Dreptate și procedură(nedelicată)

Vezi și articolul scris de Paul Curcă Bătălia s-a încheiat, războiul continuă

Lot punându-și viața pentru oaspeții lui

și orbirea păcătășilor(Facere 19, 1-11)

sursa aici

În ,,Portret de teolog” Anca Manolache  povestește un episod relevant  din cei șase ani de închisoare pe care i-a executat din cei nouă ani la care a fost condamnată  pentru... ,,omisie de denunț”, în  anul 1959. Adică, pentru că nu pârâse Miliției o persoană terță (un avocat apropiat de Iuliu Maniu, soțul profesoarei ei de  franceză din liceu, o doamnă  excepțională în calitate de om și profesor) care se ascundea de persecuția regimului comunist.  Era considerată astfel ,,dușman al poporului”. Amintesc periplul închisorilor A. Manolache: Jilava, Miercurea Ciuc, Arad și Oradea.

S-a întâmplat la Oradea, unde condamnatele lucrau în ateliere cam 8-9 ore pe zi, după care aveau în program obligatoriu două alternative: fie  plimbarea prin cameră, fie statul în poziție de șezut pe pat fără posibilitatea de a se putea întinde pe orizontală. Se subînțelege aici traiul, subnutriția și viața amară a închisorilor comuniste, poate și mai greu de suportat pentru femei(vezi și cazul Lena Constante). Găsiră în cele din urmă o alternativă de a ascunde cu rândul câte o persoană care să se poată odihni (întinsă la orizontala patului) camuflată în spatele a trei persoane, astfel încât  gardianul să nu poată sesiza ,,neregula” prin vizetă. Dar, s-a întâmplat ca  odată, intempestiv,  să dea peste ele și să le ceară sub amenințare să  declare cine era ,,vinovata” care urma să fie pedepsită la carceră.

Stupoarea Ancăi Manolache, dar și a altor fete mai tinere, a fost  să constate modul  atât de ,,voluntar” al  declarațiilor  venite neașteptat din partea a două doamne care, până atunci, erau luate drept model de comportament cu valori morale, principiale, sănătoase. Ambele erau admirate tocmai pentru că susțineau cauza   imperativă  a principiilor dreptății și adevărului necondiționat care le călăuzeau viața. Adevăr care,  le-a pus în situația de a pârâ o persoană amârâtă cu atâta seninătate, și de a-și argumenta situarea față de realitate.

Întâmplarea  răvășitoare o determină ca teolog să înțeleagă nuanțele în care adevărul pretins  în numele justiției și corectitudinii are valoare, sau din contră, vremelnic, poate avea consecințe catastrofale pentru semeni, dacă nu este luată în calcul însoțirea lui de iubire, de milă și îndurare.  ,,Este aici o întreagă teologie, dacă nu toată teologia ,,Eu sunt Calea, Adevărul și  Viața!” Fără iubire, ,,adevărul” nu este  decât o realitate, dacă este și aceasta, dar o frântură. Iar realitatea nu este decât o agendă fărâmată, ,,Eu” este ,,Cel ce sunt”. Este iubirea.”(p.32)

Ca Anca Manolache, de omisie de denunț,  au fost foarte mulți  oameni de caracter închiși și condamnați la ani grei de pușcărie de către regimul totalitarist comunist.Sute și mii de condamnați! Și asta numai pentru că au fost oameni care au împlinit porunca lui Dumnezeu. Pentru că nu au voit să mai adauge altor semeni greu peste/la greu. Părintele Arsenie Boca și mulți-mulți alți preoți duhovnici, la fel... A fost șantajat până la moarte, ba i s-a  oprit definitiv slujirea,  a săvârșit închisoare, în fond, nevinovat fiind.

Biserica nu poate fi o instituție omenească care-și face datoria ca oricare alta, ci i se cere mult mai mult,  este locul de scăpare(Numeri 35, 9-29) pentru toți asupriții și chiar asupritorii veacului acestuia. Dreptatea lui Dumnezeu  nu coincide (spre fericirea noastră)  cu dreptatea omenească, în cele mai dese rânduri. Omul  și mântuirea lui atârnă  de mila Lui Dumnezeu.