cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

icoană Corina Negreanu

icoană Corina Negreanu

..........

Charalambos Epaminonda


marți, 19 mai 2009

Despre copii



 O subversivă substituţie iconografică de inspiraţie occidentală a ajuns să producă o adevărată mutaţie de perspectivă dogmatică. Îngerilor sobri, reţinuţi de exigenţa unei divine ascultări şi împovăraţi cu luminoasa tensiune a unor tainice misiuni le-au luat locul copilaşi înaripaţi, drăgălaşi şi zglobii, cu evlavie înlăcrimată şi zburdălnicia unui parc de distracţii divin. Pe măsura unei potrivite tovărăşii ludice pentru pruncul Iisus, figurat, într-o aceeaşi tardivă iconografie occidentală, cu trăsături infantile similare, de banal privilegiat al răsfăţurilor prematurităţii, "noii" îngeri seamănă mai degrabă cu amoraşi păgâni reciclaţi decât cu casnicii "Celui Preaînalt". Dar dacă o anumită legitimitate subzistă în cazul Celui ce şi-a asumat întru totul condiţia umană, cu întreg periplul unei maturizări lente, treptate şi banale şi cu toate obiceiurile diferitelor vârste infantile, nu e la fel pentru îngeri. Maturitatea preînchipuită a Celui ce era nu doar om, expresia Sa gravă înainte de vreme, patina tragică ce nu putea lipsi din atitudinea pruncului născut pentru teandrică jertfelnicie, toate dublează în iconografia bizantină gingăşiile şi candoarea specifice vârstei mici. Dar îngerii nu au fost nicicând "copii" mici. Nici primii oameni, Adam şi Eva, nu au fost creaţi aşa cum s-au născut apoi urmaşii lor şi cum continuă şi astăzi înmulţirea acestora. De altfel, trupurile umane eshatologice vor fi toate de o tânără maturitate, indiferent de vârsta morţii.

La nivelul mentalităţii creştine s-a produs în acest fel o glisare de la modelul teologic al tânărului spre cel al copilului. O anumită interpretare a îndemnului evanghelic:"de nu veţi fi precum pruncii" a întărit suplimentar prestigiul noului model. De fapt, acesta a coincis cu devalorizarea celui vechi, "tânărul" devenind mai degrabă un exemplu de fiinţă viciată prematur, răvăşit de desfrâu, conflictual până la vehemenţă şi trufaş în faţa unei vieţi pline de promisiuni. Într-o astfel de perspectivă exerciţiul virtuţii e amânat pentru epoca senectuţii, considerată compensatoriu ca cea a pocăinţei, în fond doar o jelanie în faţa eşecurilor unei vieţi.


Tinereţea, fie şi simbolică, rămâne însă câmpul predilect al practicării virtuţilor, căci dispune de energie, prioritar morală şi în principiu nerisipită de o secvenţă îndelungă de păcate, dezamăgiri şi eforturi disproporţionate pentru scopuri eminamente pământeşti, de entuziasmul celui deschis aventurii, care în forma sa desăvârşită predispune la antrenamentul ascezei şi la înduhovnicire, şi de vitalitate, care nu se lasă uşor descurajată de confruntare, atât de necesară războiului nevăzut. După modelul militar, apreciat chiar de Iisus în cazul sutaşului Corneliu, tânărul aspiră la dominare de sine, la excelenţa forţei şi la disponibilitatea poziţionării intermediare, într-un cadru ierarhic. Vigoare, capacitate de a îndeplini sarcini, simţ de responsabilitate a unei misiuni, iată calităţi cu atât mai indispensabile printre cele duhovniceşti. În plus, spre deosebire de copil, tânărul îndeplineşte o condiţie primordială: maturitatea facultăţilor intelectuale. Discernământul este imposibil fără gândire, fără conştiinţă, fără exersarea matură a simţurilor spirituale.

Copilul este un om cu totul nedesăvârşit, o simplă promisiune, o piatră neşlefuită şi un pământ nisipos. Pavel vorbeşte clar despre modelul "bărbatului desăvârşit", de trecerea de la hrănirea cu lapte la cea cu carne. Copilăria e vârsta neorânduielii, a patimilor în germene, a neascultării. Cei mici sunt anarhici, supuşi din slăbiciune, nu din opţiune liberă, predispuşi la răutăţi necenzurate, neînţelegători. Dincolo de pietiste idealizări nu avem de-a face decât cu o pseudo-puritate, deseori şi aceasta deja maculată. Fără confruntare cu ispitele mari lipsesc păcatele mari, dar şi virtuţile adevărate. De altfel, etimologia cuvântului "virtute" trimite direct la vârsta maturităţii.

Ce vrea să spună atunci Iisus cu condiţionarea:"de nu veţi fi precum pruncii nu veţi intra în împărăţia cerurilor"? Maturitatea obişnuită, sub semnul inevitabil al vieţii împătimite într-un fel ori altul, îndepărtează de câteva premize promiţătoare specifice începutului de drum al sufletului. Este vorba în primul rând de disponibilitate, de acel apetit existenţial total, care se hrăneşte din promisiunile potenţialităţii. Cu timpul aceasta se micşorează, apare dezabuzarea şi lipsa de perspectivă, capitalul interior se risipeşte şi pământul sufletului devine sterp. Copiii sunt în acelaşi timp extrem de spontani, nu au povara acelui efort chinuitor al voinţei şi nu au un sistem labirintic de motivaţii oculte. Acestea din urmă denotă blestemul pervertirii raportului haric cu realităţile divine. De asemenea, sinceritatea de care dau dovadă copiii, în bine sau în rău, îi fereşte de racilele ipocriziei, care acresc şi falsifică în profunzime atâtea suflete. Deşi ei trăiesc oarecum înaintea dedublării acute a conştiinţei, ţinta desăvârşirii spirituale presupune totuşi un salt spre o unificare superioară, ulterioară exerciţiului matur al virtuţii. Chiar şi comparaţia din îndemnul evanghelic:"să fiţi curaţi ca porumbeii" se referă la o puritate dobândită prin acţiuni de igienă spirituală, presupunând un efort constant, ceea ce în cazul copiilor se poate doar impune din exterior.

Vârsta copilăriei este una prin excelenţă a educaţiei, care presupune o transformare mai mult sau mai puţin radicală. Acest sens de didactică spirituală îl are în vedere Iisus când spune:"lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine". Educaţia spre cele divine începe de la naştere, dovadă practica botezului copiilor mici. Nu există un interval gol, o perioadă existenţială când Duhul să nu fie activ în viaţa omului. Dacă luăm în considerare spaţiul şi acţiunea liturgică nu putem să încadrăm altfel locul şi atitudinea copiilor decât în sensul strunirii şi ascultării. Tăcerea, înmărmurirea, atenţia încordată sunt atitudini ce trebuie transmise copiilor, cu fermitate, dar şi cu delicateţe. Căci copiii rămân fiinţe fragile prin excelenţă, ce necesită întărire, dar şi îndrumare.

Cătălin Bogdan

fotografii din taberele de vară organizate de A.S.C.O.R. Cluj pentru copii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu