cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
foto Corina Negreanu/Sânziene

miercuri, 11 decembrie 2013

Cufărul

Ionel Teodoreanu 
poem din vol. ,,La porțile nopții”Ed. Minerva(1970)

 În mine se  adună o plecare.
Lampa arde încă mai târziu decât până acum
Și flacăra e neagră pe de margini,
Iar tăcerea, ca și lampa, crește spre înnoptare
Ochii văd orișice lucru
Amintirea,
Ferestruica ei din fund, c-un ochi de mare cu catarge,
Tăinuită altora.
Și tot mereu aleg și strâng și păturesc,
Cu mâni târzii, prelung îngândurate.
Uneori îmi vine să alin câte-un lucru neînsuflețit,
Ca pe-un copil bolnav,
Care nu poate spune și privește numai.
N-oi  fi eu acela?
Și oftez.
O! cum foșnesc în mine toamnele!
Câteodată mă opresc cu tâmpla în aer,
Aplecând-o pe-o violină nevăzută.
Oare n-am uitat ceva în umbra strunelor?
Să fi cules cu aceste ostenite mâni de-ajuns belșug de stele
Din nesomnul nopților?
Melancolia flutură aerian, delaolaltă cu perdelele,
Sau poate crește în marame îngerul de odinioară-n
Încăperea unde cuferele coborâte-s
Larg deschise,
La fereastra dată-n lături
Ca s-adune tinerețea aerului și s-alunge
Mirosul înecăcios de naftalină și de pod.

Odinioară, când eram copil,
Mă apropiam de adâncimea cuferelor goale,
Unde încăpea plecarea,
Frământata ei neliniște
Pe care o simțeam în mine,
Ca o zare cu apus de soare și cocoare călătoare în adânc de aur.

Cufărul adus din pod,
Deșert,
Cu pulberi
Gata să pornească înspre zarea clopoțeilor subțiri,
A trenurilor și vapoarelor,
Cânta în mine cu tumult,
Clădindu-mă din muzici, nori și stele.
Auzeam ca-n scoică largul buciumat  al lumilor deschise
Pân la marea cu lavandă în culoare și zâmbire,
Albăstrița insulei lui Robinson Crusoe.
Mă scăldam în taina cufărului
Depărtărilor din mine,
Închizând capacul peste creștet,
Botezându-mă.
Iar inima bătea-bătea în tâmple
Ca o aripă...
Ș-acuma bate a plecare,
Dar solemn ca tactul de ursită a lui Beethoven
Dintr-a cincea simfonie.
Voi intra poate curând în cufărul sortit
Al ultimei călătorii din mine,
Care mă va duce sub o cruce,
Albăstrit de fumul de tămâie,
Nemaiauzindu-se.
Iar pe deasupra lui Ion-apusul
Vara și călătoriile-
Vor trece peste amintirea lui în stingere,
Spre alte veri
și alte umbre.