FRUCTELE AMARE ALE NIHILISMULUI

Alături de legalizarea prostituţiei, onorabila comisie prezidenţială care a evaluat riscurile sociale şi demografice nu s-a lăsat mai prejos nici în problema drogurilor. Invocînd aceleaşi argumente de igienă publică, comisia propune dezincriminarea consumului de droguri uşoare. Totuşi, consumul de droguri uşoare nu e, în general, injectabil, ceea ce face caducă argumentaţia specialiştilor. Care să fie, atunci, adevăratul motiv al unei asemenea propuneri surprinzătoare? În orice caz nu pare unul ideologic, de coerenţă a perspectivei liberale care stăruie pentru drepturi individuale cît mai extinse. Perspectiva este mai pragmatică, deşi ţine tot de o anumită strategie de control social. Chestiunea trebuie oricum disjunsă. E vorba mai întîi de favorizarea (cu implicită publicitate) a consumului. Dar în joc este şi terapia dependenţei patologice. Deseori se caută soluţii la cea din urmă încurajînd indirect consumul şi astfel ia naştere un cerc vicios. O abordare responsabilă trebuie să ia în considerare primul aspect fără a se lăsa fundamental influenţată de cel de-al doilea. Consumul de droguri este favorizat în cadrul unei culturi general consumiste. Celebra sintagmă a lui Marx, ,,religia este opiul maselor", poate fi modificată în ,,opiul este religia maselor". Drogurile sunt, pentru societăţile contemporane, fie una din expresiile ultime ale libertăţii autodistrugerii, fie o subtilă formă de control social. Alături de avort şi eutanasie, drogurile ţin de ,,cultura morţii", unul din avatarurile nihilismului modernităţii. Drogul dislocă straturile profunde ale personalităţii, întîlnindu-se cu patologiile psihotice, mostre ale pervertirii ultime a demnităţii umane. Voinţa liberă, titlu de glorie al umanităţii, e redusă în cazul dependenţei de droguri la cerşitul disperat, inteligenţa vie la o jalnică apatie mentală, în timp ce afectivitatea e înlocuită de haosul excitaţiilor onirice. Drogul nu este o invenţie modernă. Folosit ca anestezic ori stimulent, a fost integrat în diverse culturi, uneori chiar cu virtuţi religioase (producător de delir mistic). Dar a rămas de-a lungul timpului un element în general circumscris, înconjurat de o anumită aură misterioasă şi ambiguă, totodată vehicul al sacrului şi ingredient al depravării. Situaţia actuală este diferită, drogul devenind un fenomen de masă şi fiind integrat mai degrabă unei contraculturi, ce s-a dorit subversivă şi dizolvantă. Ceea ce se poate observa acum este un peisaj după bătălie, cu milioane de victime anuale, ca o hecatombă de vieţi frînte din adolescenţă şi de maturităţi cu sechele. Drogul este pe masura nihilismului galopant: o excitaţie salvatoare din anostul cotidian, o cedare totală în favoarea plăcerii de tip orgiastic (surogat de fericire), refugiu oniric în faţa eşecurilor existenţiale, o fascinaţie morbidă a sinuciderii lente, prostia fudulă a experiemenţelor gratuite. Dacă din perspectiva persoanei este vorba deci de o reacţie ce ţine de patologia sufletească, favorizarea ei (fie şi indirect) din partea societăţii naşte unele întrebări. Drogul, ca şi prostituţia, nu e tolerat doar din incapacitate instituţională de a-l combate eficient, ci şi fiindcă reprezintă un debuşeu pentru nemulţumirile sociale. Un drogat nu se mai revoltă, este o legumă amorfă, periculos (în sens foarte restrîns) doar dacă intră în sevraj. Un şomer poate protesta, se poate solidariza cu cei asemenea lui, poate vota. Un şomer drogat e deja la lada de gunoi a societăţii. Pentru a putea refuza tentaţia drogurilor, omul trebuie să aibe curajul împotrivirii. Într-o societate care doreşte să pară cît mai consensuală (printr-o exacerbată artă a comunicării) şi tolerantă, în care conflictualitatea e canalizată preponderent economic (managerii dorm cu Arta razboiului` lui Sun Tzu pe noptieră), multiple strategii publicitare dizolvă apetenţele polemice (cu excepţia unor spectacole cathartice), condamnînd pe mulţi la apatie morală. Drogul este un alcool mai tare, o beţie mai năucitoare şi destructurantă.

Dar ce este drogul numit uşor? De multe ori e doar o treaptă către cele cu adevărat grele, adică devastatoare în privinţa sănătăţii fizice şi psihice. E iniţial o joacă inconştientă, care întreţine iluzia unei vieţi feerice, aventuroase şi usoare. Ca un zambet tamp, de naiv ignorant al adevaratelor valori ale vietii, al responsabilitatilor creatoare si al eticii performanţei şi exigenţei. De obicei merge mînă în mînă cu distracţiile, complement de neînlocuit al unor societăţi extrem de angajante (ca timp şi preocupări, dar nu în profunzimea sufletului) care prind în angrenajul lor atîtea victime inconştiente ale nihilismului atotdevorator.

Cătălin Bogdan