cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

icoană Corina Negreanu

icoană Corina Negreanu

..........

Paul Klee- imagine preluată de pe internet

duminică, 10 mai 2009

Răspuns la sugestia unei doamne

Cu toată prietenia şi smerenia mea de care pot da dovadă, vă răspund la sugestia pe care mi-aţi făcut-o pe adresa mea de mail. Am intrat pe blogul respectiv(pe care l-aţi recomandat) dar ţin să vă precizez următoarele lucruri despre mine:

Sunt cu totul de altă structură sufletească iar viaţa duhovnicească înspre care tind e marcată de influenţa Inaltului Bartolomeu, a Preasfinţitului Vasile Someşanul precum şi a duhovnicului meu. Poate şi influenţa Universităţii clujene Babeş-Bolyai mi-a creat o altă structură mentală. De asemenea, Slavă Domnului, sunt foarte multe cărţi bune, demne de citit.
Înaltului Bartolomeu i-au displăcut întotdeauna retoricile sentimentale şi senzitive. Credinţa, spune Înalt Prea Sfinţia Sa, are trei trepte: psihologică(cei mai mulţi oameni nu depăşesc acest stadiu şi e foarte vulnerabilă credinţa aceasta căci inima ne poate adesea înşela), raţională şi duhovnicească. Foarte rar se ajunge la acest ultim stadiu şi este un dar de la Dumnezeu hărăzit sfinţilor. Preasfinţitul Vasile merge pe ideea măsurii, a cuminţeniei patericale, adică să ne socotim mereu la măsura cea mică.
Îmi plac părinţii duhovnici mai ,,reci", adică cei care nu se pleacă la sentimentele noastre, sau nu răspund provocărilor de acest gen, dar în acelaşi timp nu ne răpesc libertatea.
Să nu ne amăgim. De patimi nu scăpăm aşa uşor chiar dacă spovedindu-ne, ni se pare că ne-au părăsit şi le-am lepădat. Cel viclean ne lucrează fără să ne dăm seama. Din toate părţile, ne poate ,,ajuta" să ne rugăm ,,bine", să facem cele ,,plăcute", încrezându-ne în lucrarea noastră, nici nu ne dăm seama cum îşi bate joc de noi. Şi ne trezim cu patimi şi mai parşive, instalate mai în adâncul sufletului. De aceea socot că a expune într-un fel de piaţă publică (ceea ce e internetul), trăirile şi simţământele tainice de la spovedanie precum şi relaţia ta cu duhovnicul, e vătămător, atât pentru sufletul tău cât şi pentru expunerea la care îl supui pe acesta. Cu atât mai mult cu cât este relativ tânăr. Mi-au displăcut întotdeauna astfel de confesiuni puse la tarabă.
Să nu ne amăgim că putem ajunge la măsuri ale rugăciunii adânci relativ repede şi pentru totdeauna, pe care le putem face publice oricând şi în orice mod. E o chestiune de noviciat duhovnicesc.
Cele cinci simţuri ale omului nu se curăţă atât de simplu, doar ştim asta din războiul nevăzut sau din luptele cu păcatul/patimile la Părinţii Pustiei. Iar inima omului tinde permanent să idolatrizeze absolut orice, fie chiar şi starea de rugăciune, fie pe părintele duhovnicesc, mersul la biserică, e.t.c, e.t.c.... aici e cea mai subtilă luptă...
Oricât de bun ar fi duhovnicul şi am vrea să-l recomandăm tuturor, se cade să avem în vedere şi faptul că ,,cine laudă se aseamănă cu ce-l care blestemă". Şi apoi, ca să ne dăm seama cât suntem de ,,împătimiţi" de el este simplu, verificaţi-vă tendinţa sufletească de a nesocoti sau de a dispreţui pe orice alt preot care vă recomandă altceva, sau se manifestă în alt mod. Evident nu mă refer la abaterile de la dreapta credinţă. E bine să ne aducem aminte că zelul extremist al ucenicilor(ioaniţilor) Sf. Ioan de Kronstadt i-a provocat mult rău acestuia în ultimii ani de viaţă, cu toată buna credinţă de care a dat dovadă sfântul, nu le-a putut demonta exagerările credinţei acestora de a-l considera Sf. Ilie revenit pe pământ sau chiar întruparea lui Hristos .
Şi apoi, am dezavuat întotdeauna sfătoşenia, dispoziţia sufletească că ai ajuns într-o stare de unde îţi permiţi să împarţi sfaturi mai ales duhovniceşti, tuturor. Şi nu de rare ori se întâmplă acest fapt ucenicilor ce se cred sporiţi, teologilor, preoteselor şi chiar preoţilor. Mi-a plăcut mult un cuvânt al Părintelui Teofil Pârâianu care spunea despre sine că nu prea are ucenici deoarece el nu poate să-i numească aşa (adică discipoli) decât după zeci de ani. Abia atunci poţi spune că cunoşti puterea voinţei omului de a se lăsa modelat de părintele său duhovnic, în fond de Hristos. Roadele credinţei se văd în timp şi peste timp.
Ar mai fi multe de spus dar, mă opresc aici.
Cu toată căldura sufletească,

Corina Negreanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu