cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
foto/icoană Corina Negreanu-Sf. Luca al vremurilor noastre

vineri, 23 decembrie 2011

Pastorală la Nașterea Domnului 2011 - IPS Andrei Andreicuț



 † ANDREI
Din harul lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si
Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului,


Iubitului nostru cler, cinstitului cin monahal si
dreptmaritorilor crestini care se inchina Domnului Hristos Cel nascut in ieslea Betleemului: binecuvantare sfanta si urare de sarbatori fericite!
"Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a nascut?  Caci am vazut in Rasarit steaua Lui si am venit sa ne inchinam Lui” (Matei 2, 2)
Iubiti frati si surori,
Din strafund de dalbe datini, in preajma sarbatorii Craciunului, ne vin cele mai minunate cantari si colinde pentru care a-L slavi pe Mantuitorul care a binevoit "Sa se nasca, / si sa creasca, / Sa ne mantuiasca” (1). La slujba din ajunul Nasterii Domnului cantarea ne indeamna sa facem un firesc gest de recunostinta dimpreuna cu magii: "Pe magi I-ai indreptat spre inchinarea Ta; cu care impreuna Te slavim, Datatorule de viata, Slava tie!” (2).


inchinarea, ca adorare, este cinstirea cu credinta ce se aduce numai lui Dumnezeu Cel in Treime proslavit. Sfantul Ioan in Evanghelia sa pomeneste de inchinarea "in duh si adevar” (Ioan 4, 23), intelegand acea stare smerita de interiorizare totala in fata lui Dumnezeu.


In Dumnezeu Cel intrupat trebuie sa credem, sa nadajduim si spre El sa se indrepte toata dragostea noastra.


Iubiti credinciosi,
Atunci cand Domnul Hristos a despicat istoria omenirii in doua, nascandu-se in Betleemul Iudeii, magii de la Rasarit avea o singura dorinta: sa se inchine Lui. S-au pregatit indelung, au adunat daruri: aur, smirna si tamaie si au pornit la drum. Drum lung, greu, plin de primejdii si de renuntari.


Drumul li l-a aratat steaua Lui, steaua credintei, care i-a condus fara gres pana la Ierusalim. Acolo insa, in marea metropola, s-au incurcat. Steaua s-a ascuns, iar ei au fost fermecati de splendorile trecatoare ale acestei lumi. N-au renuntat insa la idee. Chiar daca steaua credintei s-a intunecat, au apelat la sfatul cunoscatorilor, inclusiv la regele Irod si la invatatii lui.


Demersul nu le-a fost fara folos, ci au primit raspunsul salvator la intrebarea capitala: "Unde este sa se nasca Hristos? ... in Betleemul Iudeii, ca asa este scris de proorocul: «si Tu Betleeme, pamantul lui Iuda, nu esti nicidecum cel mai mic intre capeteniile lui Iuda, caci din tine va iesi Conducatorul care va paste pe poporul Meu Israel»” (Matei 2, 4-6).


Afland raspunsul la intrebarea care-i framanta au pornit grabnic spre Betleem si steaua Lui, steaua credintei, s-a ivit din nou. Ea i-a condus pana la Pruncul Mantuitor si, cand au ajuns, "cazand la pamant s-au inchinat Lui” (Matei 2,11). Bucuria lor era de negrait pentru ca au realizat lucrul cel mai important pentru o faptura omeneasca: L-au gasit pe Dumnezeu si I s-au inchinat Lui.


Dreptmaritori crestini,
Postul Craciunului sau intreaga noastra viata, daca extindem intervalul, este o cautare a lui Hristos si un drum inspre Hristos. Steaua credintei ne conduce si ne ajuta sa depasim toate potrivniciile si toate neajunsurile. S-ar putea ca uneori, covarsiti fiind de aceasta lume secularizata si dominata de iubirea de placere si de avere, steaua sa se ascunda.


In asemenea imprejurari trebuie sa-i intrebam cu insistenta pe cei ce ne pot raspunde: unde-L putem gasi pe Fiul lui Dumnezeu Cel nascut in Betleemul Iudeii? Eu va voi raspunde simplu: in biserica si la Sfanta Liturghie.


Cand preotul pregateste bucata de prescura, pe masuta de la proscomidiarul din altar si o pune pe disc, zice: "si venind steaua a stat deasupra unde era Pruncul” (3).


In acest moment, proscomidiarul simbolizeaza pestera din Betleem, iar discul ieslea in care a fost culcat Domnul Hristos.


