sâmbătă, 22 mai 2010

Paștele de Foc





Dacă Întruparea Cuvîntului este o taină mai mare, mai adîncă decît cea a Facerii lumii, atunci putem spune că Pogorîrea Duhului Sfînt în istorie, în lume, este o taină mai adîncă, mai mare decît chiar a înțelesurilor, temeiurilor(logosurilor divine) puse de Dumnezeu, în toate lucrurile și în toate ființele zidite.
În Referatul Facerii vedem că zidirea lumii și a omului s-au făcut de către Dumnezeu-Tatăl, dar nu fără de ,,Mîinile Sale”*: Fiul și Duhul Sfînt. Toate s-au făcut prin Fiul :,,Și a zis Dumnezeu” (Fac. 1, 3)-Cuvîntul, ,,Și Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor.”(Fac. 1, 2) -Duhul Sfînt. La nașterea din nou a lumii, nașterea Bisericii, tot aceste două mîini sunt trimise spre lucrare și desăvîrșire în lume: Fiul lui Dumnezeu- ,,Paștele nostru”, Duhul Sfînt -,,Paștele de Foc”.
Biserica este întemeiată pe îndoita lucrare/iconomie dumnezeiască: lucrarea lui Hristos și lucrarea Sfîntului Duh. Biserica nu este numai lucrarea Duhului Sfînt, îi prăznuim ziua de întemeiere odată cu Rusaliile pentru că abia acum s-a arătat desăvîrșit cea de-a doua ,,mînă” dar, începutul întemeierii ei s-a făcut odată cu Întruparea Cuvîntului. Relația dintre cele doua Persoane ale Sfintei Treimi Fiul și Duhul Sfînt, ne dezvăluie o realitate, o lume, o împărăție la care nădăjduim. Nici umbră de gelozie, invidie, iubire de sine între Persoane Sfintei Treimi. Fiul îl vestește și îl așteaptă cu dor  pe Duhul Sfînt:,,Foc am venit s-arunc pe pămînt și cît aș vrea să fie-acum aprins!”(Luca 12, 49). Duhul Sfînt îl mărturisește pe Iisus în inimile tuturor, descoperă și  tîlcuiește ceea ce Hristos nu le-a putut spune Apostolilor: ,,Încă multe  am a vă  spune, dar acum nu  puteți să le purtați. Dar cînd va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul”.(In 16,12-13)
Cele două Persoane ale Sfintei Treimi se mărturisesc una pe cealaltă și împreună mărturisesc despre Tatăl: ,,Iar cînd va veni Mîngîietorul, pe Care Eu Vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, Cel Ce din Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine”.(In 15, 26) 
Scopul final al lucrarii Fiului pe pămînt este să se pogoare Duhul Sfînt: ,,Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu mă voi duce, Mîngîietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi”. (In 16, 7) Scopul final al lucrării Duhului pe pămînt este acela  de a-L descoperi și de a-L face cunoscut pe Hristos în numele Căruia a și venit. Scopul final al lucrării celor două Persoane treimice pe pămînt este acela de a-L face cunoscut pe Tatăl: ,,Iar viața veșnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat...”(In 17, 3)


părintele Ciprian Negreanu

* Sfîntul Irineu de Lyon numește astfel cele două Persoane ale Sfintei Treimi  în lucrarea Tatălui de  zidirea  omului.


Duhul Sfînt este simbolizat în Biserica prin culoarea verde, preoții poartă veșminte verzi la acest praznic mare; întreaga Biserică se îmbracă în veșminte verzi.




3 comentarii:

  1. Duhul Sfânt se identifica în chip tainic cu persoanele umane (…). În El, vointa lui Dumnezeu nu mai este ceva exterior; ea ne daruieste harul pe dinauntru, aratându-Se chiar în persoana noastra, atâta vreme cât vointa noastra omeneasca ramâne în acord cu vointa dumnezeiasca si conlucreaza cu ea, dobândind harul (…). Aceasta este calea îndumnezeirii ajungând la Împaratia lui Dumnezeu adusa în inimi de catre Sfântul Duh înca din aceasta viata de acum, caci Sfântul Duh este asezata peste Hristos si peste toti crestinii chemati sa domneasca împreuna cu El în veacul ce va sa fie. Atunci, Aceasta Persoana dumnezeiasca necunoscuta, Care nu-Si are chipul într-un alt ipostas, Se va arata în persoanele îndumnezeite : caci multimea sfintilor va fi chipul Sau. ( Vladimir Lossky)

    RăspundețiȘtergere
  2. Predici ale parintelui Ciprian inregistrate exista?Va multumesc.Antonie S.

    RăspundețiȘtergere
  3. Antonie S.:
    Dacă doriți, există la http://www.ascorcluj.ro/parintele-ciprian din păcate, de cele mai multe ori nu au o calitate satisfăcătoare audio.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.