






Fecioara Maria se duce la Templu după patruzeci de zile(perioadă simbolică întîlnită adeseori în Evanghelie) de la Naștere, după Legea lui Moise.Conform Legii, întîiul născut din familie era închinat lui Dumnezeu.
Prin aducerea la Templu(Cerul) din Ierusalim a Pruncului Hristos, Maica lui Dumnezeu se dăruiește Tatălui, dăruindu-L pe Fiul. Brațele bătrînului Simeon primesc cu bucurie pe Cel ce S-a golit de Sine sub chipul Pruncului Sfînt. Bucuria aceasta are ceva comun cu acel semn/îndemn ,,Bucură-te!” al Arhanghelului Gavriil, mesaj adus în final pentru întreaga umanitate căzută, bucurie pe care se întemeiează iconomia mîntuirii omului. Prin Simeon profetul văzător de Dumnezeu(Moise nu L-a putut vedea), este cuprinsă și simbolizată ,,bătrîna noastră lume, obosită și împovărată de milenii de căutare și așteptare, de rugăciune și nostalgie, o omenire care bate pasul pe loc pe o cale fără ieșire...Maria este cea care are Răspunsul și de la ea îl vom primi. Lui Simeon, omul în fața decreptitudinii și a morții sale, ea îi oferă pe cel Viu. Bătrînul tremurător are în brațele sale Copilăria veșnică și inima lui izbucnește de uimire și bucurie:
,,Și acum, Doamne slobozește pe robul Tău, după cuvîntul tău în pace, că ochii mei văzură mîntuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor.”(Lc 2, 29-31)(,,Bucuria: Fața lui Dumnezeu în om”, Alphonse Goettmann, Ed. Herald, Buc. 2010, p. 97)
Purtîndu-l în brațe pe Pruncul Hristos, Simion-purtător de Dumnezeu-se eliberează de timp și frica morții îi dispare, ba chiar își așteaptă moartea ,,cu pace”.(C.N.)






