cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
La Nea Makri/ foto Ilinca Negreanu

luni, 30 decembrie 2013

O frumoasă prietenie(I)


La final de an, cu gândul la  Răduc și Andreea(cea care mult iubește și știu că prețuiește muzica lui E. Satie...)




,,Creez frumusețe. Nu vreau ca o statuie să strivească,
 vreau ca să inspire dorința de a fi mângâiată...”
Constantin Brâncuși



 Erik Satie a fost unul dintre puținii compozitori pe care Constantin Brâncuși  l-a admirat și l-a iubit foarte mult. Se cunoaște că ilustrul sculptor român manifesta  o intransigență  categorică în alegerea oamenilor care să-i fie aproape. Între cei doi s-a legat o frumoasă prietenie de care ne dă mărturie compozitorul Marcel Mihalovici într-un dialog cu N. Argintescu-Amza*. Despre  această prietenie redau aici câteva fragmente de evidentă împreună-bucurie între acești doi artiști:

M.M. -,,Nu s-a dus niciodată la vreun concert, afară de concertele lui Satie. Și nu înțeleg de ce. Cred că la Satie îi plăcea acea...
N.A.-A.-Spontaneitate?
M.M.-Nu, nu, nu era spontaneitate. Cel puțin nu cred. La Satie era acea simplicitate, acea linie simplă...
N.A.-A. -Obținută.
M.M.-Nu, nu era obținută. Ea rezulta, cum să vă spun, ea rezulta din ignorarea tehnicii muzicale. Căci Satie era un  ignorant în materie de tehnică muzicală. În vreme ce Brâncuși  nu era un ignorant...
N.A.-A. -Da, dar s-a vorbit despre o ,,doctă” ignoranță!
M.M. -Da, se poate. Dar la Satie nu era nimic doct. Cred că lui Brâncuși îi plăcea tocmai aspectul negativ a lui Satie. Aspectul...
N.A.-A. -Trăznit?
M.M.-Da, caraghioslâcurile, ciudățeniile...
N. A.-A. -Inconformismul?
M.M. -Și pe urmă îi plăcea să bea un pahar de vin cu Satie. Am luat deseori cina împreună cu Satie la Brâncuși**. Era încântător... pentru că nu vorbeau despre artă niciodată. Tăifăsuiam despre una ori alta,  se mai întâmpla să se strecoare  câte ceva, dar îndată se schimba vorba și se revenea la ceea ce li se părea lor mai potrivit pentru felul cum își imaginaseră seara. Nici într-un caz despre artă. Le plăcea muzica. Eu îmi aduceam vioara - mai eram violonist pe vremea aceea- și cântam melodii românești. Și Brâncuși îmi spunea: ,,Hai Cipică, ține-mi hangul!” Atunci improvizam un fel de  bass, așa, ca un acompaniament de pedală și el cânta, tot la vioară. Pe urmă îmi spunea: ,,Acum cântă tu, și eu dansez.” Și se apuca să danseze în fața lui Satie; ca un urs juca, dar și cu grație în același timp. Era fermecător! Satie...îmi amintesc cum într-o seară Brâncuși pregătise o cină somptuoasă-Brâncuși era un bucătar prodigios...
N.A.-A. -E știut.
-Dar nu aveai voie să sufli un cuvânt despre asta! Dacă prindea de veste că îți scăpase o vorbă despre mesele luate la el, nu te mai invita niciodată.  Niciodată, timp de peste 30 de ani, n-am spus vreunui prieten că cinam la Brâncuși, din teama de a nu mai fi poftit. Ei, atunci, în seara aceea, stăteam la masă iar Satie spunea: ,,Ce-mi rămâne de făcut decât să cer naționalitatea română? Ce mâncăruri bune, ce muzică frumoasă, ce ambianță! Ei bine, cer hotărât să fiu naturalizat român!”
(...)Și pe Satie l-am văzut tot în ajunul morții sale(n.n. 1925) la Spitalul Saint-Joseph, și-l aud și acum spunându-mi: ,,Cum o mai duce bătrânul?” Brâncuși avea pe atunci 50 de ani, iar Satie 49 ori 51. Iar Brâncuși mă trimisese, spunându-mi: ,,Du-te să vezi cum îi merge bătrânului.” Și acum Satie îmi spunea: ,,Zi-i bătrânului că tare-aș mai mânca niște icre”. Brâncuși: ,,Icre?” Du-te  îndată la Prunier și ia un kilogram de icre.” A doua zi dimineață mă duc cu kilogramul de icre la spital și cer să-l văd pe Satie. M-au întrebat dacă sunt din familia lui, și am înțeles că murise. Într-adevăr murise în timpul nopții. N-a mai avut parte de icrele pe care și le dorise.”




*  
Compozitorul Marcel Mihalovici despre prietenia dintre C. Brâncuși și Erik Satie în cartea  ,,Expresivitate, valoare și mesaj plastic”, N. Argintescu-Amza, Ed.  Meridiane, București, 1973

 **
Marcel Mihalovici dă mărturie despre C. Brâncuși pe care o sintetizez: era un om care nu voia să știe de glorie, de mondenități, dezavua publicitatea, nu  îi plăcea să meargă la teatru, nu prefera prietenii cu artiști sau scriitori. ,,Trăia într-un univers  foarte personal”. ,,Un amestec de om primitiv și de un om extrem de rafinat. Avea sentimente, (...) de un rafinament, de o grație extraordinară...” Cu femeile se purta impecabil, galant și curtenitor,  și era de părere că pe o femeie ,,n-ai voie s-o lovești nici măcar cu o floare”. Astfel că, pe ucenicele sale, cum era Milița Pătrașcu, Irina Codreanu sau Sanda Kessel, la atelier, ca să le poată certa când avea să le obiecteze ceva  și să le poată apostrofa,  le dădea diminutive bărbătești precum Mihăiță, Costică etc.
Era un meșteșugar universal. Îi plăcea și știa să facă absolut orice. De la baie cu tot ce presupune canalizarea și instalațiile ei, mobilierul de atelier, soba, croiala  hainelor purtate de el, chiar și vioara și-a confecționat-o singur, mâncarea etc... Toate erau făcute doar de mâna lui.
Nu îi plăcea să citească,  însă,  l-a iubit pe scriitorul Blaise Cendrars. Cu toate acestea dispunea de o mare ,,finețe sufletească” și de un ,,rafinament civilizat”.