sâmbătă, 31 august 2013

și prinț și cerșetor, dar, fericit




despre  Monseniorul Vladimir Ghika

,,Tot ceea ce deformeazã viata noastră interioară se poate reduce la felul, mai mult sau mai putin constient, în care denaturăm în noi textul din "Tatăl Nostru".
Îl loc să spunem "Tatăl Nostru care ești în Ceruri", ceea ce spunem este potrivit calității noastre sufletești, "Judecătorul Nostru care ești la Tribunal", "Furnizorul Nostru care ești la Tejghea", "Creditorul Nostru care prea des ne bați la ușă", "Cauza noastră primă al cărei efect pierdut în depărtări suntem", "Stăpânul nostru Suprem în fata căruia nu suntem decât pulbere", "Camaradul nostru cu care tratăm liber" - și așa mai departe, într-o dezolantă varietate... Nu mai spunem în adevărul lor tocmai cuvintele pe care Dumnezeu ne-a învățat sã le rostim cînd ne rugãm. Tatăl Nostru... și care ești în Ceruri.
Cu cât Îl iubim mai mult pe Dumnezeu, cu atât simțim mai mult că voința noastră se face nu numai asemănătoare cu a Sa, ceea ce ar fi natural (și n-ar merita să fie subliniat), dar, lucru surprinzător, că voința Sa devine din ce în ce mai asemănătoare cu a noastră...”sursa: Cerul din noi



imagini preluate de pe internet

joi, 29 august 2013

,,Urme în veșnicie” un volum biografic dedicat poetului Daniel Turcea

,, Cum e când mori?
 Nu știu cum e când se desparte sufletul de trup.
Știu doar cum e cînd se desparte  suflet de alte suflete.”
arh. Mariana Antonescu


Da!... Un pic mai târziu, aflu bucuroasă că a apărut această binevenită și necesară carte despre poetul mistic Daniel Turcea. Un volum ce cuprinde mărturia amplă a surorii poetului, Lucia Turcea, mărturia Pr. Arsenie Papacioc-duhovnicul, corespondențe, însemnări, fotografii, facsimile, desenele poetului și altele.
M-a întrebat odată cineva de ce țin atât de mult poezia la Daniel Turcea. Simplu! Poezia lui nu este opium romantic, nu este un exercițiu de seducție a spiritului,  ci rugăciune. Trancende zona trupului uman și materialitatea imediată. Străbate stadiul estetic și etic al umanității, care, oricât de subtil prelucrate ar fi, nu epuizează satisfăcător zona conștiinței și a sufletului uman, nu o plinesc. Poezia lui Turcea e distilată de orice urmă de don juanism senzual al cuvântului, și, mai mult, de orice formă faustiană de seducție a intelectului prin forța mefistofelică a uneltei numită cuvânt, în numele binelui și adevărului.
 Cuvântul(poezia) lui  D. Turcea e un  ,,văz-duh”.(C.N.)





sursa:


Proaspăta apariţie a volumului biografic Urme în veşnicie – Daniel Ilie Turcea, la editura Doxologia, Iaşi, 445 p., este un semn al existenţei Poeziei în Biserică, ca act izbăvitor, dar în acelaşi timp şi ca dovadă a similitudinii între Reper (Sfântul Ilie) şi Om (Poetul Daniel Turcea). Nu întâmplător, fiind născut pe 22 iulie 1945, părinţii l-au numit şi Ilie. Au ştiut că numai proximitatea sfinţeniei naşte veşnicia. 

Trei elemente din această similitudine (Sfântul Ilie – Poetul) ating sublimul, definindu-l.
1. Dumnezeu se întristează de lacrimile sărmanilor, văduvelor. Murind din pricina foametei, fiul unei văduve din Sarepta Sidonului, Sfântul Ilie îl roagă pe Dumnezeu să dezlege legăturile morţii şi să-l învieze pe acel tânăr. Dumnezeu îi răspunde lui Ilie: dezleagă şi tu cerul!...
Aici, la această confluenţă dintre rugăciune şi poruncă (mai târziu, dintre Liturghie şi Poezie), stă ascuns bobul de mister: omul ajuns sfânt poate lega şi dezlega taina cerului; Dumnezeu coborât în umanitate, răstignit şi înviat, poate dezlega legăturile morţii.
Sfântul Ilie înviază, nemurind vreodată şi este ridicat direct la cer într-o căruţă de foc.
Daniel Ilie Turcea din volumul Urme în veşnicie, prin cutremurătoarele mărturii ale Luciei Turcea în paginile primei jumătăţi a acestui volum, Viaţa fratelui meu, este înviat pentru cititorii de azi şi cei de mâine, coborât parcă din cerul literaturii creştine într-un bulgăre de foc.
2. Via lui Nabot. Regele Ahab şi Izabela, soţia lui, cer lui Nabot, om simplu şi cu bun simţ, via acestuia în schimbul altei bucăţi de pământ sau în schimbul banilor. Nabot refuză, răspunzând: ferească-mă Dumnezeu să dau eu moştenirea părinţilor mei!, fiind ucis cu pietre. Direct, fără niciun ocoliş, Sfântul Ilie le prevesteşte lui Ahab şi Izabelei sfârşitul.
Daniel Ilie Turcea şi-a încredinţat întreaga viaţă, rătăcirile şi întoarcerea, gândurile, trăirile şi manuscrisele Bisericii dreptslăvitoare, căreia îi aparţine.
3. Imaginile apocaliptice care-l însoţesc pe Sfântul Ilie culminează chiar cu întâlnirea acestuia cu Dumnezeu. Nimic nu pare mai actual: viile s-au uscat, grâul nu a răsărit, pomii şi-au ascuns roadele, păşunile nu s-au mai arătat pe pământ, totă verdeaţa s-a ascuns şi copacii s-au uscat, iar apele au secat. Şi iată Dumnezeu a trecut, mai înainte printr-o vijelie năprasnică, despicând munţii şi sfărâmând stâncile, – dar în vijelie nu a fost Domnul; după vijelie a fost cutremur şi foc, dar nu în cutremur şi în foc a fost Dumnezeu; după foc a fost adiere de vânt lin şi acolo a fost Dumnezeu.
Poetul Daniel Turcea îl întâlneşte pe Dumnezeu şi rămâne cu Dumnezeu în Mărturisiremi-e bine, e linişte azi în inima mea,/ în suflet ca-n adiere/ aştept (Epifania, Editura Doxologia, p. 50).
Părintele Dumitru Stăniloae afirma: Dumnezeu este atât de mare încât singură poezia încearcă să-l exprime. Ilie Daniel Turcea, prin întreaga lui viaţă, de numai 33 de ani, L-a exprimat profund pe Dumnezeu.
Volumul biografic Urme în veşnicie ne răscoleşte firea peste firesc, făcându-ne vrednici de întâlnirea pe care Sântul Ilie a avut-o cu Dumnezeu, paradoxal, nu ca pe o manifestare violentă, ci ca pe o Putere caldă, blândă, iertătoare şi senină.
Din Mărturia părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Poetului, aflăm că Daniel îi scrisese câteva rânduri înainte de a adormi întru Domnul (martie 1979), scrisoare pe care părintele o primeşte la Techirghiol abia în septembrie 1991, exclamând: despre tine, iubite frate Ilie Daniel, rămân multe negrăite.
Salutul cotidian al Sfântului Ilie era: viu este Dumnezeul puterilor. De aceea, Dumnezeu îl întreba în repetate rânduri: ce faci aici, măi Ilie?
Volumul Urme în veşnicie este un răspuns pe care Biserica a ştiut să îl dea lui Dumnezeu şi cititorilor. Deopotrivă.

Pr. Sever Negrescu

marți, 27 august 2013

One hour before the trip...









În dimineţile clare 


Uneori, în dimineţile clare,
mă uit drept în soare râzând
şi nu pot crede c-am să mor în curând; 
viaţa mea sună înalt, fără-ntristare.

Cred în ea, cred în numele ei
şi-n colorile-anotimpului meu,
zveltă ca mestecenii, mereu,
să freamăt aş vrea în soarele-acesta dintâi.

Poate nu va fi seară, poate nu va cădea 
în putred octombrie fruntea-mi aprinsă; 
în glumă pun mâinile mele pe piept şi zic 
viaţa e stinsă de mult, viaţa e stinsă...

Însă mai plin decât grădinile-n vară, 
sângele meu sună atunci ridicând
o dulce-auroră-n obrajii de ceară:
o, nu-i adevărat c-am să mor în curând...



Nu știu cum s-a făcut


Nu ştiu cum s-a făcut.
Tinereţea s-a dus, a trecut.
Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat
Nu mai e mândru şi încondeiat.

Ce s-au făcut zilele răsunătoare,
vara mea cu grâu şi cicoare?
N-am să caut, n-am să-mi aduc aminte.
Toate erau mai frumoase-nainte.

Lumina egală
nu m-ademeneşte, nu mă-nşală.
Toate fructele spre care-am râvnit
s-au copt şi-n vis din nou au înflorit.

Da. Nu ştiu cum s-a făcut.
Pământu-i mic şi zările-au scăzut.
Nu se petrec minuni şi nu cad stele,
ca-n nopţile copilăriei mele.
 




Mă scald în zi


Mă scald ca un copil în râu.
 N-am ieri nici mâine, şi voioasă-n uliţi,
privesc cum suie soarele cu suliţi,
şi mă gândesc la soare şi la grâu.

Voi scrie despre-acea necruţătoare
 bucurie de-a fi tânăr sub soare;
 cu fruntea lângă cer voi scrie despre viaţă.
Tu, sărută-mi cartea, dimineaţă…

Fereastra se umple de-amurg şi îngândurată 
se uită la mine cum mă bucur şi cred – 
 ca şi când eu am scornit grădina-ntomnată,
şi stelele nalte, şi coarnele scunde de ied...



Aștept anul unu

Aștept anul unu.
Anul păcii între popoare.
Ale istoriei mari abatoare
vor fi dărâmate.
Inima mea de pe-acuma murmură: "Frate,
iartă-mă pentru urile strămoșești
și-n numele suferințelor omenești,
dă-mi mâna."
Și eu am mușcat țărâna
și-am plâns.
Cei scumpi erau morți și focul căminului stâns,
în patria incendiată.
Sângele lumina, auroră ciudată.
Zare după zare cădea,
înainte și-n urma mea.
Treceam fruntarii,
râuri și munți.
Și nimeni nu era mai mare ca marii
soldați anonimi.
Înfricoșate, cenușii mulțimi
din calea noastră se trăgeau ca apa.
Obuzele ucideau și săpau totodată groapa
copilului nevârstnic și mamei.
Apoi, spectrul foamei
colinda câmpii pustiite.
În vremea asta, iahtul cu punți aurite
de soarele Sudului
plutea ca o pasăre imaculată.
Miliardarul își fuma havana:
"O, lume minunat asezată!..."
(Viermele îngrășându-se-n rana
veșnic însângeratei omeniri...)

Frate, să nu mai avem amintiri
și visuri șovine.
Tu fãurești unelte ca și mine.
Lucrezi pământul. Poate scrii cãrți.
Sunt vetre sărace și-n alte părți
de lume, și eu te cunosc după față
că-n fiecare zi te scoli dimineață,
și seara te culci târziu.

Dă-mi mâna, să dărâmăm abatoarele
istoriei. Ieși din sicriu
și privește: răsare soarele....

poezii de Magda Isanos

duminică, 25 august 2013

Revista Arthos nr.2






Editorial



Firea cea bună a omului


Adevărata vocaţie a omului este aceea a uimirii, a binecuvântării, a recunoştinţei aduse lui Dumnezeu. Aceasta se cade cu precădere cultivată. Este partea cea bună care nu se va lua de la noi. Doar prin această îndeletnicire omul îşi va găsi împlinirea, pacea, împăcarea cu sine şi cu semenii, sensul şi seninătatea în faţa angoaselor existenţiale şi ale morţii, bucuria netrecătoare a lui a fi.
Pentru bucurie am fost creaţi, nu pentru suferinţă. La Dumnezeu totul şi toate sunt da, la El totul e binecuvântare. De la Zilele Creaţiei, când pe toate cele zidite de El le binecuvânta şi le numea bune şi frumoase foarte, până în ziua Înălţării Mântuitorului nostru Iisus Hristos la Cer (S-a înălţat binecuvântând), toate au fost la Dumnezeu da, toate au fost binecuvântare. Lucrurile nu s-au schimbat nici de la Înălţare până acum când stă de-a dreapta Tatălui şi ne binecuvântează (în toate icoanele mâinile Mântuitorului sunt întinse spre binecuvântare), nici de acum până la Parusie şi chiar până în veşnicie, Dumnezeu nu blestemă, nu are jumătăţi de măsură; El binecuvântează, El este în Sine Binecuvântare. Fiecare  Sfântă Liturghie, fiecare slujbă sau Sfântă Taină săvârșită în Biserica Ortodoxă începe cu binecuvântarea lui Dumnezeu și se încheie  cu o cerere de binecuvântare.
Omul este creat după chipul lui Dumnezeu și tinde spre asemănare cu El, deci, firesc îi este omului să binecuvânteze. Omul este o ființă binecuvântată să fie binecuvântătoare,asemenea Ziditorului său.

Dar ce înseamnă a binecuvânta? Dacă răspundem la această întrebare ne cunoaştem, de fapt, adevărata noastră fire şi cum ar trebui să fim. A binecuvânta înseamnă a vorbi de bine, deci, a gândi bine şi de bine; aşadar, a avea inimă curată şi mulţumitoare, minte fără de vicleşug, fără slavă deşartă şi mândrie. Înseamnă a fi nebiruit de frici, îndoieli  şi complexe, înseamnă a nu-ţi aduce aminte răul, a avea încredere deplină în Dumnezeu, smerenia de a nu judeca repede şi în pripă ceea ce simţi, vezi, auzi, cunoşti şi trăieşti; credinţa și încredințarea deplină în bunătatea şi dragostea paternă absolută a atotputerniciei lui Dumnezeu! Într-un cuvânt înseamnă a mulţumi pentru toate, a binecuvânta, a voi şi a cere să fii binecuvântat!
Omul e un musafir venit la viaţă în această lume. Căci viaţa o primim, nu ne-o facem noi de la noi. Aerul pe care îl respirăm, apa, zilele, timpul, spaţiul, frumuseţea pământului şi a universului, toate sunt daruri puse înaintea noastră, sunt euharistii universale fără de care nu putem trăi. Cum am putea să nu avem măcar o minimă politeţe faţă de Dumnezeu pentru toate acestea? Cum să nu-L bine-cuvântăm?

Altfel, nerecunoscători, suntem hoţi sau furi obraznici şi chiar despoţi. E dispoziţia greşită a firii care provoacă multă suferinţă, neîmpăcare şi obscure nelinişti ce duc la moarte sufletească. Ne-am folosi de apă, de aer, de un fruct, de omul drag, de prieteni, ca şi cum le-am lua fără să-I cerem voie Aparţinătorului şi Atotţinătorului lor, fără să-I mulţumim mai întâi că ni le-a dăruit şi să-I aducem recunoştinţa noastră. Să-L binecuvântăm că le-a făcut şi ni le dăruieşte, ca să fim la rândul nostru binecuvântaţi. Ştiţi cum e o constatare amară: i-am dăruit şi nici măcar mulţumesc nu mi-a spus…
Şi nu a fost întotdeauna aşa. Ţăranul, om simplu cu fața întoarsă mereu spre Dumnezeu, îşi însemna orice obiect de folosinţă cu o cruce sau încrusta un simbol religios ca şi cum l-ar fi închinat pe acesta Lui mai întâi în semn de mulţumire şi, astfel, la rânduI lui, primea binecuvântarea de la Dumnezeu să-i fie spre bun folos. În duh de pace, armonie şi frumos! Copiii şi-i învăţa de mici să-L binecuvânteze pe Dumnezeu pentru toate. Amănuntul, banalul, rutina, efemerul clipei astfel îşi risipeau sensul nesemnificativ și fatalist iar viața lui îşi agăţa rostul în înveşnicirea vieţii. De aici și seninătatea în fața morții.
Preoţii şi duhovnicii au dată de la Dumnezeu puterea de a binecuvânta poporul. Deşi, actualmente pare ridicol să te pleci să ceri o binecuvântare pe creştet. Acest gest e luat în râs, chiar batjocorit, de unii confraţi ortodocşi şi e depreciat ca fiind o superstiţie stupidă. E mult mai păgubos (chiar de-ar fi aşa), să nu o ceri, să nu o cauţi s-o dobândeşti.
Nu, lucrurile nu se fac prin puterea noastră. De exemplu, ne putem pleca privirea la alcătuirea unor lujeri fără prea mare spectaculozitate estetică cum sunt tuberozele. Însă, ce mireasmă paradisiacă emană aceste smerite inflorescenţe dispuse în scară, de o putere euharistică, binefăcătoare! Cum să nu te miri şi să-L binecuvântezi pe Dumnezeu ce Se ascunde în spatele unei astfel de frumuseți împărtășite? Cum să nu te uimeşti când un suflet de sfânt poate să emane o şi mai mare frumuseţe şi bunătate? Cum să nu dai răspuns iubirii decât prin iubire?
Binecuvântarea la scară mică  în viața noastră pentru tot şi în toate, revenirea omului la firea lui binecuvântătoare (de preoţie universală),  lucrarea tămăduitoare şi restauratoare prin invocarea binecuvântării ar vindeca multe contorsiuni, răutăţi, judecăţi, critici, blesteme, neîngăduinţe, războaie văzute şi nevăzute, încleştări degenerative care ne ţin prizonieri şi ne fac viaţa tot mai imposibil de trăit, cu toate progresele ei de civilizaţie. Cred că e singura soluţie la care trebuie să reflecteze şi să revină omul pentru a se (mai) salva din criză, de orice natură ar fi ea…


Corina Negreanu



                                    
detaliu icoana  Mântuitorului Iisus Hristos -M-rea Hilandar(Sf. Munte Athos)





,,Răsai”  -Doina și Aldea Teodorovici



sâmbătă, 24 august 2013

Tabără de la Piatra Craiului – frumoasă vreme de împreună petrecere



de Tatiana Onilov

Tatiana Onilov în tabăra de la M-rea Piatra Craiului

E aproape un clişeu să mai spui că veşnicia s-a născut la sat sau că timpul stă în loc într-un spaţiu atemporal, precum poate fi o mănăstire, de exemplu. Cu toate acestea, timpul chiar a stat în loc pentru aproape 200 de tineri care au ales să-şi petreacă zece zile departe de tumultul oraşului, trecând în subsidiar grijile şi îndatoririle cotidiene. Timpul a căpătat o altă intensitate, o semnificaţie aparte şi o frumuseţe ancestrală pentru cei care au mers în tabăra de la Piatra Craiului organizată de ASCOR şi comunitatea Bisericii Studenţilor din Cluj-Napoca în strânsă şi rodnică împreună colaborare cu stareţul Antonie, cel care oblăduieşte locaşul sfânt de la Piatra Craiului.
            Şi când timpul stă în loc, vreme este de toate…

            Buchet de slujbe în fiecare zi
            Chiar din prima zi a poposirii la mănăstire, 5 august, dată la care este prăznuit Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, tinerii au avut bucuria să participe în calitate de membri ai stranei la slujba Sfintei Liturghii oficiată cu ocazia sărbătoririi hramului aşezământului monahal. Cântările au sunat puternic şi frumos, ca pentru Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, sfânt drag tinerilor, ocrotitor al stranei Bisericii Studenţilor din Cluj, protector al mănăstirii de la Piatra Craiului şi, implicit, adevărat orânduitor şi călăuzitor al taberei de anul acesta.
 La fel de pline de tărie au fost toate slujbele zilnice care au mângâiat suflete, au întărit duhul tineresc şi au ocrotit obştea taberei de primejdii şi nevoi. În zori de zi, când roua abia atinge firele de iarbă, clopotele chemau tinerii la Liturghie pentru a participa la Slujba slujbelor, fiecare având marea binecuvântare şi posibilitate de a se întâlni cu Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, în Taina Sfintei Împărtăşanii.
Spre seara, lumina lină când coboară, când toaca bate a priveghere, răsunau cântările Vecerniei, urmate de mângâietoare intonări ale Paraclisului Maicii Domnului în faţa unei copii a icoanei făcătoare de minuni Maica Domnului Pantanssa, care a ajuns la mănăstirea Piatra Craiului în ajun de prăznuire a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul. Icoana a fost oferită în dar de către mănăstirea Vatopedu din Muntele Athos, prin donaţia Părintelui Nicolae de la Bucureşti, iar tinerii veniţi în tabără au avut marea binecuvântare de a participa la acest eveniment semnificativ.
Astfel, zi de zi, slujbele au continuat să adune iubitorii de slavoslovie la rugăciune, rânduială propice pentru a aduce mulţumire Bunului Dumnezeu pentru toate lucrurile frumoase desfăşurate în tabără.


            la final de tabără

Cateheze ziditoare cu Părintele Ciprian Negreanu
            La fel de frecvente au fost şi întâlnirile mult aşteptate cu Părintele Ciprian Negreanu, preot misionar al Bisericii Studenţilor. De două ori pe zi, dimineaţa şi seara, neobosit şi mereu pregătit să tâlcuiască înţelesurile ascunse din Cartea lui Iov şi să decripteze multiplele semnificaţii ale Psalmilor, Părintele Ciprian a oferit tinerilor adevărate mărgăritare duhovniceşti. Pe tot parcursul taberei, căutătorii de alinare au putut alerga la poala tămăduitoare a spovedaniei ori de câte ori au avut nevoie, întrucât Părintele Ciprian le-a stat la dispoziţie zi lumină pentru a-i asculta, a-i îndruma şi a-i obloji sufleteşte.
           
Întâlnire cu ierarhii
Tinerii au primit binecuvântări şi sfaturi şi de la ierarhii prezenţi în tabăra de vară a ASCOR. În ziua inaugurării acesteia, ÎPS Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului a împărţit arhiereşti blagosloviri pentru buna desfăşurare a activităţilor şi pentru petrecerea timpului cu mult folos duhovnicesc.
 Fiind în mijlocul multor studenţi, ÎPS Andrei le-a adresat un cuvânt de îndrumare şi întărire. Sfinţia Sa a pus accentul pe modul de viaţă exemplar pe care creştinii la început de cale trebuie să îl pună în practică şi să îl propovăduiască. Îndemnul ierarhului a fost inspirat din cuvântul Sfântului Apostol Pavel adresat către Filipeni care transmite următorul mesaj: „Să fiţi fără prihană şi curaţi, fii ai lui Dumnezeu neîntinaţi, în mijlocul unui neam rău şi stricat întru care străluciţi ca nişte luminători în lume”. ÎPS Andrei a spus că acesta ar fi un îndemn ce merită să fie urmat, dar, mai presus de toate, ar trebui să fie dezideratul interior al tinerilor care să înflăcăreze inimile pentru ca ei să vrea să fie asemenea chipului descris de Sfântul Apostol Pavel.
ÎPS Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei, Mitropolitul Germaniei şi al Europei Centrale şi de Nord, prin sprintena-i prezenţă, a vorbit despre nădejde, încrederea totală în Dumnezeu şi despre mulţumirea duhovnicească. Într-un cadru natural de o frumuseţe rară, ÎPS Serafim a punctat cele mai dureroase probleme ale contemporaneităţii, vorbind despre însingurarea oamenilor, despre egoismul care surpă armonia umanităţii şi duce la dezintegrare şi izolare, ceea ce este opusul creştinismului autentic caracterizat prin comuniune, dragoste, jertfă, dăruire şi grijă faţă de semeni. Sfinţia Sa consideră că un om egoist este unul care se vede stăpân peste toţi, având grijă doar de ale sale, râvnind spre o afirmare avară şi transformându-i pe ceilalţi în unelte de profit. Potrivit ÎPS Serafim, consecinţele vizibile ale realităţi individualiste care ne caracterizează la etapa actuală sunt înmulţirea păcatelor, împuţinarea credinţei şi slăbirea vieţii duhovniceşti. Mai mult decât atât, omul a ajuns să-L excludă în totalitate pe Dumnezeu din viaţa şi rânduiala lui. Omul contemporan se încrede doar în forţele proprii şi în planurile pe care şi le ticluieşte cu migală, pentru ca mai apoi, când planurile se ruinează, ajunge să se răzvrătească, să cârtească împotriva lui Dumnezeu şi să cadă în deznădejdi irecuperabile din cauza grijilor pe care şi le creează în mod artificial.
Pe tot parcursul întâlnirii, ÎPS Serafim a povăţuit tinerii să fie mulţumitori, să fie în comuniune cu semenii, să trăiască simplu şi să lupte până la capăt, deoarece, potrivit Sfinţiei Sale, biruinţa este calitatea primordială a creştinului.
Delicateţea şi fineţea duhovnicească a PS Vasile Someşanul a mângâiat multe suflete îndurerate. Sfinţia Sa a vorbit despre suferinţă, boală şi despre rostul acestora în viaţa fiecărui om. Potrivit Sfinţiei Sale, suferinţa poate deveni prilej de mântuire şi de curăţire duhovnicească. De aceea, PS Vasile i-a îndemnat pe tineri să fie răbdători în timpul unei boli sau al unui necaz, să se roage pentru apropiaţii care suferă şi să aibă nădejde că toate sunt spre folos. 

Vastă paletă  de ateliere
Pe lângă îmbogăţirea duhovnicească rezultată din slujbele, catehezele cotidiene şi întâlnirile cu ierarhii, participanţii taberei organizate de ASCOR au avut parte de o vastă paletă de activităţi şi ateliere pentru toate gusturile şi îndeletnicirile.   
Aşa cum e frumos şi cum le stă bine tinerilor din ASCOR şi tuturor membrilor comunităţii Bisericii Studenţilor, s-au pus pe treabă toţi. Unii au participat la atelierul de împletit metaniere şi cruciuliţe, alţii au preferat să litografieze icoane, o parte şi-au manifestat dorinţa de a mânui toaca. Un grup de băieţi şi fete au căutat lemn bun, lemn trainic pentru troiţa care a fost ridicată la sfârşitul taberei. Cei cu auzul muzical fin au avut şansa să se bucure de atelierul de cântece patriotice sau să înveţe intonarea corectă a Paraclisului Maici Domnului.
Anul acesta au fost mai multe ateliere inedite. De la întâlniri literare şi discuţii pe marginea romanului Arhanghelii, de Ion Agârbiceanu sau a poeziilor scrise de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, până la cursuri de prim ajutor şi de îngrijire corectă a danturii.
Un atelier ce s-a bucurat de o popularitate covârşitoare a fost cel de apărare şi supravieţuire în condiţii extreme. Părintele Teodor Tare, fost membru ASCOR şi fiu duhovnicesc al Părintelui Ciprian, a fost instructorul principal al atelierului care a captivat majoritatea tinerilor interesaţi de cum poţi învăţa să aprinzi focul fără chibrituri, cum reuşeşti să găseşti punctele cardinale fără busolă sau cum identifici locul potrivit pentru a construi un bordei în mijlocul pădurii, alungând anterior lupul sau ursul care ţi-ar fi putut pune în primejdie viaţa. Atelierul s-a dovedit a fi atrăgător nu doar pentru partea teoretică, ci, mai degrabă, pentru ilustrare practică a informaţiei expuse de Părintele Teodor, fost militar cu multe cunoştinţe în domeniu şi care anul acesta a fost alături de participanţii taberei de la Piatra Craiului.

Drumeţii, discuţii şi surprize din partea gazdei de la Piatra Craiului, Părintele Stareţ Antonie
            Toate au fost din belşug la Piatra Craiului, inclusiv şi drumeţiile prin împrejurimi. Prima ieşire de explorare a frumuseţii celor create de Mâna Atotţiitoare a Ziditorului nostru s-a desfăşurat la iniţiativa Părintelui Antonie, stareţul mănăstirii Piatra Craiului şi gazda de anul acesta a taberei ASCOR, care a fost trup şi suflet alături de organizatorii evenimentului, punând la dispoziţiei toate bunurile materiale şi duhovniceşti ale mănăstirii pentru buna derulare a activităţilor. Aşadar, încă din timpul primei drumeţii, cu mult interes şi entuziasm, Sfinţia Sa a fost alături de tinerii dornici să îşi petreacă timpul în sânul naturii, pe care i-a condus spre un loc pitoresc, aflat la o altitudine de aproape 900 de metri, de unde se deschidea o privelişte splendidă spre Masivul Vlădeasa. De-a lungul traseului, Părintele Antonie a oferit multe detalii despre localnicii din aceste împrejurimi, despre nevoinţele lor în timpul iernii şi despre bucuriile pe care le trăiesc monahii atunci când ajung aici. De asemenea, Părintele Antonie a povestit istoricul mănăstirii, relatând minunatele intervenţii şi ajutorul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul în toate lucrările desfăşurate pentru ridicarea aşezământului monahal în decursul celor zece ani. Tot atunci, au fost evocate frumoase amintiri despre vrednicul de pomenire, Mitropolitul Bartolomeu Anania, cel care i-a fost îndrumător sufletesc Părintelui Antonie timp de mai mulţi ani la mănăstirea Nicula şi de la care a primit ascultare să vină la Piatra Craiului pentru a ridica un nou locaş sfânt.
O a doua drumeţie a fost o adevărată încântare şi bucurie pentru toţi participanţii taberei. Părintele Antonie a gândit un traseu complex, oferindu-le tinerilor posibilitatea de a vizita Muzeul Memorial Octavian Goga din localitatea Ciucea, destinaţie care merită să fie descoperită şi explorată întrucât conţine o colecţie culturală valoroasa lăsată posterităţii de poetul naţional Octavian Goga şi care este organizată pe domenii precum artă plastică, artă decorativă, etnografie, fond de carte şi periodice, fond arhivistic şi arheologic. După delectarea cultural-istorică, paşii mărşăluitorilor s-au îndreptat spre Barajul Drăgan. Înainte de a ajunge la zăgaz, Părintele Antonie i-a călăuzit pe tineri spre un loc de o frumuseţe rară, situat deasupra barajului, de unde poate fi admirată panorama ce se deschide spre lacul de acumulare Drăgan. Impresii multe s-au adunat şi în timpul parcurgerii celor 424 de metri ai impunătorului baraj construit în 1987. La finalul drumeţiei, la un popas pe Valea Drăganului, tinerii au intonat o serie de cântece patriotice şi s-au bucurat de ziua petrecută în sânul naturii.
Pe tot parcursul taberei, Părintele Antonie a fost o inepuizabilă sursă de energie. Mai mult decât atât, Sfinţia Sa a făcut tot posibilul ca musafirii lui să fie îndestulaţi cu de toate. S-a îngrijit nu doar de aspectele organizatorice, foarte multiple, de altfel, ci şi de sufletul tinerilor care au poposit la mănăstirea ocrotită de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. În fiecare seară, Părintele Antonie, parcă dintr-un cufăr de mare valoare, scotea spre închinare nestemate duhovniceşti: părticele de moaşte şi icoane primite în dar de la mănăstirile din Rusia, Ucraina şi Basarabia, mir de la Sfântul Efrem cel Nou, mir de la Ierusalim şi de la mulţi alţi sfinţi, precum şi multe alte surprize pe care le-a pregătit cu drag.
În discuţiile cu tinerii, Părintele Antonie i-a îndemnat tot timpul să îşi asume rolul de misionari, să fie reprezentanţi ai Bisericii Vii în localităţile unde trăiesc, în oraşele unde învaţă, în comunităţile unde îşi petrec cel mai mult timpul. Potrivit Sfinţiei Sale, cei ce ştiu mai multe trebuie să facă mai multe, să transmită şi altora bucuria Ortodoxiei pe care au descoperit-o prin Sfintele Taine, prin Părinţii pe care i-au întâlnit pe cale şi prin toţi oamenii duhovniceşti care le-au fost şi poate le mai sunt modele demne de urmat.



