa avem o catedrala? Sigur ca nu mai e la moda sa construim ceva pentru „majoritari” din banii statului, totusi, sute de ani s-au jertfit pentru tara si biserica ei stramosi de-ai nostri majoritar ortodocsi; bunicii nostri ortodocsi au fost „majoritari” la Canal, la Gherla, la Aiud si pe fronturile din cel de-al doilea razboi mondial, fratii si copiii nostri „majoritar ortodocsi” au murit in ’89! Macar jertfa inaintasilor nostri sa merite ca generatia aceasta sa construiasca in Bucuresti o catedrala mai mare decat cea pe care au putut-o construi romanii de acum 400 de ani pe cand plateau tribut Imperiului Otoman, iar coruptia functionarilor statului era …probabil tot la nivelul celei de acum. Daca bugetul aloca mari sume de bani pentru constructia de autostrazi si stadioane la standardul vremurilor de astazi, macar sa avem si noi dreptul ca din impozitele platite de o majoritate ortodoxa sa se contruiasca o catedrala care sa spuna despre poporul roman ca „isi iubeste Biserica” si nu se zgarceste sa contruiasca cel mai frumos lacas pentru Dumnezeu! Cum credeti ca ar reactiona evreii din toata lumea daca li s-ar permite sa recontruiasca Templul din Ierusalim? Oare ar batjocori prin mass media pe cei care ar sustine acest proiect? Oare ar blama un intreg popor pentru ca s-ar intoarce la o maretie de acum 2000 de ani, intr-o lume in care vremea constructiilor religioase monumentale a trecut si nu mai e importanta religia unei majoritati? Dar parlamentul si guvernul turc, credeti ca va dezbate prea mult oportunitatea trimiterii de fonduri pentru constructia unei mari moschei in Bucuresti?

joi, 11 februarie 2016

Expoziție personală-Iuliana Ioana Negru

  Vernisaj duminică 14 februarie, ora 18/ Biserica Studentilor Cluj


sâmbătă, 6 februarie 2016

BARNEVERNET – un Gulag norvegian al copiilor- articol scris de Sorin Berchez


,,Ca sặ înṭelegem, trebuie sặ derulặm puṭin firul relaṭiei cauzale pentru cặ înainte de Barnevernet a existat ideologia Barnevernet aṣa cum înainte de Gestapo a fost Mein Kampf ṣi dupặ cum înainte de NKVD a existat Das Kommunistische Manifest.
Când ministrul Educaṭiei din Norvegia declarặ cặ este greṣit a crede ca părinṭii sunt cei mai potriviṭi să-ṣi crească copiii, el nu bate câmpii, ci doar dặ glas ideologiei ce cặlặuzeṣte statul pe care îl serveṣte. Ce vrea sặ spunặ mai departe ṣi ce se poate citi printre rânduri este cặ statul este cel mai în mặsurặ sặ se ocupe de ei.
Copiii nu au nevoie de pặrinṭi ca sặ fie crescuṭi, ei pot fi crescuṭi la fel de bine de grup (sau de haitặ, ori de stat) spune si Boris Cyrulnik, psihanalist pentru cine vrea sặ creadặ, activist anti-familie pentru cine vrea sặ înṭeleagặ, unul dintre cei ale cặror idei sunt considerate referinṭa in Europa ṣi în lume ṣi care declarặ familia ca fiind (citez dintr-un manual ṣcolar) : « locul unei extreme violenṭe ». Afirmaṭia – dealtfel pur propagandisticặ – este preluatặ ṣi repetatặ ca un ecou pe toate canalele posibile : în culegeri de texte, lucrari de specialitate , manuale ṣcoalare ca sặ se ṣtie peste tot cặ statul declarặ familia un pericol. În mod evident, singura bazặ pentru o asemenea afirmaṭie scandaloasặ care incrimineazặ familia este cea ideologicặ. Familia adevặratặ nu poate fi un pericol decât pentru un stat cu aspiraṭii totalitare aṣa cum se dovedeṣte a fi astặzi cel norvegian. Dupặ ce a preluat în forṭặ printr-un adevặrat Anschluss controlul total al educaṭiei, ṣi dupặ ce ṣi-a asigurat, contracost, serviciile unei Biserici în ruine devenit un fel de Reichskirche, familia, aṣa agonizantặ cum este, a rặmas singura instituṭie care poate opune rezistenṭa politicii de instaurare a controlului absolut al statului asupra individului, a reeducặrii ṣi spặlặrii creierului.”
Textul integral la:


marți, 2 februarie 2016

Aria Urbană

Lumea visează

Alexandra Ungureanu (vocea românească care-mi place cel mai mult)