cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

icoană Corina Negreanu

icoană Corina Negreanu

..........

HORIA BERNEA

marți, 18 octombrie 2011

Adelina Busuiocescu-Călin



Miercurea Ciuc

,,Cum, oare ne pierdusem credinţa?

Şi totuşi, cum oare am putut rezista atâtor cruzimi, atâtor lipsuri, atâtor ani, pentru unii mai puţini, pentru alţii mai mulţi, gândul meu îi cuprinde pe toţi care au urcat Drumul Golgotei, fără acel singur sprijin care ne mai rămăsese, credinţa? Ea ne-a fost toiagul sfinţit în urcuşul şi trecerea prin cele mai spinoase încercări, scriind cu vieţile, cu sângele, cu suferinţele, cu urmele lăsate, cel mai întunecat hrisov al istoriei noastre în care se aude permanent ţipătul cucuvelei.”

(,,Vai, celui întemniţat",Ed. Constant, Sibiu, 1999, p. 105)


,,Noi, cei scăpaţi din beznă, noi nu vrem răzbunare,

Pedeapsa cuvenită, pământu-ntreg n-o are.

De-aceea, Doamne, acum cu suflete zdrobite,

Stăm în genunchi la Tine cu rugi neţărmurite.

Pentru-o clipă, Doamne, din oameni fă-ne zei

Ca să-i putem ierta şi să uităm de ei. (de autoare??)”

(p.221)

Ion Brătescu-Voineşti termina nemuritoarea sa nuvelă „Niculăiţă minciună” astfel: „Iar lumea de două mii de ani tot s-a îndreptat. Că azi oamenii, dacă nu eşti la fel cu dânşii, nu te mai răstignesc ei cu cruzime, ci (…), te aduc fără multă răutate, ba poate chiar cu compătimire, să te răstigneşti singur… Şi tot e o îndreptare…”.(p.225)


Despre puterea credinţei, a rugăciunii:

[la Arad, Colonia de muncă]

,,Îţi trebuie mult curaj, multă stăpânire de sine, deoarece stările tale, slăbiciunile tale, frica fără margini, viaţa ta de după gratii scursă într-o celulă care-ţi pare un mormânt, neliniştile tale, coşmarurile înfricoşătoare te-ar putea îndemna fie la sinucidere, fie la fapte care te-ar apăsa fără milă toată viaţa, care viaţă ar fi tot o moarte. Pentru lupta pe care o duci tu cu tine ca să rămâi un om, nu mai mult, să nu cazi în ispitele promise, să te împaci cu destinul tău, să te împaci cu suferinţa ta oricare ar fi ea, ca să nu cauzezi nimănui nici cel mai mic rău, îţi trebuie să ai credinţă puternică în Dumnezeu şi o dragoste neţărmurită pentru El. în clipa în care spui cu sinceritate, cu convingere: Doamne, dacă e nevoie şi de sângele meu pentru înfăptuirile Tale necunoscute, să curgă şi el, din clipa aceea scapi de frică fiindcă ştii că Domnul nostru Iisus Hristos e lângă tine, pe Drumul Golgotei şi te lasă să-I atingi rana.”(p.122-123)


[la Gai, Colonia de muncă]

,,Numai ea, numai credinţa ţi-era reazemul suprem. Iisus venea lângă tine, te lăsa să-i pui mâna pe rană şi-I spuneai: Doamne, nevrednică sunt de mila Ta, Tu ai suferit mai mult şi ai suferit ca om. Şi El te lua de mâna îngheţată şi te ducea mai departe, prin spaţii necunoscute şi în timpul fără măsură.”(p.133-134)

[la Gai, Colonia de muncă]

,,E bine ca lumea să nu uite chinurile prin care au trecut sute de mii şi milioane de oameni, care nu s-au putut adapta la viclenia vulpii, ca să poată să se descurce într-un fel, ci mergând pe Drumul Golgotei u răbdat, au suferit, au murit, au ieşit schilozi dar şi-au rămas credincioşi lor înşişi. Eu cred că dacă un neam întreg ar fi trăit numai o zi în celulele Securităţii n-ar mai fi nici un ins care să se arate plictisit şi sătul de memoriile celor care au suferit în lanţuri şi nici sătul de „Memorialul durerii”.

,,A fost sau n-a fost tirania răului asemeni unui fenomen apocaliptic care a lovit atâtea popoare? Şi dacă a fost, e dureros şi trist să vezi că mai există oameni care să nu înţeleagă la ce tragedii a dus această bestială dezlănţuire a urii şi necredinţei, în care timp, aproape o jumătate de secol, s-a suferit şi s-a suferit cumplit pentru dăinuirea credinţei şi a neamului.

Cei care şi-au pierdut uşor echilibrul psihic, cei care au avut prea multe îndoieli cei care n-au avut încredere, răbdare, dar având toate acestea, dacă n-au avut credinţă şi accentuez acest lucru, s-au clătinat, au căzut, au dispărut. Cei cari însă şi-au pus nădejdea în Crucea Mântuitorului nostru Iisus Hristos au ştiut că El S-a răstignit şi pentru noi şi au suportat ani şi zeci de ani chinuri inumane.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţi Cerurilor.

Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vă vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. (Matei 5,10-11)”(p.170-171)

[eliberată de la Oradea, Colonia de muncă]

,,Cu mare zbucium, cu mult chin fizic şi sufletesc, soţul meu [Ştefan Călin] a mai trăit patru ani şi jumătate [după eliberarea ei]. voia să mai trăiască, mă avea alături de el, i-aş fi dat din viaţa mea, din anii mei dacă s-ar fi putut numai să-l am lângă mine. Rănile trecutului nu se vindecaseră încă şi vine sfârşitul lui care mă lăsa singură şi fără apărare într-o lumea nepăsătoare, care nu putea sau nu voia să realizeze destinul tragic al neamului nostru şi nici suferinţele a milioane de oameni care trecuseră prin iadul comunist.”(p.185)

,,Vai celui întemniţat, care nu avea credinţă sau care-şi pierdea credinţa. Ce n-aş fi dat în întunericul şi liniştea ce mă înconjurau să văd licărirea unei candele. Ce n-aş fi dat acolo pentru un cuvânt salvator, pentru o mână care să te-ajute să treci puntea primejdiilor. Treceau anotimpuri după anotimpuri prin sufletul meu fără legătură cu datele calendaristice.

Vai celui întemniţat care se-ntreabă care este hotarul bunătăţii, hotarul iertării, hotarul încrederii, al culpabilităţii, al nevinovăţiei, al adevărului, al minciunii, al răutăţii, când toate se amestecă în aluatul ce se cheamă om.

Vai celui întemniţat al cărui suflet e mereu torturat de cutremurul nedreptăţii şi de setea de libertate.”(p.224)

Selecție texte- Fabian Seiche






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu