vineri, 12 noiembrie 2010

De sus, printr-o boare cețoasă


11 septembrie 2010 dimineața la altitudini înalte, Ben Gurion-Otopeni



Marea Mediterană

Turcia





Tot Turcia, munți și lacuri





Dunărea

foto: Corina Negreanu

5 comentarii:

  1. Impresionant! Multumim pentru fotografii:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce frumos se vede de sus ... (n-am fost niciodata cu avionul). Am fost saptamana trecuta la Busteni, am stat smerit sub Crucea de pe Caraiman la Manastire, la Parintele Gherontie.
    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  3. Liliana:
    Cu mare bucurie. A fost impresionant să văd de sus apele, diferență de cîteva minute -cele două mări, Marea Neagră și Mediterana, sau munții Turciei. Pe Marea Neagră se zărea doar din cînd în cînd cîte un vas, în schimb la Mediterană, după ce am trecut de Cipru de la cîteva sute de kilometri de Israel, apele albastre erau pline de pești mari, de bancuri imense de pești, ceva ce nu vă pot descrie. Asta a fost cînd am plecat, dar atunci aparatul foto nu era la mine.La Iordan și la Marea Galileei a fost ceva asememănător, ape bune pline de viețuitoare. Similitudinile acestea m-au făcut să cred că Israelul și împrejurimile unde a călcat Mîntuitorul Hristos chiar au fost și au rămas un pămînt binecuvîntat.Natura arătă asta.

    Fly:
    E bine și-așa... tot la înălțimi.E nevoie uneori fizic să ne detașăm de locul unde ne aflăm ca să ne putem pe noi înșine regăsi mai bine.Iar acolo sus, e o lecție splendidă de smerenie.Omul nu se mai vede, nici cît furnica...ești doar al lui Dumnezeu.Eu de pildă, prima oară cînd am fost cu avionul spre Grecia,cel mai bine m-am putut ruga în avion...dar acum a fost altceva,mai pătimaș. M-a cucerit imaginea fostului Imperiu Bizantin de sus.
    E superb zborul, îmi place.

    RăspundețiȘtergere
  4. foarte interesante poze si blog ai......mai ales ca nu am avut inca ocazia sa calatoresc cu avionul ...cred ca se vede splendid de sus ....

    RăspundețiȘtergere
  5. Stefan Enea:
    da, e ceva foarte special, sunt poze cu ,,fior” mai ales cînd de la o anumită altitudine percepi curbura pămîntului și începi să experiezi oarecum sentimentul omniprezenței, cînd linia orizontului larg se desface și ești ,,aici” și ,,acolo” și ,,dincolo” și totuși, ca om ce te afli într-un aparat de zbor, ești atît de vulnerabil.
    Frumusețea imperială a pămîntului văzut de sus te face parcă martor la zilele dintîi ale Creației sau Facerii la sfărșitul cărora toate cele zidite de Dumnezeu erau ,,bune”, simți pulsul pămîntului de care suntem legați; înțeleg asta și cei care practică mersul pe munte.Adică: te ,,îmbolnăvești” de dorul înălțimilor(a-ți putea depăși condiția umană, limita percepției imediate, a te uita pe tine).

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.