cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
foto Corina Negreanu/Sânziene

vineri, 1 noiembrie 2013

Femeia samariteancă




imagine preluată de pe internet


Dintre toate femeile menționate în Sfânta Evanghelie, femeia samariteancă îmi place cel mai mult. Sigur, e fascinantă pasiunea copleșitoare și impecabilă cu(,) care Maria Magdalena îl urmează până după Moartea și Învierea Sa pe Mântuitorul Hristos.Sau grația contemplativă a Mariei-sora Martei.
Dar la femeia samariteancă are acel ceva ce trezește  un  interes special  în relația și legătura ei cu Hristos și în raport cu Adevărul. Îmi merge la inimă și  îmi place franchețea celei pe care Sf. Apostol Ioan Evanghelistul o amintește ca ,,femeia samariteancă”  iar în Iconografia bizantină și în sinaxare apare ca Sfânta Muceniță Fotini.
Ce are ea atât de distinct?
În primul rând, este femeia care a avut un cel mai lung dialog cu Mântuitorul Hristos, atât de fecund în comprehesibilitate. Prin ea, Eva(generică!) își recapătă sau își redobândește,  își confirmă acea curiozitate bună, acea  capacitate ascuțită a minții și sensibilității fără de care nu se poate dobândi o credință  viguroasă, completă și decisivă,  temeinică și  mereu lucrătoare/sporitoare, vie.
Samariteaca e surprinsă în acțiune, trebăluiește, deloc fără importanță-vine să scoată din fîntâna lui Iacob apă  să o ducă  pentru nevoi, apa ca element esențial pentru  viața trupească. Hristos parcă de-abia o așteaptă în arșița zilei și,  o abordează direct, El mai întâi. O cearcă și îi cere un serviciu. Ea se uimește(iudeii îi disprețuiau pe samariteni numindu-i ,,câini”, iar cine intra în Samaria ca iudeu era considerat spurcat), constată, întreabă, opune rezistență, cercetează, ironizează, cofirmă, afirmă, se dumirește, conlucrează și mărturisește cu tot curajul. Nu deține tipul  acela de feminitate pasivă cu nuanțe de infantilă sau permanentă neajutorare ori  abandonul emotiv al ,,întrebării” . Ba din contră, pare genul de femeie activ-agresivă(asprime dedusă din maniera răspunsurilor și întrebărilor  față de Mântuitor) însă foarte onestă și ageră, cu o capacitate de deschidere și de recunoaștere a greșelilor fără tăgadă. Nu e cabotină.Știe să se situeze pe sine corect. În fond, lunga  conversație dintre ea și Hristos atât de  circumspect privită de Apostoli, este o pregătire și o pedagogie în trepte pentru ca, asemeni orbului din naștere la care Mântuitorul se poate dezvălui pe față: ,,Eu sunt.” Ce fericire, ce bucurie să primești cu inima în felul acesta pe Mesia! Totul se răstoarnă într-o clipită. Să mă ierte Pr. Steinhardt când spune că Hristos o  biruie în duel(vezi Iacob cu îngerul), căci poți duce lupte în care poți fi într-adevăr biruit dar nu convins(pe loc)  sau biruit de dreptatea și puterea celuilalt. ,,Poți fi învins dar nu convins” cum spune Pr. Arsenie Boca.  Hristos o convinge într-atât încât femeia o ia la goană entuziasmată să afle cât mai mulți, că ea,  L-a găsit pe Mesia, Căruia, îi devine de o devoțiune totală. Uită pentru ce venise sau nici că mai avea vreo importanță, lasă găleata, fuge și dă mărturie, îi aduce și pe alții ce o cred pe cuvânt(iată ce putere!) la Hristos. Da,  totul se răstoarnă, ea este cea care a primit găleată și îi revine misiunea de a  scoate din puțul adânc apa cea vie prin acel ,,Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul?”(In. 4-29)