cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
foto/icoană Corina Negreanu-Sf. Luca al vremurilor noastre

vineri, 5 aprilie 2013

Am văzut ,,Poziția copilului”




Un film excepțional, care, chiar dacă face trimitere la  aceleași teme repetitiv explorate și exploatate de regizorii ,,Noului Val” despre bolile  societății  românești postdecembriste, reușește să le pună într-o altfel de lumină, așa cum se cade.În sfârșit am văzut un film românesc cu  consistență și miez bine articulat față de ,,După dealuri”-le lui C. Mungiu, la care, am avut senzația din capul filmului, că am asistat la demonstrația  meschină a unei concluzii pe post de ipoteză. 
Pentru mine, regizorul Călin Peter Netzer reușește să pună în evidență, paradoxal, ,,poziția copilului” care nu mai e, poziția unui  copil mort intr-un accident într-o lume coruptă și coruptibilă în care legea are un singur raționament: e făcută să fie încălcată.
Un film despre ,,dreptatea” de dincolo și peste lege a ,,high life”-urilor autohtone. Banchetele lor sunt adevărate toposuri unde se întrețes,  în mâl  grobian cu damf de ,,înaltă clasă”, pânzele legăturilor primejdioase. Dreptatea nu mai are nicio șansă în mâinile celor puternici ai zilei , dreptatea celui slab o calcă în picioare.
Da, este un film care, atunci când îl vizionezi,  dar mai ales după, te trece prin toate stările, de la duioșie, umor, revoltă, la scârbă, greață, neputință, fatalitate, nădejde(?!).Pare a fi o lume ce nu mai poate fi îndreptată, nici corectată,  o lume în care adevărul e acoperit prin  falsuri, jumătăți de adevăr și minciuni..., ca să se poată trăi. O lume în care totul se cumpără și se rezolvă cu telefoane, cunoștințe sus-puse, bani. Conștiința se rezolvă și ea, până și ea, se acoperă cu  ,,binele” pus în  ,,plic”.
Dezbaterea și abordarea psihanalitică a relației incestuoase  mamă -fiu prea puțin mă mai interesează. E clar că pentru asta, mama, cu a sa iubire patologică, e capabilă să plângă impresionabil și să  deruteze în cele din urmă sufletele  spectatorilor, să le smulgă, până și lor, mila.În lupta-i feroce pentru copilul ei, pe toate fronturile, în mod cameleonic, ultimul escaladat emoțional cu ,,dragostea” ei  este chiar spectatorul( vezi lacrimile scenei finale). Știe instinctiv cum să se poarte cu toți astfel încât să-și vadă scopul atins- copilul ei să fie ,,bine”, să fie al ei, cu orice preț. Chiar dacă el, copilul,  nu o mai poate demult  ,,suporta”, și ea știe că are nevoie de ea pentru că l-a determinat să nu se(mai) poată  descurcă fără ea.O dragoste derapată rău, cu față de ,,victimă”, de un cinism până la marginile marginilor, cu precădere atunci când cere, printre lacrimi, să fie înțeleasă  de către mama topită de durerea copilului ce urmează să și-l îngroape- ca tocmai aceasta, să nu-i   ,,distrugă” odrasla. Și ca să fie până la capăt dus  actul, mama, înăbușită de durere, mai e nevoită să suporte pe lângă enumerația ,,calităților”, ,,virtuților” și șanselor de viitor ale ucigașului copilului său, șantajul emoțional ce speculează sărăcia și neajunsurile familiei ei răvășită de necaz. Bunul simț, buna creștere și nevoia  fac, în cele din urmă, ca adevărata familie victimă să accepte banii premeditați și să-i fie  închisă gura ce striga dreptatea, nu răzbunarea.


Toată lumea a jucat excepțional,  Bebe Ivanov-martorul din film și adevăratul ucigaș- joacă un rol diabolic absolut revelant și relevant în personajul omului abil, fără scrupul și urmă de morală.(C.N.)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu