cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
La Nea Makri/ foto Ilinca Negreanu

marți, 6 octombrie 2009

Slujirea cu discernămînt a femeii


Slujirea femeii în Biserică e un act de nobleţe spirituală dar necesită un efort de mare discernămînt şi introspecţie interioară continuă. Există o serie de cărţi duhovniceşti care tratează patologia ce parazitează această dispoziţie sufletească a femeii de a se dedica mai mult sau mai puţin activ slujirii în biserică şi în legătura sa cu duhovnicul. În cele ce urmează, mă voi folosi de argumentele (mai explicite) a doi autori care îmi sunt într-un fel apropiaţi prin modul lor de gîndire şi de ce să nu spun că în explicaţiile lor am găsit multe locuri comune pe care le-am probat chiar eu pe parcursul anilor de soţie de preot: pr.prof. Gleb Kaleda şi protoiereul Vladimir Vorobiev. Ştiu că risc să cad în capcana moralistă pe care o detest şi îmi cer scuze din capul locului dacă rănesc fără să vreau pe cineva.

,,Calea duhovnicească, calea binelui nu e calea ferată” îmi spunea un părinte duhovnic, ,,te aşezi pe ea şi tot înainte cu viteză”. O mecanică de suflet.E supusă mereu înşelării, abaterii fie din neştiinţă, nepăsare sau ignoranţă, neatenţie, lipsă de măsură, prea mare încredere în sine, patimă chiar şi în cele duhovniceşti. Cei mai mulţi oameni vin spre biserică din cauza unor eşecuri, greutăţi, lipsuri sufleteşti şi emoţionale cărora firesc e să le caute compensaţia la biserică sau în sfatul unui părinte ce le devine la alegere duhovnic. Cele mai multe, evident, sunt femeile. Problema ce poate apărea (ca urmaşe ale Evei) e că parcă noi femeile suntem mai mult conduse după firea instinctiv-emoţională şi confundăm starea sufletească cu cea duhovnicească, de aceea, avem nevoie de o călăuză raţională bărbătească (nu degeaba e dată legea că barbatul e capul femeii). Grav e cînd transferăm asupra preotului duhovnic toate aşteptările noastre neîmplinite. Vrem mai mult de la el. Femeile ,,cer de la preot să nu le fie doar un simplu părinte, ci sufleteşte ceva mai mult. Să completeze acele lucruri care le lipsesc din viaţa lor.* Şi în felul acesta se naşte un substitut vătămător, o stare pseudoduhovnicească uneori greu de depistat sau de recunoscut deoarece se confundă stările sufleteşti, emoţionale, cu cele duhovniceşti. Şi de multe ori această stare e garnisită cu entuziasm, rîvnă sporită, ,,experienţă de viaţă”, evlavie. Înşelarea.

Dar cui îi vine uşor să se debaraseze de şarpele mincinos ce stă ascuns adînc în inimă mai abitir atunci cînd crezi că ai scăpat de el?

Părintele Kaleda spune despre o categorie ,,periculoasă” de femei din biserică care se autoconsideră trăitoare de înaltă viaţă duhovnicească, cu dorinţe mari de a dobîndi la superlativ încrederea, admiraţia duhovnicului şi a comunităţii, prezente foarte des la biserică la diverse activităţi caritabile, oarecum exclusiviste doar ele cu duhovnicul, ajungînd să se încreadă în elecă sunt indispensabile părintelui şi că preoteasa nu este demnă sau potrivită pentru preotul ei . Drăguţe şi săritoare, grijulii cu părintele, dar dispreţuitoare(bîrfitoare de preotese) mai mult sau mai puţin mascat faţă de soţia acestuia. Sigur îşi imaginează că ar şti mai bine ce trebuie să facă şi cum să se poarte în locul ei.

O altă categorie descrisă de acelaşi părinte este a femeilor care stau la biserică şi-şi aşteaptă părintele cînd acesta e liber, sau un moment propice de a se erija în cea mai ascultătoare fiică duhovnicească care are nevoie de povaţa şi confidenţa lui. Acestea sunt în mare parte ,,îndrăgostitele. ,,O astfel de persoană vine la toate slujbele duhovnicului său, numai dacă nu i se cere o prezenţă la serviciu. Nu o interesează ce se întîmplă acasă, cum se simt părinţii bătrîni. Copiii alteia se întreabă: ,,De ce trebuie să mergi şi mîine la biserică?Părintele X mîine nu slujeşte” şi rostesc numele duhovnicului mamei. O a treia, lăsînd toate grijile pe seama soacrei bolnave, se grăbeşte să ajungă cît mai repede la preot ca să-l ajute la treburile casnice. Acest gest provoacă certuri între socrul şi soacra ei şi nu întăreşte nicidecum relaţiile ei cu soţul. O a patra îşi lasă bunica în voia soartei şi aleargă să ajute o altă bătrînă despre care i-a vorbit duhovnicul: iar ca să-şi îngrijească propria bunică bolnavă nu are timp. Aceasta este o simplă ,,obligaţie” omenească, iar bătrînica se grăbeşte să o arate pe tănără în lumina unei fete smerite, atente şi tandre. A cincea lasă mîncarea neterminată şi camera nearanjată şi aleargă acasă la preot ca să-i gătească cina.” Acelaşi autor spune: ,,îndrăgostirea unor femei sau cochetăria cu un preot sunt absolut interzise”. Este un lucru de care trebuie să ţină cont orice fiică duhovnicească atentă la orice aplecare sau mişcare sufletească a ei. Sunt cazuri de femei care transferă asupra preotului ceea ce aşteaptă şi nu regăsesc la soţul lor. Sunt nuanţe şi nuanţe.

Iar dacă soţiilor de preot se întîmplă să li se impute absenţa sau puţina participare mai ales din partea bunelor credincioase ancorate activ în viaţa comuniţăţii religioase, părintele Kaleda pledează în general pentru discreţia preoteselor: ,,soţia preotului nu trebuie să se amestece în nici un caz(nici chiar indirect) în activităţile parohiale, la cele mai mici grupări. Dacă există acest pericol, este mai bine să stea neobservată în mulţime, uneori este mai bine să meargă la slujbe la altă biserică, mai ales dacă nu poate veni regulat la biserica soţului din cauza distanţei prea mari.”*** Aş adăuga pentru echilibru şi liniştea sufletească .



* Protoiereu Vladimir Vorobiev, Duhovnicul şi ucenicul , Ed. Sophia, Bucureşti,2009, pag. 91- o carte deosebit de bună pentru cei care caută cu sinceritate să aibă o viaţă duhovnicească autentică, tradusă din limba rusă de domnul Gheorghiţă Ciocioi.

**Pr.Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Ed. Sophia, Bucureşti, 2006, pag. 256.

***idem. pag.251


Aflată sub impactul unei invitaţii dezbateri cu 3 misionare OCMC din SUA., unele preotese clujene şi femei creştin-ortodoxe la o biserică ortodoxă din oraş, organizată de reprezentanta programului ,,Sf. Dimitrie Basarabov” pe o temă ce promitea mult despre femeia ortodoxă şi societatea contemporană, aşteptările au fost nesatisfăcute iar dialogul nu prea s-a legat (ce greu e să ne suportăm unii pe alţii d-apoi să mai facem echipă de lucru mai ales că la credinţă ne pricepem cu toţii…), încerc să găsesc argumente de nuanţă duhovnicească preoteselor judecate de non-implicareşi absenteism în diverse activităţi comunitare de către bunele credincioase, reproşul cel mai plimbat în discuţii. Recunosc că au şi preotesele păcatele lor şi merităm o dojană. Familia preotului nu e de factură angelică, necesită aceleaşi eforturi de susţinere ca oricare alta, ba în unele cazuri greutăţile fie şi materiale sunt cu mult mai mari. Uneori şi numărul de copii fură toată energia disponibilă şi timpul acordat activităţilor extra-familiale.

8 comentarii:

  1. Va felicit pentru curajul abordarii!
    Desi nu ma doare direct, caci nu sunt preoteasa, am observat si eu de multe ori cele pe care le-ati cuprins in articol si, aveti dreptate, este vorba despre o patologie.
    Si as mai completa ca sunt cazuri cand chiar si fata de duhovnici ieromonahi se relationeaza asemanator, putin altfel, dar tot intr-un mod bolnav.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vă mulţumesc că spuneţi asta.
    Conştientizez că sunt deficitară la capitolul exprimare, nu prea ştiu să pun în scris tot ceea ce vreau să spun. Nu am harul cuvîntului scris,nu mă ocup de asta şi scriu într-o mare fugă aproape totdeauna;fac şi greşeli iar cînd vreau să explic ceva ştiu că pot fi combătută cu succes din perspectiva paradoxul creştin şi îmi vine să renunţ. Subiectul în sine, mult mai amplu, e groaznic de delicat. Dar dacă aţi înţeles mesajul meu dincolo de deficienţele mele am o mică nădejde că ,,brutalitatea" mea nu e atît de crudă.
    Vă felicit şi eu pentru blogul dumneavoastră unde am văzut lucruri deosebit de frumoase.Parcă eram la mine acasă...

    RăspundețiȘtergere
  3. As vrea sa va intreb de ce si unde greseste o preoteasa care se implica in activitatile parohiale,de ce trebuie sa fie o prezenta mai putin vizibila. Eu credeam ca una dintre indatoririle preotesei este de a pune umarul si la astfel de lucruri. Sau poate ca unele activitati se poate implica, in altele nu. Dar care ar fi acestea?

    RăspundețiȘtergere
  4. Oana,
    mă amuz de mine cînd mă gandesc: iacă, de cîtă discreţie dau eu dovadă că ajung să am blog cu asemenea subiecte...
    A nu se confunda discreţia cu pasivitatea.Cu lipsa de sensibilitate la problemele oamenilor sau la nevoia de ajutor.Cred ca umărul acela, el există, dar mai cuminte e sa fie aşa, mai nebăgat în seamă. Şi dacă îl citeşti pe părintele Kaleda sigur vei afla răspunsurile mai avizate, ca duhovnic şi preot de vocaţie, decît ţi le pot împărtăşi eu.
    Dar dacă eşti înzestrată cu darul, din fire, de a fi printre oameni spre folosul lor şi de a gestiona cuminte relaţiile umane, conflictele şi toate problemele care se pot isca într-o parohie, fără a ajunge în contradicţie cu părintele(părerile pot fi diferite) care îţi este şi soţ, e foarte bine să pui în practică acest talant.Depinde enorm şi de acesta.
    Cunosc situaţii cînd preoteasa conduce corul bisericii, vede lucrurile într-un fel, se impune, iar părintele e de o părere total diferită şi se iscă contradicţia între ei iar credincioşii rămîn bulversaţi.Sau, o altă prietenă preoteasă mai în vîrstă decît mine mi-a spus: ,,Corina lucrurile ar merge bine în parohia noastră dar avem o doamnă veche în parohie,plină de vervă şi de iniţiative, care se impune cu autorite. Ea dă tonul la toate conflictele şi de multe ori are aliaţi..."
    Sau alte familii de preot care intră într-o parohie cu oameni ce ţin la o puternică tradiţie a obiceiurilor locului intrate de multe ori în contradicţie cu Sfînta Tradiţie a Bisericii. Preotul şi preoteasa vor să schimbe lucrurile în bine dar din păcate se lovesc de un refuz categoric în virtutea argumentului:,,Cum? aşa a fost la noi dintotdeauna şi aşa rămîne!" Degeaba le explici, spre exemplu, să se renunţe la parastasele de duminica ce au loc dupa Sf. Liturghie şi oamenii să vină la biserică sîmbăta pentru oficierea slujbelor de parastas, duminica fiind în sine sărbătoarea Învierii lui Hristos căci oamenii nu vor schimbare.Schimbarea cere răbdare şi pe moment,renunţare.
    Sau să te ţii departe de bîrfa, cearta, conflicte inerente în activităţile dintr- parohie. Ca femeie, te vei afla tot timpul sub presiunea de a fi amestecată şi vîrîtă în diversiuni ale micilor bisericuţe din biserică, altercaţii şi multe altele. Odată ce ai intrat ca preoteasă la moara lor, afectează inerent credibilitatea preotului.
    Strana bisericii e un loc ,,sensibil", doar ştii asta, multe orgolii se rănesc acolo. Evident că, dacă nu există cine să cînte, te vei duce,dacă este cine, chiar trebuie încurajat să o facă, cu toate că şi ţie iţi place să faci asta.Vei cînta ţinînd cont mai ales de alţii.
    E o asceză să nu te impui sau să nu-ţi impui voia ta.
    O alta problemă e cea a banilor din administraţia parohială.Aici sunt foarte sigură că preoteasa, ca şi familia preotului,trebuie să se tină departe.
    Părintele meu spune că majoritatea cuplurilor tinere fac greşeala la început să-şi impună să facă împreună aproape totul.Şi ies de aici o serie de conflicte şi oboseli de suflet.
    Într-o parohie, părintele este cel mai important în a da tonul, iar umărul acela de care vorbeşti, cred eu, e umbra {întotdeauna) în spate; isonul.