Mai tarziu insa, dupa ce la Liturghie preotul va invoca Duhul Sfant sa prefaca prescura si vinul in trupul si sangele lui Hristos, pe Sfanta Masa se afla insusi Pruncul Mantuitor, jertfit pentru a noastra mantuire. Noi, cei prezenti, ne inchinam Lui si ne rugam cu piosenie zicand: "tie, Stapane, Iubitorule de oameni, iti incredintam toata viata si nadejdea noastra si cerem si ne rugam si cu umilinta cadem inaintea Ta: invredniceste-ne sa ne impartasim cu cuget curat cu cerestile si infricosatoarele Tale Taine”(4).


Acesta este momentul culminant al sarbatorii Craciunului; dupa ce L-am gasit pe Pruncul dumnezeiesc si ne-am inchinat Lui, ne impartasim cu El.


Vasile Voiculescu are o poezie intitulata "Colind”, in care subliniaza lucrarea miraculoasa pe care o face Sfanta Taina a Cuminecaturii in fiinta noastra: "in coliba-ntunecata / Din carne si os lucrata, / A intrat Hristos deodata. / Nu faclie ce se stinge, / Nu icoana ce se frange, / Ci El insusi, trup si sange, / Preschimbat pentru faptura / intr-o scumpa picatura, / Dulcea Cuminecatura. / Coliba cum L-a primit / S-a facut cer stralucit / Pe bolta de margarit / Iar in ea soare si stele / Cu Arhangheli printre ele / in mijloc tron luminos / si pe el Domnul Hristos, / Care mult se bucura / Duhul Sfant s-alatura / si acolo ramanea / si acum si pururea.” (5)


Bineinteles, si pregatirea trebuie sa fie pe masura: "si noi, Doamne, ne-am sculat / Colibele-am maturat / Usi, ferestre, toate-s noi, / Doamne, intra si la noi” .


Din nefericire, pentru multa lume Craciunul ramane o sarbatoare folclorica, la care, in ambianta colindelor, se desfata cu sarmale si carnati, aniversand nasterea lui Hristos in absenta Lui.


Indiferentism religios se gaseste peste tot. Parintele stefan Anagnostopulos ne relateaza ca in Atena locuia domnul Costas. Intelectual pozitivist fiind, nu-l interesa viata religioasa. insa, de dragul traditiilor, de Craciun, s-a dus la rudele sale de la tara. N-avea de gand sa mearga la biserica. Totusi, dupa ce toate rudele sale s-au dus la Liturghie, mai mult din curiozitate, s-a dus si el. S-a asezat intr-un loc si privea atent la altar. si ce-a vazut? "Cand parintele a rostit «Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste apropiati-va...» si a inceput sa-i impartaseasca pe credinciosi, Domnul Costas deodata a sarit ca ars si nu-i venea sa-si creada ochilor ....! Parintele Gheorghe tinea in maini un Prunc, dezbracat pana la brau, invelit in partea de jos intr-o hlamida rosie ... Din pieptul Pruncului tasnea sange ... Crestinii primeau picaturile de sange si, in continuare, se stergeau cu acea hlamida rosie! Peste putin timp, lucrurile au devenit ca mai inainte ... Domnul Costas a strigat: «Cred Doamne ..., cred!»” (6).


Domnul Costas de Craciun a devenit un om credincios si s-a inchinat lui Hristos. L-a gasit in biserica, acolo unde-L poate gasi oricine.


Iubiti frati si surori,
Aflam din Evanghelia Craciunului ca magii dupa ce L-au aflat pe Domnul Hristos si I s-au inchinat "deschizand visteriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tamaie si smirna” (Matei 2,11). Ei si-au inceput drumul cu ravna, l-au continuat cu perseverenta si l-au terminat cu darnicie.


Darul, daca e mic sau mare, poarta un mesaj. El exprima dragostea si pretuirea pe care o ai fata de o fiinta draga. Este un gest de recunostinta. "Oamenii veacului, adica ai momentului, se simt bine - si legitimi - in postura de fiinte cunoscatoare. Credinciosul e cineva care vrea, in plus, sa fie o fiinta recunoscatoare” (7).


Precum magii, de-a lungul anilor, credinciosii I-au facut Mantuitorului daruri. Pe langa faptul ca I-au daruit inima, si-au adus si darul lor ctitorind biserici, asezaminte caritabile si institutii de educatie.


