cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

icoană Corina Negreanu

..........

REGELE MIHAI I A FOST CHIPUL NEAMULUI NOSTRU ROMÂNESC ÎNTORS SPRE DUMNEZEU. ODATĂ CU MAJESTATEA SA S-A STINS LUMINA UNOR GENERAȚII ÎNTREGI MODELATE DE DEMNITATE, ONOARE, MODESTIE, NOBLEȚE FIREASCĂ ȘI CUVÂNTUL DE CUVÂNT. S-A STINS UN MARE ROMÂN CĂRUIA I-A FOST INTERZISĂ ROMÂNIA. CEL MAI TRIST REGE, ÎN AGONIA EXILULUI SĂU DE PESTE 60 ANI. SPER CA ÎNDURERATUL NOSTRU REGE MIHAI I SĂ NE IERTE ȘI SĂ NE VEGHEZE DE LÂNGĂ TRONUL STĂPÂNULUI RĂSTIGNIT DE OM. CONDOLEANȚE SINCERE FAMILIEI REGALE ÎNDURERATE.


vineri, 21 iunie 2013


,,şi lumea nu-i decât acest prilej,

singurul, de a nu muri”

Update:
Mărturia Pr. Ștefan Octavian Crișan:



Hristos S-a Înalțat!
Am ajuns ieri la Pr. Iustin, la înmormântare. De când sunt preot și spun vrute și nevrute în predicile de la înmormântare, am avut și am o senzație de impostură. Din mai multe motive: nu înțelegeam moartea, spuneam cuvinte sforăitoare, sfâșietoare, aveam o siguranță exagerată cu privire la destinul veșnic al adormitului, slujbe făcute în dorul lelii.
Ei bine, la cea a Pr. Iustin, totul a fost autentic. Și slujba în sine parcă vorbea despre dânsul. A fost o slujbă nu de înmormântare, ci de înceruire.


sursa foto:http://apologeticum.wordpress.com/

Când am văzut  imaginile și  filmările cu ce s-a întâmplat în aceste zile la M-rea Petru-Vodă, mi-a fost imposibil să nu mă cutremur și  lăcrimez. Mai ales când vezi marea de oameni vânzolită în jurul trupului Părintelui Iustin Pârvu, plângi. Nevoia lor  de mângâiere și recunoștință. 

Ce-a putut să încapă în sufletul Părintelui Iustin era parcă revărsat afară...

 Concluzia mea simplistă(iartă-mă, Părinte Iustin!...): atâta vei fi viu cât ai reușit în viața pământească să iubești necondiționat, în amănunt, la firul ierbii. Căci viu a rămas.
Înteleg că Părintele a lăcrimat pentru neamul acesta și dincolo de moarte, după marea trecere, cu lacrimi de mir. Duhul/iubirea sa a transgresat  materia trupului inert și  a dat semn că îi pasă de cei aflați  în Valea Plângerii. ,,Milă voiesc iar nu jertfă!"(Mt. 9, 13) Și milă și grijă a avut și are pentru toți,  prin mirul acesta.





Zid



de cel ce are

de tine

de cuvântul

de lumina

privirii

blânde sau

de hrana ta
mai multă lipsă
nu-ţi întoarce faţa
tu dăruind luminii te asemeni
zidind, din nou, prin duhul gurii tale
în oameni, suflete
ca alte ceruri




vrând miezul nopţii

să se spulbere

să-nceapă

căci mai cumplit decât

un cosmos negru

îţi va fi sufletul, acoperit de vină

şi-n locul unde lacrima se naşte
străin, acolo, tainic eşti, durerea
lui
te va urma ca umbra




fără să ştiu un zid cum te desparte

de tine însuţi

cel chemat

şi lumea nu-i decât acest prilej,

singurul, de a nu muri


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu