cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........

sâmbătă, 21 decembrie 2013

nu e nimic mai chicios la fața unui bărbat decât să-și ,,modeleze” sprâncenele cu penseta. e dezgustător și denotă o slăbiciune de caracter, dincolo de falsitatea aspectului estetic ... și o mare labilitate. ce mulți tineri văd că practică asta!...
*
insulta. nimic nu crește la umbra ei. grav e când oamenii o practică curent, chiar și sub forma mascată de ,,rațiune critică”. sau nici nu-și dau seama. Hristos nu insultă și nu e cinic cu nimeni.
*
cineva îmi vorbește asiduu și formalist  de necesitatea copierii modelului vestimentar al Maicii Domnului din icoane. singurul si unicul  acreditat fiind baticul,  în toată vremea,  in loc de maforion. mă gândesc la ,,Scrisoarea către Diognet”, are rost oare să răspund? sau la Sf. Ap. Pavel și explicitările lui epistolare? sau la romantismul creștinesc contemporan bolnăvicios vezi Pr. Al. Schmemann? îmi vin în minte figurile feminine din Ierusalim. acolo am văzut, spre uimirea mea, ceva foarte dubios  la femeile  ultraortodoxe fundamentaliste. la fetele  tinere(!) și măritate devreme se observa că părul natural de pe cap era ras complet după care își aplicau o perucă. nu înțelegeam văzându-le tinerețea și prospețimea tenului ce li se întâmplă. până mi s-a explicat că, odată căsătorite, nimeni nu are voie să le mai vadă podoaba capilară decât soțul.  hmmm!...lege strictă și foarte aspră...si, de teamă, în aceste condiții, preferă să se radă în cap și să-și pună un păr fals... adică, absurdul.
 le-aș cere tuturor celor ce impun genul ,,maforion” să renunțe la pantaloni, care, au apărut cu mult mai târziu în istoria vestimentară  față de portul primelor veacuri creștine. să-și poarte cămașa lungă precum Apostolii! chiar îmi dau seama că nu prea au grad de iconicitate pantalonii bărbătești...dar, mai grav, cum să scăpăm de șerpii încolăciți din inimă, cu tot cu batic/ maforion?
*
până la urmă cea mai  mare împăcare a femeii cu sine însăși este acceptarea că este o coastă...Alice Voinescu(prietena mea) spunea,  fără să o citez exact, că, ceea ce-și dorește femeia (în genere) în lupta ei  cu bărbatul, precum și în afirmarea  și  recunoașterea ei existențială(nu doar socială) este ideea de tovărășie. femeia nutrește în adâncul ei relația de  tovărășie cu bărbatul, ceea ce implică mult mai mult decât o simplă relație de egalitate, de echilibru ontologic și axiologic!
dar ce minunat lucru, să fii o coastă dintr-un material de calitate, înnobilator! (poate va urma...)