luni, 29 august 2011

"Femeia să se teamă de bărbat" - Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel (Efes. 5, 33)



Care dintre noi nu are dileme legate de această afirmație a Sfîntului Apostol Pavel?
Ce înseamnă această ,,temere” imperativă pe care femeia trebuie să și-o manifeste față de bărbat? Explicațiile legate de frica femeii față de forța fizică și temperamentală a bărbatului, de supunerea ei ca ființă mai slabă și ,,coastă” luată din Adam, pentru mine nu sunt satisfăcătoare. Acestea au și dat apă la moară minților obtuze și complexate ale unor bărbați(nu puțini) cît și feministelor.
Irodiada este firea stricată ultrarafinată a Evei ispitite de șarpe în Rai. Șarpele îi trezește la viață Evei simțul manipulării lui Adam odată cu dorința ei de a deveni precum Dumnezeu. Adică să aibă putere și toate la voia ei. În toate femeile există o potențială Irodiadă. Nu de rare ori mascată în victimă și ființă îndurătoare. Dar în spatele măștii de victimă care îți inspiră milă sau inofensivitate umană, poate sta o inimă complexată, invidioasă, meschină, posesivă, dominatoare și distrugătoare, capabilă să speculeze toate slăbiciunile firii. Devine expertă în inducerea unei stări de rău confuz cu sursă clară în cu totul altă parte. Ea va dori întotdeauna binele dar la suprafață.Cu toate intențiile bune și înțelepte ,,la vedere”, țese și urzește un întreg scenariu de culise prin care manipulează puterea și slăbiciunea bărbatului. O bolnavă plăcere de a le crea altora nefericirea și dependența de ea. Irodiada poate fi chiar și pasager, soacra, nora, amanta, politiciana, șefa, prietena, ucenica duhovnicului, preoteasa, soția, mama etc. Va face absolut tot ce-i posibil ca lumea să fie după placul ei- poate la început din inconștiență, mai apoi se va folosi de toate mijloacele colaterale sau aparent fără legătură cu ea pentru a-și duce la capăt planul aidoma Irodiadei. Aceasta pune la bătaie tot,fără scrupule, se va folosi pînă și de frăgezimea vîrstei, farmecul feminin, frumusețea și virginitatea propriei fiice, de orice context favorizant planurilor ei egocentrice, pentru a suci mintea lui Irod. Irod, devine și el o unealtă în mîinile ei, ca toți ceilalți. De aceea cîntările bisericești o vizează mai mult pe Irodiada. Irod ,,parcă” ar mai pleca urechea la cuvintele Proorocului Ioan Înaintemergătorul, dar ea, intuiește că ar putea pierde astfel totul și urzește planul diabolic, folosindu-se parșiv de cuvîntul-promisiune dat de Irod, smuls înaintea tuturor celor de față. Iar Irod, Irod... cedează presiunii femeii, își salvează ,,onoarea” săvîrșind crima, răul. Devine ucigaș, dar cine stă în spatele crimei? Așa cum Smerdeakov sfătuit și ,,prelucrat” de Ivan Karamazov făptuiește uciderea. Cine e mai vinovat?
Aici poate fi vorba de orice, de exemplu, în spatele figurii umile și evlavioase a ucenicei poate sta dorința ei de putere de influență și posesie asupra părintelui duhovnic în fața altora ca ea, prin acel ,,meu” clamat obsesiv și prin exteriorizarea excesivă a religiozității ei. A soției geloase care își protejează chipurile soțul. Soacra va scoate în evidență toate defectele nurorii prin provocări indirecte și va toca mintea fiului sau a socrului cu acel ,,iarăși” ,,vezi” ,,uite ce mi-a făcut” etc. etc...pînă va obține imaginea ei de ființă cuminte, gospodină perfectă față de jună.
Femeia ,,să se teamă” de dezastrul care poate veni prin ea, să nu fie meschină, vicleană și parșivă, bîrfitoare, uzînd demonic de puterea ei de influență asupra minții bărbatului pentru a-și satisface ne-bunește vidul existențial al patimilor, complexelor, frustrărilor ei, micimii, surogatelor spirituale, care nefericesc lumea și toată istoria ei de milenii.

6 comentarii:

  1. M-am gandit cateva ore,cu toata sinceritatea,la acest cuvant si... nu-l primesc.Chiar asa, nu sunt.

    RăspundețiȘtergere
  2. E bine ca v-ati gandit, cu toată sinceritatea. Mă bucur!

    RăspundețiȘtergere
  3. Extraordinara analiza psihologica si duhovniceasca pe care ati realizat-o aici! Totusi, mi se pare ca mai mult ati explicat de ce sa se teama femeia de ea insasi, de ``Irodiada din ea``, si mai putin de ce sa se teama femeia de barbat. Teama de barbat ar salva-o de Irodiada din ea? Sau tocmai ``teama de barbat`` face ca scopul de a-l manipula sa fie atins prin toate aceste mijloace ascunse, viclene? Exista o teama de barbat buna si una rea in cazul femeii? Sau teama aceasta ceruta de Apostol e doar o ``contaminare`` a invataturii sale de conceptiile din acea vreme?
    In alta ordine de idei, teama e o ``stare de neliniște și de tulburare provocată de un pericol care te amenință`` (DEX). Ca sa-ti fie teama cu adevarat de cineva trebuie sa-l percepi ca fiind o amenintare. Or, daca barbatul te iubeste, cum cere Apostolul, cum il poti percepe ca fiind o amenintare, deci cum sa te temi de el? Te poti teme pentru el, te poti teme de ce-i poti face, te poti teme sa nu-l pierzi, sa nu-l superi, il poti respecta, cinsti, dar nu te poti teme de el. Si nici nu-ti poti induce singura teama.
    Eu nu am un raspuns deloc clar la aceste intrebari. Cand aveti timp poate reveniti asupra temei. Cred ca ati putea clarifica multe nedumeriri starnite de spusele Sfantului Pavel.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dumitru:
    și iartă că pe scurt răspund, poate voi mai dezvolta răspunsul cînd voi putea:
    Este o față a complexității problemei, un aspect pe care am vrut să-l ating aici căci am precizat că de teama de forța fizică a bărbatului s-a vorbit mult și este și aceasta o față a realității.
    Mai degrabă ,,teama” femeii în termeni duhovnicești este o stare de trezvie a inimii acesteia, a evitării a ceea ce poate ,,desăvîrși” ca rău în lume la scară mică sau mare prin ea, folosindu-se viclean de calitățile și virtuțile masculine. Mai precis, prin bărbat ea ,,împlinește” ceea ce slăbăciunea firii ei nu o ajută și nu o susține. Aici poate fi vorba de forța fizică și intelectuală a bărbatului, de statusul și de rolul lui social, de puterea lui,de autoritatea lui, averea, toate însă ,,slabe”, tributare frumuseții și atuurilor feminine,intuiției sau santajului meschin și nu lui Hristos și Împărăției pentru care am fost chemați.
    Dacă vrei, prin bărbat se desăvîrșește ceea ce diavolul șoptește la urechea femeii. Femeia să nu asculte șoapta diabolică.
    Iertare dacă nu reușesc să dau o formă lesnicioasă, comprehensibilă ideii de temere.

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna seara, Corina.
    Am citit ieri articolul din 29 august de pe blogul tau si mi s-a parut ca e de mare folos.Am incercat sa postez un comentariu pe blog, dar nu am reusit - probabil e din cauza browserului de pe calculatorul meu. Iata comentariul ce as fi vrut sa-l adaug ieri si care tin sa ti-l transmit (macar pe e-mail) ca multumire pentru curajul si adancimea analizei facute:

    «Un text foarte profund. Mi-a limpezit un cuvânt despre femei al Sfântului Ambrozie de la Optina, citit în urmă cu multă vreme - şi care mă nedumerise într-o oarecare măsură. Mulţumesc mult. Nici bărbaţii nu sunt mai breji, căci după căderea protopărinţilor întreaga fire omenească e roabă părerii de sine şi prin aceasta morţii. Şi oare cine merge cu drag să fie răstignit?»
    Asta seara am recitit textul tau si din nou m-a odihnit realismul si obiectivitatea cu care a fost scris. Am incercat iarasi sa postez comentariul ce urmeaza, dar nu am reusit. Ti-l transmit aici:

    «Parintele Sofronie Saharov spunea: „E mai usor sa inviezi un mort decat sa impaci doua femei care se pizmuiesc”. Cred ca acest articol desluşeşte cat se poate de bine acest cuvant al Parintelui Sofronie. Multumim».
    Calin Nemes

    RăspundețiȘtergere
  6. Lui Călin Nemeș:
    Am căutat azi la Părintele Porfirie cel văzător cu duhul cîteva ziceri în sensul celei la care faci referire și redau aici una dintre ele care reflectă un sfat duhovnicesc particular aparent lipsit de umanitate,dureros,rece, dat unei femei rămase văduve:
    ,,Acum trebuie să te desparți de soacra ta, fiindcă are și alți copii.Să o lași să trăiască cu unul dintre copiii săi. Fiindcă, dacă ați mai locui împreună, văd că, din pricina amărăciunii, îi va întoarce pe copiii tăi împotriva ta.Așadar va păcătui și ea și va primejdui duhovnicește și sufletul tău și al copiilor tăi, iar în cele din urmă vei fi nevoită să o alungi și să vă certați. Pe cînd acum, dacă pleacă cu binele, vă veți necăji mai puțin amîndouă.Să o ajuți de departe, pe cît îți stă în putință și material și, mai ales, prin rugăciune. Noi, preoții, avem misiunea să-i aducem pe oameni aproape unul de altul; cînd însă astfel apare o pagubă duhovnicească, despărțirea este răul cel mai mic”.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.