cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

icoană Corina Negreanu

..........

REGELE MIHAI I A FOST CHIPUL NEAMULUI NOSTRU ROMÂNESC ÎNTORS SPRE DUMNEZEU. ODATĂ CU MAJESTATEA SA S-A STINS LUMINA UNOR GENERAȚII ÎNTREGI MODELATE DE DEMNITATE, ONOARE, MODESTIE, NOBLEȚE FIREASCĂ ȘI CUVÂNTUL DE CUVÂNT. S-A STINS UN MARE ROMÂN CĂRUIA I-A FOST INTERZISĂ ROMÂNIA. CEL MAI TRIST REGE, ÎN AGONIA EXILULUI SĂU DE PESTE 60 ANI. SPER CA ÎNDURERATUL NOSTRU REGE MIHAI I SĂ NE IERTE ȘI SĂ NE VEGHEZE DE LÂNGĂ TRONUL STĂPÂNULUI RĂSTIGNIT DE OM. CONDOLEANȚE SINCERE FAMILIEI REGALE ÎNDURERATE.


luni, 23 decembrie 2013

Costion Nicolescu și Andrei Tarkovski





Dacă cartea domnului Costion  Nicolescu ,,HRISTOS Adăpostul, Veșmântul, Hrana, Doctorul și Leacul omului și al omenirii pe calea mântuirii” reprezintă un adevărat tratat  de  teologie poetică și mistică aplecat asupra  scrierilor Sfântului  Efrem Sirul- dintre cei mai reprezentativi teologi poeți/imnofori  și asceți răsăriteni pe care autorul îl  declară ca fiind unul dintre cei mai iubiți sfinți ai săi), adică un  amplu studiu ce vizează  un aspect mai general al  doctrinei și  învățăturii de credință răsăritene, trecute  prin filtrul poeticii mistice efremiste, noua carte ,,Credința, nădejdea și iubirea în viața și opera lui Andrei Tarkovski”, pare  a fi de data aceasta o  anchetă extinsă ,,de identificare” poetică de caz, o minuțioasă ,,cazuistică” culturală și teologică asupra vieții și operei poetice tarkovskiene. Ambele cărți reprezintă adevărate ofrande de iubire(atenție, nu idolatrizare!) aduse  celor doi  poeți  doxologi(fiecare la măsura și prin darul său) ai Frumosului  și  frumuseții umane:  Sfântul Efrem Sirul și regizorul Andrei Tarkovski.



 Prima impresie când răsfoiești cartea(deși nu vreau să supăr editorii pentru care am tot respectul și prețuirea) este că tipăritura  densă și măruntă  nu invită deloc la lectură și aduce un deserviciu  prețiosului conținut și  laborioasei trude auctoriale. Ar fi meritat pe deplin o formulă tipografică așa cum este volumul  domnului Sorin Dumitrescu ,,Noi și icoana”, pentru a fi pusă corect în valoare. E drept că nu ar mai fi fost atât de accesibilă publicului larg. Poate la o nouă reeditare...  Și, s-ar cădea grăbită traducerea cărții în  importantele limbi de circulație internațională, cu alte cuvinte, sprijinită cumva publicația, deoarece nu știm să ni-l fi ,,descoperit” cineva pe Tarkovski în această manieră atât de completă, onestă, coerentă și cu atâta seninătate creștină. Cu atât mai mult cu cât o face atât de bine un teolog și om de cultură român.

,,Credința, nădejdea și iubirea în viața și opera lui Andrei Tarkovski” este o lucrare înțesată de poezie. Trăirile, sentimentele, reflectiile personale,  unele aspecte ale vieții, ideile și scenele din  filme sunt  trecute prin marea poezie a lumii(poezia  latină și greacă, poezia clasică franceză, rusă etc.), dar, și prin cea  românească( de ex. Ioan Alexandru). De-asemenea,  volumul cuprinde o privire consistentă, serioasă și bine documentată, ce leagă  viața și opera lui Tarkovski de  marea literatură și artă, ambele împărtășite atât de ilustrul regizor cât și Costion Nicolescu. Parcurgând cartea cu sutele-i  de citate(fără ca acestea să dea senzația că sufocă și îngreunează textul), cu nenumăratele  nume și date, cititorul are sentimentul de confort și uimire bucuroasă  să-l descopere și cunoască pe adevăratul  Andrei Tarkovski, dar, mai ales,  să fie inițiat în  hermeneutica, în filosofia concepțiilor și convingerilor personale care stau la baza  filmelor sale. Acest fapt se datorează iscusinței autorului de a înnoda o serie ,,de fire” și de a crea sinapse între viața, filmele și cele ce s-au spus critic sau mărturisitor despre regizorul rus. Colectând într-o ,,bază de date” toată informația importantă și semnificativă despre Tarkovski ca om de artă, plus diferitele mărturii,  plus  fragmentele decupate din jurnalul său, Costion Nicolescu   verifică,  probează (teologic),  plasează( rânduiește)și  ră-sădește  toată  informația în zona fertilă a marilor  virtuți și daruri divine necesare mântuirii și sfințirii omului: credința, nădejdea și dragostea. Cu o sensibilă grijă iubitoare,  cu o  rafinată artă scriitoricească  sintetizatoare, dar  și cu ochiul agil al teologului (luciditatea și discernământul dogmatic), autorul  călăuzește abil cititorul în universul tarkosvkian atât de deschis și prielnic  Tainei.  Astfel că, odată citită cartea, rămâi cu bucuria impresiei  că te-ai  afla în fața unei capodopere de Vermeer von Delft(recunoscut ca  pictor poet al luminii), pentru lumina diafană și subtila perfecție ce răzbate și străbate dintr-o asemenea sinergică lucrare, prin corespondența și completarea axiologică(creștină) dintre viața personală și opera acestui  cineast de geniu. Cartea  este și rămâne  o  pledoarie pentru regăsirea dimensiunii sacre a lumii prin artă și filmografia marelui regizor rus, ca o invitație și-o reîntoarcere  la frumusețea tainică a Creației,  tălmăcite cu iscusit meșteșug de Costion Nicolescu(cu  simțul  bun și grija de a nu  forța  și ,,epuiza" prin decriptări hermeneutice ). Nu sunt evitate nici aspectele simbolismelor confuze, eclectice, precum și necooncordanțele dintre gândirea lui Andrei Tarkovski și învățătura Bisericii Creștine Răsăritene.

Cartea este structurată pe trei  capitole/piloni-  oglinda celor cele trei daruri  dumnezeiești și virtuți omenești-așa cum reies chiar din titlu: credința, nădejdea și iubirea. Capitolul III ,,Iubirea”, cum era de așteptat, este cel mai extins și cuprinde aproape două treimi din carte. Iubirea ca virtute și dar dumnezeiesc,  considerată de Sfântul Apostol Pavel -un poet epistolar al iubirii- a fi  cea mai edificatoare atât  ,,umanizării” cât și îndumnezeirii omului. Astfel că, între  eros și agape, autorul numește și analizează  toate  tipurile, modurile și valențele creștinești ale iubirii, atât la eroii din filme cât și cele  manifestate  în viața personală a lui Tarkovski. Nu fără importanță este legătura pe care o constituie cele trei virtuți cardinale între viața și opera regizorului, o corespondență ce  se reflectă ca într-o oglindă. Nu e neglijată nici definirea iubirii de patrie,  o iubire-calvar, ca o cruce  grea purtată de Tarkovski până la moarte,  odată ce a fost  forțat de  către regimul ateu al vremii aflat la conducerea  iubitei  sale patrii  să aleagă  exilul.



În capitolul ,,Credința” se face referire la iconicitatea artei tarkovskiene și se arată profunda legătură  a cineastului cu icoana ortodoxă bizantină,  prezentă discret în toate filmele sale, culminând cu  filmul ,,Andrei Rubliov”, dedicat integral marelui iconar rus și celebrei icoane Sfânta Treime zugrăvită de acesta. Icoana are un rol misionar pentru regizor, este  un factor de recalibrare și echilibru pentru sufletul rătăcit al omenirii. Andrei Tarkovski recunoaște în icoana bizantină un topos  concomitent al întâlnirii omului cu Dumnezeu, al  înălțării  omului spre Dumnezeu dar  și al ,,venirii/coborârii” lui Dumnezeu ca prezență circumscrisă  în ființa, inima și sufletul omului. (Îndrăznesc să spun că Andrei Tarkovski pledează pentru o reîntoarcere la icoană și pledează în filmele sale pentru regăsirea  chipului iconic al lumii.) Mai mult, explică autorul, atât personajele  din filme cât și  curgerea timpului  poartă în și cu  sine o ,,amprentă bizantină”.

Oricine citește această carte, indiferent de preocupările sale, chiar dacă nu are legătură prin natura profesiei sau a zonei lui de interes cu lumea artei în general și cu arta cinematografică în special, găsește în ea ceva care  să-i folosească, ori să-i aducă  răspunsuri la întrebările de viață pe care poate nici nu a conștientizat că este cazul să și le pună... Dincolo de acribia culturală și acrivia teologică, este și rămâne o carte de suflet, caldă. Și acest fapt este foarte important, grație credinței, nădejdii și iubirii  de care dă dovadă autorul. (C. N.)



imagine din filmul ,,Călăuza”, Andrei Tarkovski