cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

icoană Corina Negreanu

icoană Corina Negreanu

..........

Charalambos Epaminonda


luni, 11 mai 2009

Despre ,,Întoarcerea" filmul lui Andrei Zvyagintsev

În fiecare sâmbătă, la demisolul Bisericii Studenţilor din Cluj Napoca se vizionează un film artistic după care urmează discuţii şi comentarii pe marginea peliculei rulate. Domnul Cătălin Bogdan se ocupă în mod special de acest atelier artistic. Redau în cele ce urmează cronica sa la ,,Întoarcerea" lui Andrei Zvyagintsev , un film pe care îl recomand cu toată căldura tuturor spre vizionare.


REDESCOPERIND FRUMUSETEA

Oricarei povestiri despre revolta pana la crima in fata autoritatii paterne i se potriveste, cel putin intr-o anumita masura, o lectura in cheie psihanalatica. Nu si in cazul capodoperei lui Andrei Zvyagintsev, "Intoarcerea". Insusi titlul filmului trimite la sensul sacrificial al prezentei paterne. Tatal se intoarce asumandu-si o misiune tragica. Nu asistam aici, din perspectiva complexului oedipian, la o brutala contestare si inlocuire a autoritatii, ci la o subtila pedagogie initiatica cu clare valente religioase. Prima imagine a tatalui reintors este foarte asemanatoare cu ultima, cea a cadavrului ce se scufunda odata cu barca. Infasurat initial in cearsafuri ca-ntr-un lintoliu, el seamana cu Hristosul mort din tabloul lui Mantegna. Tatal a venit pentru a muri. Totul incepe cu o absenta si nu cu o prezenta acaparatoare care innabusa si reprima. Exercitiul autoritatii nu este niciodata arbitrar, subinteles si discretionar, ci de fiecare data subsumat unui precis scop pedagogic. Este timpul grabit al unor experiente ce nu pot fi amanate pe parcursul unui drum al maturizarii. Fiecare incercare concreta ilustreaza o virtute ce se cuvine dobandita: pretul lucrurilor, ilustrat prin responsabilitatea de a avea un portofel si de a folosi banii; depasirea blocajelor- prin iesirea din mlastina; efortul accederii la o alta dimensiune existentiala- prin obositoarea si exasperanta vaslire pe ploaie; masura timpului- prin ora stricta permisa pentru pescuitul in larg. Cu toate acestea, o astfel de pedagogie naste revolta fiindca ratiunile sale raman misterioase. In pelerine de ploaie ca niste rase monahale, cei doi copii sunt supusi la dura proba a ascultarii de o autoritate ce pare nejustificata si irationala. Tatal, mult mai puternic, ar fi putut el vasli, dar se multumeste sa ordone. Chipul sau, ascuns de gluga, este, in semiintunericul accentuat de furtuna, expresia enigmatica a unei personalitati indescifrabile. Nu se stie de unde vine, de ce a venit, cat ramane, dar exista reperul fotografic al unui timp paradisiac: in albumul din cufarul aflat in podul casei exista o fotografie care-i confirma identitatea. De unde vine insa tragismul culminat in moarte? Primul contact cu reintoarcerea tatalui este sesizarea masinii sale in fata casei parintesti. Dupa moartea si scufundarea acestuia in mare, ceea ce le ramane copiilor este tot masina. In afara fugarei imagini cristice a celui ce imparte la cina vinul si mancarea, prezenta sa este doar cea a unui insotitor de calatorie. Daca pana la venirea sa domina frustrarea, concretizata in frica copilului de inaltime si de apa, dar nu de semeni, iar singura aventura initiatica de depasire a cadrelor universului familiar echivala cu un dig subtire inaintand spre mare, fermentul adus de tata este cel al drumului. Tatal moare exact atunci cand venise timpul sa faca cale intoarsa. E un drum pe care copii il vor face de acum incolo singuri. Reintoarcerea in realitatea familiara nu mai dispune de legitimitatea conferita de complicitatea cu autoritatea paterna. Exista aproape un ritual al disparitiei acesteia din urma: prabusire, tarare, plutire, scufundare. Tatal se scufunda impreuna cu ceea ce fusese mobilul ultim al calatoriei, o caseta misterioasa pe care o dezgropase ca pe o comoara. Esecul misiunii sale pedagogice aici se afla, in tragica ignoranta de care dau dovada copiii. Turnul, cel care confirma ca te afli pe o insula, adica intr-o cu totul alta dimensiune existentiala, confruntat cu povara propriei autonomii, era generator de frica, ca si cel de pe tarmul continental. In cazul acestuia din urma aparea mama, capabila insa doar de alinare si consolare. Din acest univers matern protector numai tatal ii putea scoate. O mica scena ilustreaza dinamica aceastei maturizari, cu conotatii erotice: aflat in masina ca-ntr-un uter simbolic, copilul asista la capacitate tatalui de a intra in contact vizual cu o femeie ce trece pe alaturi. Perspectiva sa e mult mai complexa, caci o urmareste, cu ajutorul oglinzilor retrovizoare, din unghiuri diferite, descoperind-o si exteriorizandu-se in acelasi timp prin raportarea la ea. Dincolo de acesta rara capacitate de a trata o problematica atat de fundamentala printr-o povestire metaforica de o remarcabila coerenta, Andrei Zvyagintsev reuseste totodata ceva uimitor: redarea ritmurilor interioare. Atent, in descendenta lui Tarkovski, la elocventa frumusetii metafizice a naturii, regizorul rus isi propune sa redea dinamica interiorizata a vietii. Intr-o contemporaneitate dominata de alte estetici decat cea a frumusetii, el reuseste sa faca simtita rezonanta sufletului. Sufletul e ca si punga de plastic, tinuta pe drum in afara geamului de unul din copii, care se umfla puternic din cauza curentului de aer. Fara frumusete sufletul devine insa imperceptibil: o punga de plastic esuata pe sosea, inerta.

publicist Catalin Bogdan

 http://photos1.blogger.com/blogger/141/2986/1600/48m.jpg


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu