cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
La Nea Makri/ foto Ilinca Negreanu

vineri, 17 iunie 2011

Radu


Undeva în aglomerația urbană, în zgomotul și agitația vieții citadine, după o poartă atît de oarecare, se deschide o oază mică în care viața palpită dar sub un alt ritm și o altă percepție.
Lui Radu îi place să lucreze în grădină atît de mult încît vara preferă să doarmă într-o anexă de depozitat unelte și în același timp pe post de bucătărioară de vară, aflată undeva în spatele curții, lîngă o îngrăditură cu niscaiva găini. Radu iubește mult găinile și are două pisici. Îmi dă detalii și amănunte despre culoarea lor diferită. De fapt, doarme acolo și pentru ca să să nu-i stînjenească pe cei din casă. Dar trece repede peste această explicație.
Doar cu neamul cîinilor are probleme și se declară supărat pe el.
În curtea casei lui sunt trei cireși, flori de toate tipurile pe marginea unei potecuțe ce o străbate de la un capăt la altul. Lăcrămioarele, irișii, bujorii dau semnele trecutei înfloriri și ar cam trebui curățați. Ar cam trebui, căci altfel curtea se sălbăticește. Trandafirul agățător roșu la culoare este pe moment în plină glorie. Un singur crin de grădină își împrăștie mireasma suavă lîngă un fel de pepinieră în care au fost semănate cărciumărese, papucul doamnei și alte flori. Le văd și îi cer să-mi dea și mie cîteva. Cum să nu, îmi zice, dar să le udăm mai întîi, altfel li se rupe rădăcina. E încă soare puternic afară, mă lasă să le ud, cu toate că el știe că florile riscă să se ,,opărească” pentru ora la care facem ,,operațiunea”. Bucuria lui de a-mi dărui florile trece însă peste asemenea detalii. Are credință.
Lui Radu îi place mult să plivească ceapa, straturile cu legume sădite de el. Degetele lui disting imediat buruienile. Pune țăruși, sprijină plante. Uneori noaptea cosește iarba. ,,E mai răcoare și bine!” De fapt, e la fel ca ziua. Mai tot timpul mîinile lui sunt crăpate de muncă. De multe ori îi sunt zgîriate. Repară spărturile din gard, mai ales acolo unde găinile șirete își fac loc să evadeze în grădinile vecine. Își cunoaște deja cu vîrfurile degetelor toate colțurile curții.
Mă uit la stratul cu ardei și văd că au frunzele perforate și roase. Îi spun ca ar trebui stropite. ,,Imediat!” gîndesc eu, altfel orice amînare are efecte iremediabile.Dar nu-i spun nimic din ce gîndesc.El, nu e necăjit.

În bucătărioara de vară ne arată, ușor mîndru, 52 de borcane de compot de cireșe pe care le-a pus la conservat cu mînuțele lui căci ,,iarna e lungă”. Face și mîncare, supe, ciorbe, pîine în bundiță de ou. Uneori are musafiri la masă pe copiii de la școala de nevăzători.
Radu are voce domoală, limpede și cuvintele lui sunt bine tocmite. Nu vorbește de rău pe nimeni deși îl provoc să-mi povestească despre necazurile lui. Nici măcar despre cel care iarna, cînd pe pipăite și-a spart lemne de foc și și le-a adunat în stivă, i le-a furat gata sparte. De fratele lui care îi face multe șicane.
A încercat la mănăstire. A încercat, dar acolo e nevoie de oameni sănătoși.E frumoasă viața îngerească însă, cine să-l primească cu problema lui? I s-a subtilizat asta. Nici nu îndrăznește să se gîndească la bucuria unui suflet pereche, pe care, recunoaște, ar fi foarte fericit să îl găsească într-o zi. Dar nu vrea să forțeze voia lui Dumnezeu.
Pe Radu l-am observat de mai mult timp în biserică. Călca foarte finuț și atent, cu sfială. Ocupa un loc și nu se mai mișca în dreapta șau în stînga, fără stare. La început îi trebuia mult pînă să străbată orașul ca să vină singur la biserică( aproape 2 ore) și se ostenea greu. Acum îi trebuiesc vreo 35 de minute. Cunoaște drumul cu ochii larg închiși.
Despre Radu pot spune multe. Aparent extrem de banale. Pentru el sunt adevărate neștiute victorii personale.
Radu nu vede și nu a văzut niciodată. Doar distinge lumina de întuneric, uneori totuși, ca un dar de la înger, întrezărește pete de culoare. La naștere, dintr-o manevră și un tratament greșit a rămas fără posibilitatea de a mai vedea. Acum are 32 de ani. Este absolvent de Asistență Socială.

De fapt, Radu vede. Altfel. Dinlăuntrul lucrurilor. Lîngă el mă simt brutală, zgomotoasă și foarte superficială.

Închideți ochii și faceți un exercițiu...








Grădina muncită de Radu


găinușelele lui Radu




Radu


la plecare după ce ne-a dat cireșe




PS. Radu ne-a invitat la el la cireșe. Ne-am dat întîlnire într-un parc de unde urma să ne ghideze spre locuința lui. Îl așteptam în mașină. L-am sunat. În timp ce încercam să-l apelăm, vedeam departe un om fugind aproape zig-zag printre mașinile grăbite și determinate să frîneze brusc încît mi-au înghețat genunchii cînd vedeam cît de la limita pericolelor și-a imprudenței totale se afla acel om. Ca să mă dumiresc că era Radu al nostru... N-am știut ce să fac ca să ies mai repede și să îl opresc. L-am dojenit. Mai tîrziu mi-a spus că nu obișnuia să meargă în felul acela extrem de riscant, pe care mi l-am imaginat ca unul ,,curent” pentru situația lui, doar că atît de bucuros era că venim încît nu voia să ne facă să-l așteptăm și a preferat să vină mai ,,repede”. Mi-am adus aminte văzîndu-l de Bartimeu, orbul din Ierihon (din Ev. de la Marcu Cap. 10). Fuga lui printre mașini era ca un strigăt al sufletului și frica mea semăna cu mulțimile care încercau să-l mustre și să-l facă să tacă atunci cînd, Hristos trecînd pe cale, el țipa tot mai tare nebăgînd în seamă pentru ce îl certa mulțimea: ,,Iisuse Fiul lui David, miluiește-mă”. Ca să ajungă mai repede la Hristos, Bartimeu își lepădase pînă cămașa lungă ce-i încurca picioarele, în graba lui spre Mîntuitor.







9 comentarii:

  1. Ce fina dojana din partea Lui Dumnezeu pentru noi toti, ca un fiu al Sau cu o asemenea Cruce "pusa pe ochi" sa se preocupe chiar si de culorile vii ale florilor!... Fara cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragă Florin,

    mai întîi te salut cu drag. Și-ți mulțumesc pentru acest mesaj.Iată ce înseamnă sensibilitatea și empatia unui actor dar și reflecția creștină...

    RăspundețiȘtergere
  3. N-a plouat demult în curtea aceasta, vara îşi străbate cărările ei lăsate de Dumnezeu întreruptă din când în când de un vânt friguros cu miros de toamnă, din care lipsesc nucile şi strugurii. Dar grădina aceasta n-a suferit prea tare de setecăci am adăpat-o câte puţin. Nu apa însă a ţinut-o trează, ci trecerea dumneavoastră pe aici. Harul cel minunat al lui Dumnezeu pe care l-a dat preoţilor, sufletul cel energic şi atent şi mireasma copilăriei sunt hrana din care s-au întreţinut şi pentru care s-au veselit până şi pietrele cele nesimţitoare dinaintea gardului. Am aşteptat ieri toată ziua cu frică frontul cel rece şi puternic şi a venit aseară. L-am aşteptat în grădină, în mijloc, căscând ochiul mare la fulgerele răspândite pe cer. Bubuiau scurt ca tunurile în oraş, iar vântul era încă viclean, părea mângâietor. Am stat aşa până ce am auzit un vuiet mare venind de departe, ca un ropot de piatră pe acoperişuri. Am fugit la foc, la sobiţa mea, unde fierbea mâncarea. Primea acum aşteptata apă din cer, dar cu lovituri de piatră.
    Aţi fost aici şi m-aţi bucurat, la câteva zile după aceea, a plecat şi copilul care a împărţit cu mine toate, gerul iernii şi murmurul focului, foame şi desfătări de bunătăţi, capriciile primăverii, postul cel mare, bucuria cireşelor şi arşiţa primelor zile de vară. A plecat şi am rămas aici doar eu, părându-mi-se că păzesc un pustiu, pentru care nici mâna nu are rost să o ridic. A amorţit şi soba, uitând de foc şi vasele au încremenit goale, ele în care se legănau mâncăruri dulci şi atrăgătoare. nu mai vroiam nici să mănânc de întristare, dar ca să trec mai departe, pipăiam bucuria că aţi fost aici, ca pe o comoară ce o ţin la piept şi o scot în taină să-mi lumineze zilele, care să vi le dea Dumnezeu cât mai luminoase şi cu suflet neîngrijorat, precum copilaşul, să străbatem calea acestei vieţi şi cerurile, ajungând iarăşi acasă!

    RăspundețiȘtergere
  4. Frate Radu,
    m-ai surprins din nou. De data aceasta prin rîndurile scrise de tine aici.Nu mă așteptam.
    Iar eu,am scris atît de puțin. Despre icoanele din camera ta, n-am mai îndrăznit.Am rămas afară...în grădină...
    Acum, ce să mai spun? Decît ce-mi vin pe moment în minte, niște versuri din Turcea:


    ,,sînt țări, dar mai ales locuri
    așezări la marginea apelor
    un om
    gata să intre
    și-n casă
    icoana
    sau numai un gest
    o mirare

    numai descrierea
    întregii lumi
    ar putea fi
    începutul


    martor splendorii
    vad, în adîncul tău
    simți, sub oglinda
    oricărui lucru, de neatins

    dar cine poate a-ngropa lumina
    ce-nconjoră cu apele-i un cer
    ca pe un nufăr care își deschide
    mulțimea lui de pleaope înăuntru

    fără vreme, deodată, ușor, numai suflet și dor
    urma ca un înger prin aer, Cuvîntul
    înafară? înăuntru?
    parcă apele mării-ncetară, parcă totul
    era peste fire
    numai ei
    și-ntre ei pace și taină, iubire
    nepătrunsă, desăvîrșită
    iubire”



    Ps. A trecut și pe-aici furtuna și a lăsat urme...

    RăspundețiȘtergere
  5. E cerul strâmb, înghesuit la asfinţit de vânturi reci şi-mi pare că mă ştiu ascunde, dar m-aţi citit ca pe o carte, fără ca eu s-o fi deschis, căci Duhul nu se împiedică de o copertă tare şi vede înăuntru. Şi acum ce veţi zice? Mă întorc cu ani în urmă căţărat în coroana pomului la margine şi stând la pândă destul de sus ca să fiu văzut dar neatins, ca numai cel ce vrea să se joace cu mine să urce trunchiul. Acum nu mai e de joacă, am ani mulţi în spate şi iubesc copiii şi natura şi vreau să-i cresc împreună sub cer. Multe v-aş mai scrie, dar nu aici. S-au aprins felinarele în grădină şi îmi vorbesc despre soarele zilei ce a trecut, dar nu e nimeni pe cărare, numai regina nopţii porunceşte mireasma ei şi vânturile au tăcut. Mâine vor vui iar şi de vuietul lor strigarea după cel de departe va asurzi, răsunând aiurea ecou după ecou în luminişurile văzduhului în loc străin, nici la mine nici la cei ce ar trebui să audă.
    PS.
    Scrieţi-mi pe: radubugiac@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  6. Ramanand in urma cu postarile, am pierdut incursiunea ta in minunata oaza de frumusete a lui Radu, un baiat pe care-l l-am vazut de atatea de ori la biserica dar nu i-am banuit delicatetea si trairile si poezia interioara... sa folosesc o sintagma totalmente anti-poetica mi s-a facut pielea gaina citind textul si apoi comentariile lui Radu. Imi pare rau pentru singuratatea resimtita dupa plecarea copilului...sa-i dea Dumnezeu suflet-pereche si copii pe care-i sa-i creasca impreuna cu florile. Multumesc pentru emotii, Cristina M.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cristina M.:
    Țin să precizez un fapt pe care nu l-am menționat despre Radu. ,,Copilul” este un băiat din Gorj care la rîndul lui nu vede( acesta absolut de loc) și este la școală în Cluj. Radu la primit la el, s-a atașat de el, se îngrijește de el, îl ,,educă” și încearcă să-l apropie de Biserică. Radu se referă la plecarea acestuia în vacanță.
    Într-adevăr e grea singurătatea...

    RăspundețiȘtergere
  8. Ieri pentru prima data am intrat pe acest blog.Citind cele scrise aici mi s-au umplut ochii de lacrimi si sufletul de bucurie dar si de tristete pentru Radu.Ma simt mica , mica si neinsemnata si saraca .Ce de bogatie are Radu !Bunul Dumnezeu sa-l ajute in tot ce face si pe voi care descoperiti asemenea comori si aveti grija de ele .M-ati facut fericita .Cu mult drag , Loredana

    RăspundețiȘtergere
  9. Loredana:

    Mulțumesc de ,,vizită” și numai bine și ție. Doamne ajută!
    Cu drag,

    RăspundețiȘtergere