cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
foto Ilinca Negreanu/ Oașa

miercuri, 26 ianuarie 2011

Hristos în deșert, ispita forței, puterii, minunii



Mitropolitul Antonie Bloom


...Trebuie să reflectăm bine la ce înseamnă această ispitire, fiindcă ceea ce s-a întamplat cu Hristos în deșert se întîmplă cateodată cu fiecare dintre noi. Desigur, cadrul nu e același, decorul nu se evidențiază atît de net, și totuși astfel de lucruri ni se întîmplă inevitabil. Fiecare dintre noi, în anumite momente, are impresia că un abis se cască în el pe care nu-l bănuia, că forțe despre care nu știa nimic s-au activat în el, că nimic nu-l poate speria, că totul e cu putință pentru el, că e gata să înfrunte tot răul planetei și să se dedice doar faptelor bune. În asemenea clipe și precum Hristos însuși, ne regăsim în fața ispitei ca forță. Diavolul i-a spus:,,Dacă ai fi Fiul lui Dumnezeu...- adică dovedește că ești Fiul lui Dumnezeu! -, atunci simți în tine o forță imensă, asupra ta a coborat Duhul Sfînt, întreaga ta persoană freamătă de o plenitudine a ființei, ei bine! dovedește-o. Iată-te înfometat. Ai postit timp de 40 de zile, nu ai oare putere asupra întregii lumi create? Privește aceste pietre din jurul tău, ia una oarecare dintre ele, poruncește-i să se facă pîine și satură-te...”
Nu tocmai asta se petrece cu noi cînd simțim un acces de forțe, cînd suntem în lipsă și am putea să utilizăm aceste forțe pentru satisfacerea unei nevoi reale și vitale? Trebuie să mor de foame, cînd am șansa de a activa această forță...? Iisus răspunde: ,,Omul nu va trăi doar cu pîine, ci cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu.” Și cuvîntul lui Dumnezeu nu e o poruncă, este acest cuvînt viu pe care Dumnezeu îl rostește de fiecare dată cînd un om este chemat de la neființă la ființă, este cuvîntul care ne susține, grație căruia existăm, grație căruia suntem vii și putem crește pînă la deplina măsură a persoanei noastre. Hristos a refuzat de a folosi această forță divină pentru a satisface o nevoie amărîtă: nu trebuie în nici un caz să recurgem la această forță, dacă nu o punem în slujba lui Dumnezeu sau în slujba oamenilor.
Înfrînt, diavolul se întoarce spre El propunîndu-i o altă ispită: Nu ai vrut să folosești această forță doar pentru tine, ei bine, vino cu mine, iată un munte înalt; de pe vîrful sau îți voi arăta toate împărățiile universului, le vei îmbrățisa cu o privire și le vei vedea pe toate; și îți voi da toate puterea asupra acestor împărății în deplina lor slavă. Mi-a fost dată și o dau cui doresc; este suficient să te prosternezi în fața mea și toate acestea vor fi ale tale...Nu e aceeași ispită care ne amenință și pe noi? Nimeni nu ne oferă împărații, nimeni nu ne oferă gloria, dar vedeți cu ce frecvență gîndul următor se insinuează în duhul nostru: Dacă tu ești chiar cel de care ai conștiința că ești, e cu putință să nu ai dreptul de a dispune de acestea? De ce nu ai folosi această imensă putere pentru a face binele...? Aceasta e ispita antihristului, ispita pe care Hristos a respins-o: ,,Tu vei cinsti pe Domnul Dumnezeul tău și îi vei sluji doar Lui!”
A treia ispită. Diavolul îl duce pe Hristos pe sprînceana templului: Dacă tu ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te în jos; căci Sfînta Scriptură promite că îngerii vor veni să te poarte, că nici un rău nu ți se va întîmpla. Umple-i de uluire pe oameni făcînd o minune, arată-le că ești Fiul lui Dumnezeu, că poți face ceea ce nimeni nu ar putea face...Cît de des nu am dori să facem o minune, nu pentru a-i seduce pe oameni, nu pentru a-i face să îngenuncheze în fața noastră, ci pentru a face binele. Ah! dacă măcar aș putea împlini o minune, să vindec acea persoană pe care o iubesc! Dacă aș putea măcar să împlinesc o minune pentru a elibera patria mea din sclavie...! Ajunși la acest punct trebuie, ca și Hristos, să zicem: nu ispiti pe Domnul Dumnezeul tău.
Astfel aceste ispite, care ni se par legate strict de Hristos, sunt în directă legătură cu noi. Ispita forței: ești flămînd, ești în nevoie, folosește-ți forța pentru a o depăși...Ispita puterii: să vedem, nu există oare în tine capacitatea de a domina totul, pe toți? Și în sfîrșit, ispita minunii.
Tot ce e descris aici privește ispita forței. Cînd va veni oare ispita slăbiciunii, neputinței, fricii? O vom aborda mai tîrziu, pentru moment doar o menționez. Cînd, pentru prima dată, Hristos explica ucenicilor Săi că va trebui să moară pentru a împlini cele pentru care a venit, Petru s-a apropiat de El și I-a spus: nu lăsa să se întîmple acestea, protejează-te, învoiește-te cu puterea, capitulează, cît să rămîi viu...Este ispita slăbiciunii. Este ultima ispită pe care Hristos trebuie s-o depășească, fiindcă o asemenea ispită nu se poate depăși decît în fața deplinei orori, a părăsirii de către oameni, a pierderii unirii cu Dumnezeu (vorbesc de umanitatea lui Hristos, de starea Sa psihologică): ,,Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! de ce M-ai părăsit?”(Mc. 15,34), a morții reale a celui care este viața veșnică, a privării de viață a celui care e Viața. Aceasta a fost suprema și înspăimîntătoarea Sa ispită.


Mitropolitul Antonie Bloom, ,,Întîlnire cu Dumnezeul cel viu. Lectura duhovniceasca a Evangheliei după Sfîntul Marcu” trad. din fr. de Cătălin Bogdan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu