cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

icoană Corina Negreanu

..........

REGELE MIHAI I A FOST CHIPUL NEAMULUI NOSTRU ROMÂNESC ÎNTORS SPRE DUMNEZEU. ODATĂ CU MAJESTATEA SA S-A STINS LUMINA UNOR GENERAȚII ÎNTREGI MODELATE DE DEMNITATE, ONOARE, MODESTIE, NOBLEȚE FIREASCĂ ȘI CUVÂNTUL DE CUVÂNT. S-A STINS UN MARE ROMÂN CĂRUIA I-A FOST INTERZISĂ ROMÂNIA. CEL MAI TRIST REGE, ÎN AGONIA EXILULUI SĂU DE PESTE 60 ANI. SPER CA ÎNDURERATUL NOSTRU REGE MIHAI I SĂ NE IERTE ȘI SĂ NE VEGHEZE DE LÂNGĂ TRONUL STĂPÂNULUI RĂSTIGNIT DE OM. CONDOLEANȚE SINCERE FAMILIEI REGALE ÎNDURERATE.


joi, 29 august 2013

,,Urme în veșnicie” un volum biografic dedicat poetului Daniel Turcea

,, Cum e când mori?
 Nu știu cum e când se desparte sufletul de trup.
Știu doar cum e cînd se desparte  suflet de alte suflete.”
arh. Mariana Antonescu


Da!... Un pic mai târziu, aflu bucuroasă că a apărut această binevenită și necesară carte despre poetul mistic Daniel Turcea. Un volum ce cuprinde mărturia amplă a surorii poetului, Lucia Turcea, mărturia Pr. Arsenie Papacioc-duhovnicul, corespondențe, însemnări, fotografii, facsimile, desenele poetului și altele.
M-a întrebat odată cineva de ce țin atât de mult poezia la Daniel Turcea. Simplu! Poezia lui nu este opium romantic, nu este un exercițiu de seducție a spiritului,  ci rugăciune. Trancende zona trupului uman și materialitatea imediată. Străbate stadiul estetic și etic al umanității, care, oricât de subtil prelucrate ar fi, nu epuizează satisfăcător zona conștiinței și a sufletului uman, nu o plinesc. Poezia lui Turcea e distilată de orice urmă de don juanism senzual al cuvântului, și, mai mult, de orice formă faustiană de seducție a intelectului prin forța mefistofelică a uneltei numită cuvânt, în numele binelui și adevărului.
 Cuvântul(poezia) lui  D. Turcea e un  ,,văz-duh”.(C.N.)





sursa:


Proaspăta apariţie a volumului biografic Urme în veşnicie – Daniel Ilie Turcea, la editura Doxologia, Iaşi, 445 p., este un semn al existenţei Poeziei în Biserică, ca act izbăvitor, dar în acelaşi timp şi ca dovadă a similitudinii între Reper (Sfântul Ilie) şi Om (Poetul Daniel Turcea). Nu întâmplător, fiind născut pe 22 iulie 1945, părinţii l-au numit şi Ilie. Au ştiut că numai proximitatea sfinţeniei naşte veşnicia. 

Trei elemente din această similitudine (Sfântul Ilie – Poetul) ating sublimul, definindu-l.
1. Dumnezeu se întristează de lacrimile sărmanilor, văduvelor. Murind din pricina foametei, fiul unei văduve din Sarepta Sidonului, Sfântul Ilie îl roagă pe Dumnezeu să dezlege legăturile morţii şi să-l învieze pe acel tânăr. Dumnezeu îi răspunde lui Ilie: dezleagă şi tu cerul!...
Aici, la această confluenţă dintre rugăciune şi poruncă (mai târziu, dintre Liturghie şi Poezie), stă ascuns bobul de mister: omul ajuns sfânt poate lega şi dezlega taina cerului; Dumnezeu coborât în umanitate, răstignit şi înviat, poate dezlega legăturile morţii.
Sfântul Ilie înviază, nemurind vreodată şi este ridicat direct la cer într-o căruţă de foc.
Daniel Ilie Turcea din volumul Urme în veşnicie, prin cutremurătoarele mărturii ale Luciei Turcea în paginile primei jumătăţi a acestui volum, Viaţa fratelui meu, este înviat pentru cititorii de azi şi cei de mâine, coborât parcă din cerul literaturii creştine într-un bulgăre de foc.
2. Via lui Nabot. Regele Ahab şi Izabela, soţia lui, cer lui Nabot, om simplu şi cu bun simţ, via acestuia în schimbul altei bucăţi de pământ sau în schimbul banilor. Nabot refuză, răspunzând: ferească-mă Dumnezeu să dau eu moştenirea părinţilor mei!, fiind ucis cu pietre. Direct, fără niciun ocoliş, Sfântul Ilie le prevesteşte lui Ahab şi Izabelei sfârşitul.
Daniel Ilie Turcea şi-a încredinţat întreaga viaţă, rătăcirile şi întoarcerea, gândurile, trăirile şi manuscrisele Bisericii dreptslăvitoare, căreia îi aparţine.
3. Imaginile apocaliptice care-l însoţesc pe Sfântul Ilie culminează chiar cu întâlnirea acestuia cu Dumnezeu. Nimic nu pare mai actual: viile s-au uscat, grâul nu a răsărit, pomii şi-au ascuns roadele, păşunile nu s-au mai arătat pe pământ, totă verdeaţa s-a ascuns şi copacii s-au uscat, iar apele au secat. Şi iată Dumnezeu a trecut, mai înainte printr-o vijelie năprasnică, despicând munţii şi sfărâmând stâncile, – dar în vijelie nu a fost Domnul; după vijelie a fost cutremur şi foc, dar nu în cutremur şi în foc a fost Dumnezeu; după foc a fost adiere de vânt lin şi acolo a fost Dumnezeu.
Poetul Daniel Turcea îl întâlneşte pe Dumnezeu şi rămâne cu Dumnezeu în Mărturisiremi-e bine, e linişte azi în inima mea,/ în suflet ca-n adiere/ aştept (Epifania, Editura Doxologia, p. 50).
Părintele Dumitru Stăniloae afirma: Dumnezeu este atât de mare încât singură poezia încearcă să-l exprime. Ilie Daniel Turcea, prin întreaga lui viaţă, de numai 33 de ani, L-a exprimat profund pe Dumnezeu.
Volumul biografic Urme în veşnicie ne răscoleşte firea peste firesc, făcându-ne vrednici de întâlnirea pe care Sântul Ilie a avut-o cu Dumnezeu, paradoxal, nu ca pe o manifestare violentă, ci ca pe o Putere caldă, blândă, iertătoare şi senină.
Din Mărturia părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Poetului, aflăm că Daniel îi scrisese câteva rânduri înainte de a adormi întru Domnul (martie 1979), scrisoare pe care părintele o primeşte la Techirghiol abia în septembrie 1991, exclamând: despre tine, iubite frate Ilie Daniel, rămân multe negrăite.
Salutul cotidian al Sfântului Ilie era: viu este Dumnezeul puterilor. De aceea, Dumnezeu îl întreba în repetate rânduri: ce faci aici, măi Ilie?
Volumul Urme în veşnicie este un răspuns pe care Biserica a ştiut să îl dea lui Dumnezeu şi cititorilor. Deopotrivă.

Pr. Sever Negrescu