 cu Pr. stareț(gazda) Antonie Flore


La apus de tabără, vreme a fost şi de mure, de foc de tabără şi de stat la umbra Troiţei…
În ultima zi, la apus de soare, tabăra s-a mutat într-o poiană doldora cu mure. Cu paşi grăbiţi, tinerii s-au îndreptat spre luminişul din pădure pentru a aduna fructele dulci. Îndeletnicire care i-a absorbit pe toţi. Parcă ar fi rămas acolo, într-un spaţiu parcă intenţionat ferit de alţi ochi, destinat celor care aveau să îşi petreacă ultimele ore în comuniune şi într-o ultimă împreună lucrare.
Mai pe înserate au urcat pe un vârf de deal şi au stat la focul de tabără, intonând, aşa cum le-a fost obiceiul, cântece tradiţionale şi patriotice.
La plecare au sfinţit Troiţa pe care au făcut-o în timpul taberei şi care a fost înălţată pentru a dăinui şi pentru a aminti despre buna petrecere a vremii în tabără ASCOR organizată la mănăstirea de la Piatra Craiului.     




fotografiile aparțin mai multor autori

Nota mea:
Este a paisprezecea oară(sper să nu greșesc) de cînd Ascor Cluj organizează în fiecare vară aceste minunate împreună petreceri sub semnul prieteniei și credinței. Promotorul acestui ,,obicei”  devenit tradiție  demn de adus aici și mereu aminte este  minunatul  misionar  Pr. David Hutson, reîntors de ceva ani în S.U.A., iar de 12 ani  în fiecare vară continuator Pr. Ciprian Negreanu. Întotdeauna a fost o tabără care s-a sprijinit pe eforturi și resurse proprii, pe mijloace oarecum mai smerite și modeste și fără prea multă mediatizare.  Anul acesta s-au aflat  la Piatra Craiului în jur de 180 de tineri pe toată perioada desfășurării taberei,  între 4-14 august (a.c.). Locul(M-rea Piatra Craiului) a fost ales de Î.P.S. Andrei Andreicuț   și se află la confluența a trei județe: Cluj Bihor și Sălaj. Mulțumiri tuturor pentru participare, vicepreședintei Oana Băilă pe umerii căreia au atârnat multe sarcini și griji, președintelui Bogdan Dincă,  dar mai ales Pr. Antonie Flore, gazda de anul acesta, care s-a întrecut pe sine și a mutat munții din loc numai ca toate să fie bine, de folos și bucurie tinerilor. Mulțumiri Tatianei Onilov, care, pe lângă atâtea alte multe  strădanii, a avut puterea  și disponibilitatea acestei consemnări. Grație tuturor!(C.N.)

joi, 22 august 2013

Gând de suflet la moartea regelui Florin Cioabă




Materialul de mai jos este scris de bunul nostru prieten   Crăciun Ioan Lăcătuș cercetător la ISPMN (Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale,
președintele Asociației creștin-ortodoxe a rromilor ,,Sf. Moise Harapul” cu sediul în  Cluj Napoca, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă a U.B.B. și  membru activ al  comunității bisericii studențești din Complexul Hasdeu.

 Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace pe regele Florin Cioabă! Condoleanțe  și mângâiere familiei precum și întregii minorități rrome! (C.N.)



Moartea regelui Florin Cioabă, înseamnă o uriaşă pierdere nu doar pentru spaţiul socio-politic românesc, pentru mişcarea rromilor din România, sau pentru comuitatea tradiţională a rromilor căldărari din care făcea parte.
Mai cu seamă pierderea semnificativă este pentru naţiunea rromilor din întreaga lume, pentru mişcarea internaţională a rromilor, acesta fiind o voce aparte nu prin titlul de rege, ci prin faptul că făcea parte din două organisme internaţionale de reprezentare a rromilor: Uniunea Internaţională a Rromilor (IRU) şi Forumul European al Rromi şi Călătorilor (ERTF). Din 8 aprilie 2013 a fost ales în cea mai înaltă funcţie într-o instituţie internaţională de reprezentare a rromilor, şi anume Preşedinte al Uniunii Internaţionale a Rromilor, instituţie în care din 1998 era prezent în bordul de conducere. În contextul european actual al problematicii rrome, lipsa vocii, a experienţei şi calităţilor sale vor fi greu de înlocuit în perioada următoare.

Pentru a-i cunoaşte mai bine activitatea  voi oferi cronologic cateva informaţii despre Florin Cioabă:
În anul 1990 alături de tatăl său şi avocatul rrom Bobu înfiinţează prima organizaţie politică a rromilor din România-Uniunea Generală a Rromilor.
În februarie 1990 înfiinţează primul ziar color al rromilor din ţară „Nevo Drom.”
În 1994 se converteşte la cultul penticostal.
În 1995 crează propria organizaţie: Centrul Creştin al Rromilor.
În 1996 este ales consilier judeţean la Sibiu.
În 1997 preia prerogativele de rege al rromilor; devine membru în IRU.
98 este ales în bordul de conducere IRU.
2000 – este ales la Praga prim-vicepreşedinte al IRU.
La alegerile din 2000 prin organizaţia Centrul Creştin al Rromilor înregistrează un succes: 100 de consilieri, 2 primari şi 1 viceprimar.
2004-  este investit cu un nou mandat de prim-vicepreşedinte al IRU.
        - finalizează seminarul Old Teach din SUA
        - seminarul Biblic Betania din Sibiu
2005 este ales la Strasbourg să facă parte din bordul de conducere al ERTF.


 El a luptat pentru „integrarea, emanciparea şi creştinizarea rromilor”, iar în ultimele luni din poziţia de preşedinte IRU pe plan internaţional a încercat să ducă viziunea personală: „incluziunea rromilor  în marea familie civilizaţională europeană prin intermediul încreştinării rromilor.” În această calitate a efectuat o vizită specială la Vatican, la sfârşitul lunii iunie 2013, considerată de analişti ca fiind „emblematică şi de mare importanţă pentru viitorul comunităţii rrome din întreaga lume.” Discursul d-lui Cioabă în faţa Papei Francisc şi a cardinalilor s-a axat tocmai pe prezentarea acestei viziuni social-creştine, care „are la bază creştinismul, credinţa în Dumnezeu şi Iisus Hristos precum şi credinţa în valorile familiei-valori fundamentale ale creştinismului.” Acesta a argumentat prin exemplul personal, în România reuşind să sprijine din `94 prin Centrul Creştin al Rromilor, înfiinţarea a „peste 300 de biserici ale rromilor în care se predică în rromani, în anul `90 existând doar una singură.”
Prin vocea Papei s-a promis un sprijin solid şi ferm pentru rromi şi IRU. De asemnea Florin Cioabă şi-a exprimat durerea şi îngrijorarea în cadrul acestei intâlniri la Vatican, dar şi într-un mesaj public în data de 2 august 2013, cu ocazia Comemorării Holocaustului Rromilor la Sibiu, exprimând faptul că „state ale Europei (Cehia, Polonia, Ungaria, Franţa, Germania, Slovacia, etc.) nu au învăţat lecţiile istoriei, în multe din aceste ţări revenid fantomele nazismului.”

Pe d-l Florin Cioabă l-am întâlnit personal de mai multe ori. În acest an de două ori, în vizite de serviciu la Sibiu: în aprilie la al VIII-lea Congres Internaţional al Rromilor, când a fost ales preşedinte al IRU, respectiv în luna mai la o conferinţă naţională organizată de organizaţia Indirom, deţinută de baiatului mai mare al regelui, Dorin Cioabă, întrunire la care au participat judecători romi tradiţionali, membri ai staborului de judecată tradiţional recunoscuţi la nivel naţional, avocaţi rromi şi alti specialişti romi din domeniul juridic, tineri rromi cu studii superioare care urmează să lucreze în sferă a medierii (juridice). La finalul acestei conferinţe am servit masa cu participanţii într-un cadru intim, cu familia Cioabă, în casa fiului Dorin, regele participând şi el. Ospitalitaea şi deschiderea familiei ar surpinde pe oricine. A fost un moment deosebit în care s-a vorbit deschis, în care personal m-am simţit liber şi „protejat” în discuţiile cu colegi rromi din Bucureşti (acum avocaţi în Baroul Bucureşti sau mediatori) participanţi, dar în mod special faţă de judecătorii tradiţionali, minunându-mă de inţelepciunea şi deschiderea lor. De asemenea în comunicare cu d-l Dorin, probabil succesorul în poziţia de rege, mi s-a aratat o deschidere foarte naturală, chiar făcându-mi legatura cu Împaratul Iulian, prezent la eveniment, care mă interesa în primul rând pentru a crea un minim contact, ştiind că acesta e ortodox.  
Pe regele Florin Cioabă, prima dată l-am întâlnit în 2008, în ajun de Rusalii, când am programat şi realizat cu dânsul un interviu biografic (din care voi reda o parte spre finalul acestui material), în cadrul proiectului de cercetare „Sistemul instituţional al minorităţilor etnice din România.” Eram în calitate de cercetător la ISPMN-Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, ceea ce mi-a înlesnit să descopăr „informaţii de primă mâna” despre instituţia regală a rromilor dar şi despre debutul mişcării rrome din anii `90.
Am fost foarte suprins înainte de a intra în incinta Casei Regale din Sibiu. De fapt, era o casă normală privită din exterior, arhitectura casei, chiar şi gardul şi poarta de la intrare, extrem de simple. Nimic din ce observam nu mi-ar fi spus că acolo locuieşte un rrom-tradiţional-sau regele rromilor, nimic nu epata, nu imi atragea atenţia. L-am sunat pe mobil din bulevard pentru mă ghida spre curte. La sfârşitul interviului (după o oră), m-a invitat la slujba religioasă la biserica penticostală pe care o păstorea, destinată în mare parte pentru rromii din subgrupul din care dânsul  făcea parte, rromii căldărari. (În timpul interviului am fost plăcut surpins de discreţia soţiei d-lui Florin Cioabă, modul în care dânsa a intervenit de două ori: o dată pentru a-i oferi telefonul pentru o conversaţie, iar a doua oară pentru a-l atenţiona că e timpul de mers la slujbă la biserica, de fiecare dată adresându-i-se în limba rromani). M-am simţit onorat de această invitaţie, nu doar pentru că m-a luat în maşina personală, în dreapta dânsului, până la biserica rromilor din Sibiu, ci mai cu seamă pentru că acolo am avut şansa realizării unei observaţii socio-antropologice. În mod special am fost marcat de utilizarea limbii rromani în cadrul rugăciunilor sau a cântecelor religioase. Însă totuşi, uimirea mea cea mai mare, a fost faţă de modul în care portul tradiţional, a fost păstrat de aceste femei rrome, de peste veacuri, inclusiv acoperirea capului (fără salbă la gât sau alte podoabe în cazul celor convertite), iar acesta se plia perfect unei cutume specifice cultului creştin penticostal. În faţă aveam o situaţie de contrast în raport cu percepţiile personale, sau alte realităţi existente în societatea românească post-modernă, secularizată, înclusiv în mediile neoprotestante românesti cu care eram familiarizat.

Florin Cioabă este caracterizat atât de rromi dar şi de intelectualii români care l-au cunoscut ca fiind un om de onoare, o fire prietenoasă, echilibrată, fără trufie, având calitatea de a nu face diferenţieri de statut în abordarea semenului.
S-a remarcat prin calităţile sale de lider politic-surpinzând în mod deosebit, echilibrat în intervenţiile şi declaraţiile publice-dar mai ales ca lider religios, poziţie din care are realizări notabile în comunităţile tradiţionale, prin infiintarea de biserici pentru rromi, fenomen puţin cunoscut de opinia publică, prin schimbările moral-creştine semnificative asupra rromilor, şi în mod particular, ca lider pentru rromii căldărari, cei care au avut cel mai mult de suferit în urma deportărilor în lagărele naziste ori în Transnistria.
Tot acestora li s-a confiscat aurul, fiind printre ultimele subgrupuri de rromi sedentarizate în România după anii `50, forţat în unele cazuri, făcându-se abstracţie de aspectele cutumiar-tradiţionale.
Tocmai pentru că familia Cioabă s-a implicat în susţinerea cauzei acestora încă din regimul comunist, inclusiv pentru recuperarea aurului confiscat de nazişti şi nu numai, Ion Cioabă (tatăl lui Florin, de la care a moştenit prerogativele de rege) s-a impus ca un simbol pentru rromi, fiind singurul lider rrom acceptat de Ceauşeşcu, cu care discuta problemele rromilor. Cu toate acestea în `86 atât Ion Cioabă cât şi Florin Cioabă au fost arestaţi pentru militarea pentru drepturile rromilor. Cel din urmă organizase chiar un prim protest stradal cu rromii pentru drepturile rromilor, pentru monedele ce le-au fost confiscate.

Decesul liderului rrom Florin Cioabă survine imediat după moartea sociologului Nicolae Gheorghe, un prieten şi apropiat al familiei Cioabă, cel care a activat la nivel diplomatic internaţional pentru rromi, având inclusiv 7 ani de activitate la OSCE în Varşovia. 
Se pare că „cei doi s-au înfrăţit şi prin moarte”, inima regelui cedând la vestea pierderii prietenului, şi totodată prin nereuşirea de a ajunge din Turcia la înmormântare în Bucureşti.
Încă din anii `80 cei doi făceu front comun cu (bătrânul) Ion Cioabă la obţinerea/recunoaşterea statutului de minoritate naţională pentru rromi, din partea statului român şi a regimului comunist.

Cele două personalităţi marcante în procesul de emamcipare internaţională a rromilor, au făcut parte dintre pionii care au pus bazele mişcării rromilor în România în anii `90. Până în august 2013, aceştia au activat complementar, neobosiţi, (ignorând chiar şi boala), cu realizări şi rezultate, care trebuie (re)cunoscute mai cu seamă printre tinerii rromi. Pentru toate acestea cei doi lideri rromi pot constitui modele, iar proiectele şi viziunea lor trebuie neapărat să fie continuate şi dezvoltate pe diversele structuri şi paliere social-instituţionale (locale, naţionale şi internaţionale).
„Florin Cioabă a fost un bastion al păstrării valorilor etnoculturale, dar şi al unei modernizări emergente, la fel cum Nicolae Gheorghe era adeptul unei responsabilizări civice şi cosmopolitismului, prin afirmarea drepturilor omului. Uniţi în viaţă şi în moarte, ei lasă moştenire această binaritate, prin care putem fi rromi, dar şi cetăţeni - cu demnitate.”
  (Vasile Ionescu, „Adevărul”  http://adevarul.ro)

Prin dispariţia celor două personalităţi vizionare, totuşi rămâne uimirea faţă de moştenirea lăsată de aceştia. Iar pierderea prin care trece comunitatea rromilor, societatea civilă rromă în special, prin pilda de munca a celor doi, Nicolae Gheorghe şi Florin Cioabă trebuie să ne dea şi mai mult curaj pentru noi cei rămaşi. Nădăjduiesc să se trezească mai multă responsabilizare printre rromi, dar şi unitate, pentru a-şi comunica mai bine valorile în societatea românescă, şi de a găsi soluţii practice la problemele existente în comunităţile de rromi atât de diversificate şi încă prea puţin cunoscute în realitate. Dincolo de problema rromilor vizibili prin migraţie, sărăcie sau cerşit există problema identitară, problema educaţiei (invocată des de regele Cioabă), nevoia dezvoltării unor structuri de reprezentare în mai multe instituţii şi în special în cele ecleziale, de ce nu şi în mediile ortodoxe, care să sporească darul şi ajutorul Bisericii printre aceşti semeni ai noştri. Personal, cel mai mult îmi doresc pentru poporul rromilor ca să aibă şansa împărtăşirii cu Hristos în Tainele Bisericii (Cununie, Botez, Spovedanie, etc.). În  acest an (7-8 aprilie)  participând la al VIII-lea Congres Mondial al IRU la Sibiu, cu participanţi rromi din Europa, şi nu numai, în prima parte la serviciul religios oficiat de regele şi pastorul Florin Cioabă, activitate inclusă în programul Congresului, la Biserica Rromilor căldărari, m-a impresionat foarte tare momentul de oficiere a Cinei Domnului aceasta fiind în rromani, gândindu-mă la bogaţia Euharistică Ortodoxă care s-ar putea oferi şi rromilor. E lucru îmbucurător totuşi că din 2008 a fost tradusă Sf Liturghie şi în limba rromani.

Este o provocare abordarea rromilor din punct de vedere al aspectului religiei în diverse locuri din lume. În Europa există rromi catolici, rromi musulmani în spaţiul balcanic dar şi în spaţiul românesc-dobrogean, se constată o expansiune de convertire la cultele neoprotestante după cum arată studiile de sociologia şi antropologia religiei. Rromii sunt o provocare şi pentru Bisericile Ortodoxe din Europa, şi este curios dacă se va reuşi devoltarea de programe catehetice, strategii pastoral-misionare care să formeze comunităţii rrome ortodoxe veridice alături de conaţionali, uzându-se de aspectul static dar mai ales de cel dinamic  al Tradiţiei, precum şi al inculturării Evangheliei din perspectiva ortodoxă, care să se plieze pe specificităţile culturale şi tradiţionale ale rromilor. 


În aceste zile când se discută despre cazul morţii regelui Cioabă, se fac exagerări mai ales  în mass-media, în unele cazuri e lipsa normelor deontologice minimale, operând pe baza stereotipurilor şi a lipsei de cunoaştere faţă de problematica rromă în general, precum şi a particularităţilor familiei Cioabă dată şi de apartenenţa religioasă.

În partea finală voi reda o parte din interviul pe care l-am realizat cu d-l Florin Cioabă, în care se face referire la statutului de rege:


Q: Consideraţi instituţia regală pe care dv-stră o conduceţi ca fiind vârful de lance care practic duce mai departe...
Fl.Cioabă: Eu zic că instituţia noatră regală, este în primul rând pentru, pentru rromii care, sigur care o acceptă, nu poţi să zici că pentru toţi, n-ar fi corect dacă aş zice aşa. Dar pentru rromii care o acceptă este un exemplu, este tradiţie, este păstrarea identităţii, este un simbol în care cred în cel care se luptă pentru dreptate, pentru emanciparea lor. Toate aceste lucruri, cred că Casa Regală simte ajutorul lor; toate aceste lucruri trebuie să rămână, pentru că aşa cum au crezut în tatăl meu, vreau ca şi  în mine să creadă mai departe, să fie. De fapt tocmai asta am şi făcut când tatăl meu a fost uns ca rege, de fapt s-a făcut, s-a vrut să fie un simbol, al etniei rromilor, în care rromii să creadă, în care rromii să fie alături de el, şi să ştie că el este omul care luptă pentru dreptate.
(Crăciun Ioan Lăcătuş, Interviu realizat în cadrul cercetării „Sistemul instituţional al minorităţilor etnice din România” pentru Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, 2008.)


 regele rromilor Florin Cioabă
imagine preluată de pe internet



Florin Cioabă : date personale biografice:
(extras din Anexa de ternen. Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, 2008.)

Anul nasterii: 17 noiembrie  1954
Locul nasterii: localitatea Târgu Cărbuneşti, lângă Târgu-Jiu
Locul unde a copilărit:Târgu Cărbuneşti şi Sibiu
Scolile absolvite: Scoala generală : Sibiu
                             Liceu : Liceul Industrial (a făcut parte din echipa de fotbal a liceului)
     Specializari de teologie:- Old  Teach  in SUA
                                            - Seminarul Biblic Betania din Sibiu
Locurile de muncă:  
- sef de echipa,  sectie de confectionat  arcuri, in Sibiu (în regimul comunist)
- Centrul Crestin  al Romilor, organizatie proprie
- Prim vice- presedinte al Uniunii Internaţionale a Rromilor 
- Consilier jutetean, Consiliul judetean Sibiu
- Preşedinte al Uniunii Internaţionale a Rromilor 

     Crăciun I. Lăcătus -cercetător la ISPMN
 (Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale)
și  președintele Asociației ,,Sf. Moise Harapul”