În curând Revista ARTHOS Nr. 18

False metode de îmbisericire

Text: Corina Negreanu

Din dorinţa de a fi misionari foarte activi în vederea îmbisericirii sau reîmbisericirii a cât mai multor creştini și din vrerea de a anima spațiul eclesial în acord cu tendinţele timpurilor noastre superficiale se împrumută sau se practică tot mai des metode şi strategii „profane”. Duhul lumesc al acestora deraiază aşezarea noastră onestă şi corectă (smerită) în faţa Căii, Adevărului şi a Vieţii, a Jertfei Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Colportate în Biserică imprudent, dintr-o exaltare de zel, dar și din existența unei laxități ce duce spre adecvarea și alinierea cu orice preț în și spre duhul lumii, chiar dacă par motivaţionale, metodele date contribuie la căderea în capcana denaturării a însuşi mesajului Evangheliei lui Hristos. Se predică despre ce a făcut Hristos pentru noi, dar se practică cu totul altceva, mai ales în biserici.

De pildă, laudele exagerate, numirile și Laudatio-urile la ierurgii sau în predicile liturgice, în faţa tuturor celor prezenţi, a unor credincioşi donatori sau cu dare de mână, mulţumirile excesive, chiar dacă îndreptăţite, cinstirea şi căutarea la faţă a exponenţilor unor instituţii ce deţin puterea de influenţă sau a persoanelor cu un statut social important, premierea celor cu rezultate bune la învăţătură sau a elevilor ,,merituoşi”, așa cum anunță titlul unui articol, nu reprezintă altceva decât o parte din caii troieni ai secularismului aduşi în Biserică, ce vor dinamita mai devreme sau mai târziu orice coagulare serioasă dintr-o comunitate și vor șubrezi comuniunea hristică între semeni. Astfel, cu „cele mai bune intenţii” se ajunge să se strecoare mulţime de păcate care ispitesc inima oamenilor, a creștinilor simpli. În timp, se vor produce dezbinări, supărări, vor apărea bârfe, diferite complexe, pizme și dezgust. Unii nu vor fi în stare să își găsească locul într-o astfel de biserică, iar alții vor gusta mai degrabă din invidia cainiană. Mai grav este faptul că se va contura percepția și ideea falsă că Hristos îi alege pe unii, nedreptăţindu-i pe alţii, că Biserica Sa este o instituţie elitistă a talentaților, a inteligenţilor, a norocoşilor, a frumoşilor şi a celor de neam bun, a bogaţilor. Cum am mai putea primi atunci cuvântul Sfântului Apostol Pavel: Căci, priviţi chemarea voastră, fraţilor, că nu mulţi sunt înţelepţi după trup, nu mulţi sunt puternici, nu mulţi sunt de bun neam; Ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, Ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu (I Corinteni 1: 26-29)?

Nu mergem să căutăm în Biserică premii, onoruri sau laude. Chiar dacă uneori recunoştinţa faţă de anumiţi creştini e motivată, aceasta este o practică greşită, pentru că descoperă masca și trezeşte în adâncuri părerea de sine a fariseului şi nu a vameşului păcătos, conştient de păcătoşenia sa. În Biserică vrem să ne cufundăm şi să putem respira un altfel de aer, care nu are nimic de a face cu asfixierea şi cu oboseala lumii de afară ce aduce cu sine toate presiunile-i coercitive și înrobitoare prin cultivarea dorinţei de a plăcea mai mult celorlalţi şi prin ahtierea de a câştiga respectul uman. Nu. Nu spirit de competiţie, legalism sau contractualism, nu criterii şi evaluări omeneşti căutăm în Biserică odată ce ştim că Hristos ne iubeşte pe toţi la fel şi în mod desăvârşit, din moment ce descoperim că ne preţuieşte pe toţi la fel, având totuși o iubire unică pentru fiecare. Căci fiecare dintre noi suntem preferaţii Lui. El e Judecătorul şi Evaluatorul absolut. Aceasta este şi vestea cea bună pe care o aflăm în Evanghelii: că da, chiar dacă suntem mai puţin frumoşi, mai puţin inteligenţi sau isteţi, mai puţin atrăgători sau sensibili, mai mediocri, mai timizi, mai defecţi moral, mai săraci, chiar dacă ne știm șchiopi, orbi sau ciungi, Hristos ne iubeşte pe toţi aşa cum nimeni nu a mai făcut-o niciodată cu noi. Nu ne caută la faţă, ci, nedispreţuindu-ne, neumilindu-ne, Îşi potriveşte lucrarea iubirii Sale cu noi la măsura fiecăruia, ca să ne elibereze de moarte şi de vraja lumii, de falsitatea şi de minciuna în care ne-a adâncit seducător diavolul. Constatăm (scandalos?) din Evanghelii că a stat mai mult în mijlocul păcătoşilor, vagabonzilor, desfrânatelor sau al celor fără căpătâi, şi mai puţin cu virtuoşii. Pentru că i-a iubit (şi) pe oamenii de rând cu o raţiune peste raţiunea umană. De aceea, e greşit să spui ca preot copiilor: „Dumnezeu vă iubeşte pentru că sunteţi cuminţi şi deştepţi” , în acest mod livrând imaginea unui Dumnezeu contractualist.

Clerul şi slujitorii bisericeşti se cade să facă transparentă această iubire necondiţionată şi necăutătoare la faţă a lui Hristos, acolo, în Biserică, unde este locul întâlnirii tuturor cu Dumnezeu. Iar acest lucru se cuvine să se petreacă și să se exprime în mod delicat, după modelul lui Hristos, nerănindu-i pe cei mai mulţi, mai ,,mici” şi mai ,,slabi”. Mădulare fiind ale aceluiași trup, trupul Bisericii, depindem unii de alţii, aşa cum spunea Sfântul Ciprian de Cartagina: extra Ecclesiam nulla salus (în afara Bisericii nu există mântuire). Dincolo de predicile duioase şi de cuvintele înţelepte, de conferinţele şi prelegerile exegetice înalte sau, mai grav, dincolo de ideile pur individuale, care sunt în dezacord cu ansamblul solidar al succesiunilor apostolice, să învăţăm să simţim corect şi în mod drept iubirea. Acea iubire care ne leagă pe toţi de toţi în cuget şi în simţiri, în koinonia Liturghiei; căci în rugăciunile liturgice ne aflăm prezenţi toţi în duh, viii şi adormiţii din neamurile noastre, la un loc. Suntem împreună și cu cei de aproape, şi cu cei de departe, și cu cei care nu mai sunt. Acolo, în Biserică, rupţi de cele de afară ce ne despart, putem regăsi armonia, unitatea pe care o vom trăi mai adevărat şi mai deplin în Împărăţia Cerurilor.

În Biserică e loc ales pentru toţi cei ce cred în Iisus Hristos dobândit nu prin virtuţi, talente sau criterii de departajare şi evaluare omeneşti, ci prin gratuitatea Jertfei lui Hristos. Osteneala noastră rămâne să ne deschidem acestei Jertfe şi să o primim/cuprindem din toată inima.