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Corina Negreanu

    Multumesc pentru empatie. Si eu ma odihnesc in delicatetea blogului dvstra. Delicatetea nu este deloc putin lucru...

    RăspundețiȘtergere
  6. Să ştiţi că e mai mult decît empatie.Dacă pot spune aşa, chiar vă susţin...
    Cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  7. Draga Corina ,
    Ai pus degetul pe rana ,cum se spune .M-a folosit mult ceea ce ai scris .Si pentru preotese , a caror viata o intuiesc -deloc usoara ( e greu sa fi preot , dar nu mai putin greu sa fi preoteasa ) , dar si pentru femeile credincioase (mai ales ) , e nevoie de multa , multa atentie. Ceea ce ai scris e perfect adevarat .Din pacate . Inselatorul nu doarme .Si e valabil peste tot.Chiar si la serviciu , dorinta unor oameni de a fi cel mai bine vazuti de sefi , de a face orice pentru asta etc. , dorinta de a fi ucenicul cel mai iubit , macar cu un pas inaintea celorlalti. Si mai ales in biserica , e incredibil cum poti gresi , crezand ca sarpele a plecat si ca stai bine , el se incolaceste si mai puternic . Am sa caut aceasta carte Duhovnicul si ucenicul .De-ar citi-o cat mai multe femei .Mult le-ar folosi . Calea e atat de stramta . Iti multumesc pentru ajutorul dat .Iti doresc umeri puternici si nevazuti .
    Doamne ajuta . Cu mult drag

    RăspundețiȘtergere
  8. Loredana:
    îți mulțumesc pentru ,,urare” și pentru consecvența de a-mi străbate umilul blog.
    N-as vrea să se asemene cu o lamentație.
    Duhovnicia în contextul actual e foarte grea.Văd ce greu se schimbă oamenii. Înfiorător de greu.Omul vechi revine mereu(eu sunt exemplu clar în sensul ăsta).Există capitolul cu manipularea duhovnicului,sau alegi doar ce-ți convine din ce îți spune. Vorba Părintelui Teofil Părăianu: ,,Vin oamenii la spovedanie și te învață ei ce trebuie să le zici!”
    Deseori, după orele de spovedanie ale părintelui cu, cazuri din ce în ce mai ,,încurcate” pentru zilele noastre cînd răul se confundă cu binele și viața devine tot mai imposibilă de trăit,influențele, duhul lumesc e atît de agresiv și invaziv, mi-e suficient doar atît, cînd deschide ușa casei, numai văzîndu-l, să mă încarc de toată povara invizibilă și brusc, să mă simt obosită.O muncă de Sisif. Asta e mai greu, să fii omul din umbră al unui preot duhovnic. Restul și formalismele sunt doar ,,aperitivul”. Dar, mila Domnului peste noi toți.

    RăspundețiȘtergere