cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
foto Ilinca Negreanu/ Oașa

miercuri, 13 ianuarie 2010

Cînd penelul înţepeneşte...

Azi am fost sub impactul unei veşti grele care la rîndul ei mi-a făcut prezentă în memorie o altă întîmplare grea, din-acelea care te opresc fără voie din amănuntele cotidiene şi începi să reflectezi ...


Mi-a murit un prieten, un pictor iconar, un pictor de biserici. Chiar aşa, cu pensula în mîini, a călcat greşit într-un gol de schelă, a căzut mortal. Ne-am cunoscut în urmă cu ceva ani cînd picta biserica din satul meu natal, aici, a cunoscut-o pe prietena mea din copilărie, Carmen, ea, apropiată de biserică, îl ajuta la prepararea culorilor, s-au îndrăgostit, s-au căsătorit, au făcut doi copilaşi, au plecat pe alte şi alte şantiere, pînă ieri...
În urmă cu ceva ani, Ciprian Bratu, pleca şi el....Investise multe aşteptări în festivalul Zilelor de Artă Bizantină. A împrumutat vreo mie de euro, a investit într-un panou imens, în foiţă de aur, în diverse materiale şi a pictat o icoană izbutită ,,Hristos în Slavă" pentru expoziţie.Chiar îl felicitasem, era o reuşită faţă de ceea ce lucrase pînă atunci. Era bolnav de schizofrenie, foarte conştient de efectele bolii lui în momentele de luciditate.Uneori era dificil, trecea cu bicicleta pe stradă pe lîngă mine şi degeaba îl salutam că nu-mi răspundea. Acum, devenise chiar amabil şi atent.La două zile după ce expoziţia a fost demontată, s-a sinucis. S-a spînzurat, într-un moment de deznădejde. Credea că expoziţia îl va lansa şi îşi putea recupera datoria. Avea şi un tratament lunar costisitor pentru boala lui de vreo 10 milioane pe lună. Îl muncea sentimentul că e o povară pentru familie.Şi, a întrerupt medicamentaţia, efect ce l-a dezechilibrat profund. În noaptea de ianuarie în care am aflat că e mort, am mers cîţiva pictori îngroziţi şi părintele la blocul unde locuia în chirie, dar criminaliştii nu ne-au dat voie să urcăm. A fost mai bine aşa. Afară, ningea frumos cu fulgi imenşi... La autopsie, medicii legişti au fost surprinşi de mîna dreaptă care-i rămăsese albă, spre deosebire de corpul învineţit în urma morţii prin asfixiere. Aşa am înţeles, cu frică şi cu cutremur, că mîna prin care harul a trecut cîndva pictînd feţele sfinte, poartă neîncetat semnul trecerii lui...

8 comentarii:

  1. o poveste cutremuratoare... cred ca v-a fost greu sa o cuprindeti in cuvinte, dar ati facut in asa fel incat sa lasati acel har de care ati pomenit sa transpara si sa se astearna peste cutremurul acestui sfarsit. ca intr-o icoana. sau ca o camasa de zapada. Dumnezeu sa-l odihneasca!

    RăspundețiȘtergere
  2. Condoleante si Dumnezeul sa-i odihneasca si sa-i ierte!Remarcabile cuvinte in amintirea prietenului disparut...

    RăspundețiȘtergere
  3. Atanasia,
    Dumnezeu să-l odihnească! Bonţiu Ioan, aşa se numea. Greul nu e al meu, e al familiei, al copilaşilor, al văduvei tinere, mă surprinde însă şi pe mine cum se poate strînge o viaţă de om într-o frază, alcătuită doar din simple propoziţii compuse.Un rezumat scurt la prima vedere,fără patetism,dar, ce ne-am face dacă n-ar fi viaţa noastră cu Hristos ascunsă în Dumnezeu? Nici nu-mi pot imagina.
    ,,de s-ar face iertare zăpada ce drumul ni l-a acoperit..."(D.Turcea)

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim:
    Să-i odihnească Dumnezeu!
    Uneori, cunoşti oameni, traversezi cu ei un segment din viaţa ta, apoi nu-i mai vezi, fiecare o ia pe o altă traiectorie, dar e bine să ştii că sunt, că există acolo, undeva. Lucrul acesta îţi dă un sentiment de confort, de plin, de bine sufletesc ştiindu-i doar că există.Că din cînd în cînd ne mai dăm reciproc cîte un semnal.,,Eşti bine?" ,,Ce mai faci?" Apoi brusc, nu mai sunt...şi parcă eşti dintr-o dată, şi tot mai mult,din ce în ce mai mult, mutilat existenţial...

    RăspundețiȘtergere
  5. Va multumesc pentru cuvintele mangaietoare cu care ne-ati raspuns. Sper sa nu va suparati daca va spun ca le-am primit ca si cum mi-ar fi fost adresate personal, intrucat pot intelege ce inseamna sa pierzi pe cineva si sa nu te mai regasesti acelasi dupa aceasta pierdere. Si, cu cat aceste pierderi se inmultesc, cu atat firul vietii mele se subtiaza, se trece, se face mai fragil. Stiu ca un crestin adevarat nu ar trebui sa resimta aceste lucruri atat de intens, pentru ca este nadejdea Invierii. Dar uneori sunt ca si Marta din Evanghelie: "Stiu, Doamne, ca va invia la Inviere, in ziua cea de apoi." Si nu pot vedea cu ochii mei slabi Invierea ce se face acum...

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi aduc si eu aminte de Ciprian saracul, ce tragedie...
    Si totusi, Hristos a inviat!

    RăspundețiȘtergere
  7. Atanasia,
    cînd spun mutilat existenţial nu mă refer şi nu ignor pasajul din Crez, la acel: ,,Şi-a Înviat a treia zi, după Scripturi", ci trec mai departe de judecata personală, la Judecata de Apoi. Cînd moare un om pe care l-ai cunoscut, în momentul pierderii, de la sine se derulează o judecată a ceea ce a fost şi a ceea ce putea să fie mai bine între tine şi el. Nu contează într-atît ceea ce a fost rău sau bun, ci faptul că ar fi putut să fie mult mai multe lucruri bune, dar ne cruţăm fiecare după interesele personale şi motivaţiile efemere. Sf. Ioan Gură de Aur spune undeva că vom fi judecaţi nu atît pentru ceea ce am făcut, ci pentru ceea ce n-am făcut şi ar fi trebuit să facem." Îndrăznesc să cred că la Judecată vom fi mutilaţi ca persoane de propriile noastre îndreptăţiri, de ce n-am dat mai multă dragoste , atenţie şi toate cele cuvenite fratelui.....

    RăspundețiȘtergere
  8. Bogdan:
    Adevărat A Înviat! O, ce nădejde a revederii...

    RăspundețiȘtergere