Nu putem trece cu vederea faptul ca anul acesta, de Sfantul Nicolae s-au implinit noua decenii de cand Eparhia noastra s-a reinfiintat, avandu-l in frunte pe vrednicul de pomenire episcop Nicolae Ivan. Acest om a lui Dumnezeu, ajutat de donatori marinimosi, a construit minunata noastra Catedrala si multe alte obiective de interes spiritual. Nici noi nu suntem lipsiti de posibilitatea de a fi darnici precum magi, fiecare dupa puterea noastra. Chiar daca trecem printr-aceasta perioada de saracie, Dumnezeu asteapta sa daruim, dupa cuvantul Parintelui Nicolae Steinhardt "nu din prisosul nostru, ci din neavutul nostru, din ceea ce ne lipseste”, caci "daruind vei dobandi”. Pe plan national este in plina desfasurare opera de construire a "Catedralei Mantuirii Neamului”, iar pe taram eparhial sunt o sumedenie de obiective pe care cu ajutorul lui Dumnezeu si a oamenilor buni le vom ridica.


E spre finalizare Centrul de ingrijiri Paliative "Sfantul Nectarie”, au demarat lucrarile la Campusul Teologic "Nicolae Ivan”, in primavara vom incepe Asezamantul misionar-social "Sfantul Apostol Andrei”, Manastirea "Sfanta Elisabeta”, si multe alte lucrari.


Toate acestea cer din partea noastra darnicia si jertfelnicia magilor. si ca si acelora darnicia ne va fi rasplatita. Iar darnicia si marinimia nu se refera doar la ctitorii, ci si la ajutorarea semenilor nostri aflati in dificultate, pe care slujindu-i il slujim pe Hristos.


Acum, in preajma clipelor de bucurie si de lumina, bunatatea sufleteasca, in mod normal, trebuie sa creasca. Nu in zadar zice colindul: "Acum te las, / Fii sanatos, / si vesel de Craciun. / Dar nu uita, cand esti voios, / Crestine sa fii bun!”

Inchinandu-ne in fata ieslei din Betleem, in care se afla Pruncul Mantuitor, va imbratisam pe toti cu drag, va binecuvantam si dorim ca sarbatorile Craciunului, Anului Nou si Bobotezei sa va fie fericite.
 † ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si
Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului

Note:
(1) Ioan Brie, 73 Colinde, Cluj-Napoca, 1980, p. 6.
(2) Mineiul pe Decembrie, Bucuresti, 2005, p. 430.
(3) Liturghier, Bucuresti, 1950, p. 90.
(4) Ibidem, p. 139.
(5) Vasile Voiculescu, Integrala operei poetice, Anastasia, Bucuresti, 1999, p. 576.
(6) stefan Anagnostopulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina, Bucuresti, 2005, p. 447.
(7) Andrei Plesu, Despre frumusetea uitata a vietii, Humanitas, Bucuresti, 2011, p. 84.








8 comentarii:

  1. Sărbători cu pace şi binecuvântare, cu cete de îngeri colindând la ferestrele sufletului, cu dalbe flori înflorinde de dragul Pruncuţului...

    RăspundețiȘtergere
  2. Mariana,
    Mulțumim de urare. Freamătul Crăciunul 2011 a rămas deja un ecou; alunecăm, alunecăm din ce în ce mai repede pe muchia timpului-limită...
    Chiar dacă m-am desprins de internet zilele acestea(mi-am dilatat timpul personal) m-am gândit cu drag și v-am făcut urări în ,,duh” la toți cei care ați poposit pe aici...
    Așa că, cu tristețea vinei că n-am avut puterea să răspund în scris de Crăciun, nici să urez, nu-mi mai rămâne decât să-ți doresc multă sănătate, tărie și putere de la Dumnezeu de a trece peste toate în An Nou care vine.Pe care l-aș dori mai bun decît acesta ce se stinge, pentru toată lumea și în speță pentru tot românul , dar, sincer, sunt pesimistă în privința lui. De fapt, realistă.
    La Mulți Ani întru Hristos!

    RăspundețiȘtergere
  3. Amin, Corina! Întru Hristos, întru biruinţa Lui!

    RăspundețiȘtergere
  4. Amin! Să dea Dumnezeu!
    Nu știu ce are programul meu de scris în limba română, îmi face autocorecturi neacordate și nearticulate pentru numele proprii.Îmi cer scuze.

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim 17,28 nepostat:
    Relieful ,,straniu” din icoana bizantină în general și din icoana Praznicului Nașterii Domnului în special, are o semnificație profundă și întemeiată teologic. Nimic nu e întîmplător sau la ,,plesneală” în iconografia bizantină. Poate în zilele ce urmează, atunci cînd voi avea timp, vă dau explicații mai amănunțite la nedumerirea dvs.

    RăspundețiȘtergere
  6. La Multi si Binecuvantati Ani Intru Hristos!
    Cu aleasa pretuire Rodica.

    RăspundețiȘtergere
  7. Doamna Rodica:
    Asemenea, să vă binecuvinteze Dumnezeu cu harul și cu darul Său, în toată vremea și în tot ceasul!
    La Mulți Ani întru Hristos!
    Vă îmbrățișez cu drag,
    C.N.

    RăspundețiȘtergere
  8. Anonimului:

    În icoana bizantină relieful arid, pietros-stâncos, fără verdeață, reprezintă trupul istoric al omenirii copleșită de păcat de la căderea(continuă) a omului. În Icoana Nașterii Domnului putem face mai lesne similitudine cu peisajul lăuntric al inimii; apare o grotă neagră, culmea, locul cel mai de jos, această grotă devine ,,Axis mundi” într-un munte de piatră steril - un topos într-o carne (pietrificată) pe care Dumnezeu îl alege să poată începe lucrarea Lui cu omul pentru mântuirea lui. Prin binevoirea Tatălui și ,,fiat-ul” omului(al Maicii lui Dumnezeu) iată, ,,piatra” prinde rod, astfel că în adâncul cel mai smerit al inimii, în întunericul grotei coboară și Se naște Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul lumii.Tablele de piatră devin table de carne pe care se înscrie Legea cea Nouă. Sub lumini de har simbolizate de blicurile albe, toate căutările, ostenelile și agoniile lumii devin trepte în scară spre Cer-simbolizat de aurul poleit din icoană. Astfel totul se transfigurează, toată durerea de veacuri din trupul omenirii acum primește un alt sens. Căci în icoană este reflectată încă de pe acum ,,revelația sfințeniei viitoare a lumii, a transformării ei viitoare, ca model al realizării ei, ca împărtășire de har și ca prezență în această lume a obiectelor sfinte care sfințesc”(Sf. Ioan Damaschinul).
    Reprezentarea iconografică a reliefului sugerează greutatea misiunii de a fi creștin în lume, care, omenește vorbind este imposibil de realizat, fără șansă de izbândă dacă nu intervine puterea și oblăduirea harului divin.Pentru ca aceasta să poată fi realizată, trebuie să ni-L asumăm pe Dumnezeu care se face om pentru îndumnezeirea noastră. După modelul curajos/asumativ al Maicii Domnului. Fără har nu putem face nimic trainic. Iar negrul/întunericul peșterii, al grotei inimii, înseamnă locul cel mai de jos, toată durerea și suferința, smerenia lui Dumnezeu și smerirea noastră adevărată în care Hristos își găsește sălaș și odihnă Să Se nască în noi. Fiecare Sfântă Împărtășanie poate fi o naștere a lui Hristos în noi după ce L-am coborît prin Taina Spovedaniei în întunericul nostru cel mai de jos.
    În grotă stă Fiul înfășat nu în pătuț ci într-un sicriaș, care încă de la naștere ne aduce aminte de ceea ce va urma, că Pruncul este sortit morții, jertfit ca noi să dobândim/avem viață veșnică.Maestrul Sorin Dumitrescu spune că în acest ,,copârșeu” stă tot secretul răsturnării răului. ,,Drumul este incomod, ți se propune crucea.” Maica Domnului e undeva în afara peșterii, cel mai corect este reprezentată întinsă și ostenită pe o pernă roșie, întoarsă cu spatele spre Fiul, sprijinită cu un braț sub cap, meditativă la lucrarea dumnezeiască. Uneori chiar privind direct și adânc spre omenire.Această ipostază nu este una de aparent abandon sau de impolitețe maternă ci este una profund teologică, de smerenie și luciditate desăvîrșită pentru marea miză a venirii acestui Prunc născut în lume și pentru lume. Maica Domnului nu e o mamă obișnuită care își strînge pruncul la piept, încântată și mândră de el.Născându-L pe Hristos ea devine Maica omenirii și se întoarce cu atenție și mare dragoste spre ea.

    RăspundețiȘtergere